Creditor’s appeal over insolvency creditor list deemed inadmissible, final ruling upheld.

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 la 6.11.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, astfel cum a fost precizată la 18.01.2016, creditorul A. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva tabelului definitiv al debitoarei S.C. B. BUCURESTI S.A., solicitând să se constate că suma de 101.929,54 RON reprezintă o creanţă curentă în înţelesul art. 49 din Legea nr. 85/2006; să se dispună obligarea debitoarei la restituirea sumei de 101.929,54 RON, reţinută drept garanţie a contractului nr. x/2011 şi să se constate compensată suma de 284.662,66 RON în temeiul art. 52 din lege.

În drept a invocat disp.art. 75 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 4927/12.07.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă cererea având ca obiect contestaţie împotriva tabelului creditorilor debitoarei S.C. B. Bucureşti şi acţiunea in constatarea compensării sumei de 274.662,66 RON formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. in contradictoriu cu intimata S.C. B. Bucureşti S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 4927 din data de 12 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a declarat apel contestatoarea S.C. A. S.R.L. solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei apelate şi pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar casarea sentinţei atacate cu privire la capătul de cerere privind compensarea sumei de 284.662,66 RON şi trimiterea cauzei către Tribunalul Bucureşti pentru efectuarea unei expertize contabile pentru determinarea soldului curent al obligaţiilor.

Prin decizia civilă nr. 367 din 23 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia tardivităţii formulării apelului declarat de apelanta contestatoare S.C. A. S.R.L. şi a respins apelul ca tardiv formulat.

La data de 19 aprilie 2017, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 367 din 23 februarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta susţine că decizia atacată este nelegală şi că instanţa de apel a interpretat în mod eronat ce dispoziţii legale trebuie aplicate în cauză.

Astfel, se arată că, în motivarea admiterii excepţiei, instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, modificată prin Legea nr. 76/2012 se completează în ceea ce priveşte termenul cu dispoziţiile de drept comun în materie, anume art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta opinează că s-a apreciat în mod nelegal că termenul începe să curgă de la data publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, subliniind că, în opinia sa, termenul începe să curgă conform dispoziţiilor dreptului comun în materie, ale C. proc. civ., anume de la comunicarea către parte a acestei hotărâri în temeiul dispoziţiilor C. proc. civ. şi nu de la publicarea hotărârii în Buletinul Procedurilor Insolvenţei. Apreciază, totodată, că se află în faţa unei proceduri judiciare atunci când se judecă o contestaţie împotriva tabelului creditorilor şi că respectarea drepturilor procesuale ale părţilor, în special ale contestatoarei, poate fi realizată doar prin aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ. în ceea ce priveşte comunicarea sentinţei pronunţate în cauză.

Susţine recurenta că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 se referă la comunicările ce sunt făcute în cursul procedurii de insolvenţă, dar nu şi cu privire la cauzele conexe dosarului principal de insolvenţă, aflate pe rolul instanţelor.

Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

La data de 27 iunie 2017 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea depusă de intimata S.C. B. Bucureşti S.A. prin administrator special C. şi prin administrator judiciar D. SPRL, prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, iar, pe fond, respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La 23 octombrie 2017, intimata prin administrator special şi administrator judiciar a depus punct de vedere la raport prin care a arătat că îşi însuşeşte concluziile raportului în sensul că recursul declarat este inadmisibil; iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 24 octombrie 2017, intimata S.C. B. BUCUREŞTI S.A. prin administrator judiciar D. SPRL a depus punct de vedere la raport prin care a arătat că îşi însuşeşte concluziile raportului în sensul că recursul declarat este inadmisibil.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este de menţionat că la originea exercitării recursului se află un litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii insolvenţei nr. 85/2006.

Astfel, având în vedere că acţiunea a fost întemeiată pe legea insolvenţei, devin aplicabile dispoziţiile din această materie, inclusiv cele din materia căilor de atac prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 şi art. 12 alin. (1) din aceeaşi lege.

Prezentul recurs are ca obiect o decizie cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă a respins apelul declarat de contestatoarea S.C. A. S.R.L., ca tardiv formulat.

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin punctul 3 din Legea nr. 76/2012, "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Potrivit dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului, prevedere menţinută şi în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, aplicabil proceselor pornite până la data de 31 decembrie 2015.

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive … 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 367 din 23 februarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2018.