Extraordinary appeal against appellate jurisdictional declination held inadmissible, confirming finality of second-instance judgment

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2018

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/23.03.2017 la Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se constate dacă sentinţa civilă nr. 333/1999 şi certificatul de proprietate seria x nr. x atestă sau nu Cartea Funciară nr. x/2004 radiată de la S.C. C. S.A. şi, în consecinţă, obligarea acestuia să oprească distrugerea plantaţiei de 21 pomi fructiferi identificaţi în procesul-verbal nr. x, până la soluţionarea dosarului nr. x/2016.

Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 583 din 12 iulie 2017 prin care a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., spre competentă soluţionare Judecătoriei Buzău.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamantul A., care a fost soluţionat prin decizia nr. 177 din 23 august 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în sensul respingerii ca inadmisibil a recursului.

În motivarea acestei decizii, instanţa a reţinut că, raportat la art. 132 alin. (2) C. proc. civ., partea nu are posibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva hotărârii de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei.

La data de 30 august 2017, recurentul-reclamant A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 177 din 23 august 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea dosarului spre comasare la dosarul nr. x/2016.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată în cauză, fiind invocate aspecte de fapt ale litigiului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 20 martie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 19 aprilie 2018, recurentul-reclamant a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a solicitat în esenţă admiterea recursului.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul pendinte are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 583 din 12 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

În speţă, reclamantul A. a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate tot în recurs, iar hotărârea recurată are, în raport cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. caracter definitiv de la pronunţare.

Din analiza coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în cele şase puncte ale art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, caz în care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În speţă, decizia nr. 177 din 23 august 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs fiind, aşadar, o hotărâre definitivă.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Recursul fiind o cale extraordinară de atac poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., însă în speţă decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Totodată, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

În plus, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 177 din 23 august 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 177 din 23 august 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2018.