Cassation inadmissibility for pre-2019 decisions under the 1,000,000 RON monetary threshold of Law No. 2/2013 despite subsequent constitutional ruling.

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2018

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova, secţia Civilă, la data de 21 martie 2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei, în temeiul art. 1073 şi urm. C. civ., art. 969 C. civ. şi art. 17.4 din contractul nr. x/23.03.2012 încheiat între părţi, obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să emită factura finală cu minus pentru suma de 399.958,87 RON + TVA, conform prevederilor art. 159 alin. (1) lit. b) Codul fiscal, pentru a se conforma realitatea execuţiei cu documentele contabile, având în vedere că pârâta a facturat lucrări cu mult peste ceea ce executase în realitate.

Această sumă a fost solicitată ca urmare a derulării relaţiilor comerciale în temeiul contractului nr. x/23.03.2012, având ca obiect subantrepriză lucrări de canalizare la lucrarea "execuţie sistem de alimentare cu apă, str. x", mun. Craiova, urmând a fi executată partea de suprafaţă de refacere a sistemului rutier, antreprenor general fiind C. S.R.L., iar beneficiar final Municipiul Craiova.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 71/2011, art. 1073 şi urm. C. civ. (art. 1528 Noul C. civ.), art. 969 C. civ., art. 17.4 din Contractul nr. x/23.03.2012 încheiat între părţi.

La data de 13 noiembrie 2013, pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Craiova, întrucât în cauza dedusă judecăţii, obiectul este evaluabil în bani, cuantumul pretenţiei principale fiind de aproape 400.000 RON.

Pe fond, s-a solicitat respingerea acţiunii principale ca nefondată şi admiterea cererii reconvenţionale, cu consecinţa obligării reclamantei la plata sumei de 743.780,62 RON + TVA inclus, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de pârâtă şi nedecontate de S.C. A. S.R.L..

Prin sentinţa civilă nr. 896 din 29 ianuarie 2014, Judecătoria Craiova, secţia Civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă.

Prin sentinţa nr. 78/2014 din 26 martie 2014, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, înaintând dosarul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin sentinţa nr. 10/2014 din 4 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 126 din 25 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L..

A fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. B. S.R.L. şi a fost obligată reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 512.116,93 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor neachitate, către pârâta S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care a fost soluţionat prin decizia nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării sentinţei nr. 126 din 25 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2014 şi respingerii acţiunii ca inadmisibilă.

A fost admisă în parte cererea reconvenţională, fiind obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 15.821,33 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate, precum şi la plata către apelantă a sumei de 8.305 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Această decizie a fost îndreptată prin încheierea din 12 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin care s-a dispus din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în sensul că în al patrulea paragraf se va trece "contravaloare lucrări executate" în loc de "contravaloare lucrări neexecutate".

La data de 17 august 2017, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 514/2017 din 20 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în parte a deciziei recurate, doar cu privire la cererea reconvenţională, conform art. 496 alin. (2) C. proc. civ. şi, potrivit art. 497 teza a II-a C. proc. civ., a solicitat trimiterea cauzei altei instanţe de acelaşi grad.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat. În acest sens, s-a susţinut că, în cauză, există o soluţie definitivă ce se bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la competenţa funcţională a instanţei de fond, în sensul că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă. Astfel, prin decizia nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2014, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 10/2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2014.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea art. 1852 şi art. 1270 C. civ. şi art. 96 din Hotărârea nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, raportat la faptul că instanţa de apel a reţinut o dată că beneficiarul lucrării este S.C. D. S.R.L., iar apoi că, în fapt, beneficiar este Municipiul Craiova.

În final, recurenta-pârâtă a arătat că, recursul este admisibil în principiu, având în vedere suspendarea de drept a dispoziţiilor declarate neconstituţionale prin decizia nr. 369/30.05.2017 a Curţii Constituţionale care limitau/interziceau declararea recursului.

La data de 19 octombrie 2017, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la art. 486 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că este obligatoriu ca cererea de recurs să cuprindă o serie de elemente, printre care, la lit. a), se enumeră "numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, ...numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea". În caz contrar, conform alin. (3) din art. 486 C. proc. civ., sancţiunea este cea a nulităţii.

Intimata a susţinut că, cererea de recurs este semnată de administratorul societăţii, fără a fi fost întocmită şi semnată de un avocat sau consilier juridic.

În măsura în care instanţa va trece peste această excepţie, intimata-reclamantă a învederat că motivele de casare invocate de recurentă nu se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., astfel încât, a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, intimata a solicitat să se constate că motivele de recurs sunt netemeinice, astfel încât se impune respingerea acestora, în faza de filtru, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La data de 13 noiembrie 2017, recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, raportat la decizia nr. 485/2015 a Curţii Constituţionale, prin care dispoziţiile art. 13 alin. (2) teza a II-a, art. 84 alin. (2), precum şi art. 486 alin. (3) C. proc. civ., referitoare la obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, au fost declarate neconstituţionale.

Recurenta-pârâtă a solicitat şi respingerea excepţiei nulităţii recursului, întemeiată pe art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, conform art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.. Totodată, s-a precizat că, instanţa de apel a aplicat un act normativ ce nu era incident în speţă şi, mai mult decât atât, deşi nu era aplicabil, i-a dat o interpretare greşită, criticile întemeindu-se astfel pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă, prin întâmpinare şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 20 februarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 16 martie 2018, intimata-reclamantă a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a susţinut că recursul este inadmisibil raportat la valoarea litigiului.

La data de 20 martie 2018, recurenta-pârâtă a formulat punct de vedere la raport, prin care a învederat că recursul este admisibil în principiu.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul pendinte are ca obiect decizia nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin care a fost admis apelul, cu consecinţa schimbării sentinţei nr. 126 din 25 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2014 şi respingerii acţiunii ca inadmisibilă.

Prin aceeaşi decizie a fost admisă în parte cererea reconvenţională, fiind obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 15.821,33 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate, precum şi la plata către apelantă a sumei de 8.305 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să emită factura cu minus pentru suma de 399.958 RON plus TVA. Prin cererea revonvenţională, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 743.780,62 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de pârâtă şi nedecontate de S.C. A. S.R.L..

Conform dispoziţiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 123 acelaşi cod, valoarea litigiului pentru stabilirea admisibilităţii în principiu a recursului se raportează la cuantumul pretenţiilor solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, respectiv 399.958 RON plus TVA, care se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Pretenţiile solicitate prin cererea reconvenţională sunt în cuantum de 743.780,62 RON, iar potrivit art. 460 alin. (3) C. proc. civ., în cazul în care prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului, iar hotărârea dată în apel este supusă recursului.

În cauză, atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea reconvenţională vizează pretenţii care se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Recursul este o cale extraordinară de atac şi poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, decizia atacată nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, având în vedere următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede că: "(1) dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Din analiza cererii de chemare în judecată, rezultă că instanţa a fost învestită cu o acţiune în pretenţii, valoarea litigiului fiind de 399.958 RON plus TVA, aceasta situându-se astfel sub limita valorii prag de 1.000.000 RON prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Raportat la dispoziţiile legale anterior evocate, se impune a fi făcută precizarea că, în speţă, admisibilitatea în principiu a recursului nu se raportează la decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reţinut că, efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Decizia nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, atacată cu recurs, a fost pronunţată anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, respectiv 20 iulie 2017.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, având în vederea valoarea litigiului şi dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma în vigoare la momentul pronunţării deciziei recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 514/2017 din 20 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2018.