Supreme Court lacks cassation jurisdiction over Tribunal appeals in enforcement objections due to hierarchical jurisdiction limits

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Focşani sub nr. x/2015, contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimaţii C. S.R.L., D. S.A. şi D. S.A. Sucursala Focşani, au formulat contestaţie la executare. Totodată, s-a solicitat lămurirea şi anularea tuturor formelor de executare efectuate, desfiinţarea titlurilor executorii şi a somaţiilor.

Prin sentinţa civilă nr. 5377 din 03 iunie 2016 Judecătoria Focşani a admis contestaţia la executare formulată de contestatorii A. şi B. şi a anulat formele de executare emise în dosarul de executare 2704-1/2014 al BEJ E..

A fost respinsă cererea de suspendare executare silită, ca fiind rămasă fără obiect.

A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect constatare clauze abuzive şi s-a constatat existenţa clauzelor abuzive în contractul de credit nr. x/22.05.2006 încheiat între contestator şi intimata D. S.A., astfel:

Art. 5, 6, 7 din Contract şi art. 2.10 şi 2.11 din Condiţiile generale de creditare referitoare la dobânda variabilă.

Art. 9 din Contract şi dispoziţiile art. 3.7 şi 3.8 din Condiţiile generale de creditare, referitoare la comisioanele aplicate Contractului.

Art. 4.11 din Condiţiile generale din Contract, referitoare la declararea exigibilităţii creanţei.

S-a dispus anularea clauzelor contractuale înscrise la punctele 5, 6, 7, 9 din Contract şi art. 2.10 şi 2.11, 3.7 şi 3.8 şi art. 4.11 din Condiţiile generale de creditare.

S-a dispus restituirea comisionului de risc în sumă de 2222,83 RON, comisionului de administrare în sumă de 336 RON şi a comisionului de acordare credit în sumă de 48 RON contestatorului şi dobânda legală de la data achitării fiecărei sume şi până la executarea efectivă.

S-a interzis băncii majorarea dobânzilor şi comisioanelor pe durata derulării creditului.

A fost obligată pârâta să negocieze rata lunară a dobânzii aplicate creditorului şi să compenseze sumele achitate în plus, de către contestator, cu sumele considerate restante de către bancă.

A fost obligată D. S.A. să achite dobânda legală pentru sumele achitate în plus de contestator, cu acest titlu, de la data încasării fiecărei rate şi până la executare.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert în sumă de 800 RON.

Prin decizia civilă nr. 309 din 03 noiembrie 2017 Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta D. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 5377 din data de 03 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii A., B. şi C. S.R.L. Bucureşti având ca obiect contestaţie la executare .

În temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., a fost obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON, către intimaţi.

La data de 11 ianuarie 2018, pârâta D. S.A. Bucureşti a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 309/2017 din 3 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia civilă nr. 90/R din 14 martie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 27 aprilie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., iar hotărârea pronunţată asupra contestaţiei poate fi atacată numai cu apel, conform alin. (4) din aceeaşi normă.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestaţie la executare, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Vrancea, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta D. S.A. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 309/2017 din 3 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2018.