Property partition and succession dispute: recusal for lack of material jurisdiction, case remanded to Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Vişeu de Sus, la 26 octombrie 2015, sub nr. x/2015, precizată şi completată la 13 noiembrie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F. şi G., H., I., J., K., L., M. şi cu pârâţii N. şi O. a solicitat instanţei:

- să constate că defunctul P., decedat la data de 16 ianuarie 1973, a dobândit dreptul de proprietate cu drept de uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de cca. 2200 mp, situat în Borşa, str. x, cu număr top. iniţial nedezmembrat 1120 înscris în CF iniţial x Borşa, precum şi asupra casei bătrâneşti compusă din două camere, existentă pe acest teren şi care nu este înscrisă în CF;

- anularea încheierii de intabulare nr. x/10.05.1993 şi schiţei de dezmembrare întocmită cu nr. x/1993, în baza cărora s-a înscris dreptul de proprietate cu drept de uzucapiune în CF x Borşa şi CF x Borşa pe numele C. şi prin care s-a înscris în CF x Borşa dreptul de proprietate în favoarea pârâţilor cu drept de moştenire;

- nulitatea absolută a certificatului de moştenitor suplimentar nr. 42/24.10.2013 emis de BNP Q., în dosarul succesoral nr. x/5.09.2005 reînregistrat sub nr. x/23.10.2013, cu radierea înscrierilor din CF x vechi şi CF nou 53704 si CF x şi restabilirea situaţiei de CF anterioare;

- să dispună notarea construcţiei în CF şi intabularea dreptului de proprietate în CF asupra terenului şi construcţiei în favoarea defunctului P. cu drept de uzucapiune, în baza unei expertize şi schiţe care să facă parte din hotărârea care se va pronunţa;

- să stabilească că masa succesorală rămasă după defunctul P. decedat la data de 16 ianuarie 1973 se compune din imobilele de natură teren situat în Borsa str. x, nr. top. nedezmembrat 1120 înscris în CF iniţial x Borşa, precum şi din casa bătrânească, compusă din două camere existentă pe acest teren;

- să constate calitatea de moştenitori ai defunctului, respectiv a soţiei supravieţuitoare A., în cotă de % părţi din imobile (12/48), a reclamantei A. în cotă de 9/48, în calitate de fiică, a pârâţilor, de la pct. 1-6 din acţiune, moştenitori ai fiului def. C. decedat la data de 10.07.2003, în cotă de 9/48 împreună, a pârâtei H., în cotă de 9/48, în calitate de fiică şi a pârâţilor de la pct. 9 - 12 în cotă de 9/48 împreună, în reprezentarea fiicei defunctului R. decedată la data de 26.12.2005;

- să stabilească că masa succesorală rămasă după def. A. decedată la data de 5.04.1997, se compune din cota de 12/48 din imobilele de mai sus;

- să constate calitatea de moştenitoare testamentară a reclamantei asupra casei în baza testamentului autentificat sub nr. x/23.11.1987 şi legală cu privire la imobilele moştenite, în cotă de 9/48 şi a pârâtei H., în cotă de 9/48, a pârâţilor de la pct. 1-6 în cota de 9/48 împreună şi a pârâţilor de la pct. 7-12, în cotă de 9/48 împreună;

- să dispună partajarea imobilului şi intabularea dreptului de proprietate în CF în favoarea reclamantei conform folosinţei, iar a pârâţilor conform opţiunii acestora.

În drept au fost invocate prevederile art. 650, art. 728 C. civ., art. 60 din Legea nr. 7/1996, art. 1846-1847 C. civ., dreptul cutumiar local.

Prin sentinţa civilă nr. 406 din 06 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. x/2015 s-a admis în parte acţiunea civilă precizată şi completată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F. şi G., H., I., J., K., L., M. şi cu pârâţii N. şi O. prin curator avocat S. şi, în consecinţă, s-a constatat că defunctul Mihalui Laszlo (C. Pagu) a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului de natură casă compusă din două camere şi teren aferent în suprafaţă de 2070 m.p. identificat în c.f. vechi 977 Borşa, nr. top nedezmembrat 1120; s-a dispus anularea încheierii de întabulare nr. 410/10.05.1993 Cf prin care defunctul C. decedat la 10.07.2003, şi-a înscris dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului de natură teren în CF x Borşa (transcris din CF vechi x Borşa) nr. top x în suprafaţă de 680 mp şi 1120/1 suprafaţa de 680 mp devenite prin conversie CF x şi 53705 Borşa; s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor suplimentar nr. 42/24.10.2013 emis de BNP Q. din Borşa în dosarul succesoral nr. x/5.09.2005 reînregistrat sub nr. x/23.10.2013 şi s-a dispus anularea încheierii de intabulare a părţilor B., F., D., G., E. şi C. nr. 9917 şi 9918/25.10.2013 CF cu titlu de succesiune în CF vechi 8075Borşa, prin conversie, 53704 şi 53705 Borşa şi restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară; s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate pe numele defunctului P. asupra complexului imobiliar de natură casă şi teren în suprafaţă de 2070 mp în c.f. vechi 977 Borşa, nr. top x; s-a stabilit că masa succesorală rămasă în urma defunctului P., decedat la 16.01.1973 fac parte din imobilele de natură casă compusă din două camere şi teren în suprafaţă de 2070 mp identificat la pct.

IV; s-a constatat că moştenitori ai defunctului sunt A. soţie supravieţuitoare, în cotă de 12/48 parte, reclamanta A. şi pârâta H. în calitate de fiice având vocaţie succesorală în cote de câte 12/48 parte fiecare, pârâţii B., F., D., G., E. şi C. (soţie şi copii) în reprezentarea defunctului C. fiu al defunctului P., în cote de 12/48 parte împreună cu pârâţii J., K., L. şi M. în reprezentarea defunctei R., fiică a defunctului P. în cotă de 12/48 parte împreună; s-a stabilit că masa succesorală rămasă în urma defunctei A. decedată la 5.04.1997 se compune din cota de 12/48 parte din bunurile menţionate la pct.

V; s-a constatat că reclamanta A. este moştenitoarea testamentară a defunctei în baza testamentului cu titlu particular, autentificat sub nr. x/3.11.1987 asupra unei părţi din casa de locuit şi defunctul C. moştenitor testamentar al defunctei, în baza testamentului cu titlu particular autentificat sub nr. x din 26.07.1974, asupra celeilalte părţi din casa de locuit, acte de liberalitate pe care le menţine, nefiind solicitată reducţiunea lor la cotitatea disponibilă; s-a constatat că moştenitori legali ai defunctei asupra restului bunurilor sunt reclamanta A.

şi pârâta H. în calitate de fiică în cotă de câte 12/48 parte fiecare, pârâtei B., F., D., G., E. şi C. în cote de 12/48 parte împreună şi pârâţii J., K., L. şi M., în cote de 12/48 parte împreună; s-a dispus ieşirea din indiviziune şi s-a atribuit părţilor bunurile succesorale după cum urmează:

Reclamantei A., suprafaţa de 762 mp teren şi construcţia C1, administrativ Avram Iancu nr. x identificată sub nr. cadastral (topo) y în raportul de expertiză întocmită de expert T., anexa 6.

Pârâţilor B., F., D., G., E. şi C., suprafaţa de 1308 mp şi construcţia administrativ Avram Iancu, nr. x (fără adăugare camere) identificată sub nr. top x si y în raportul de expertiză întocmit de T..

Au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtei H. suma de 2948,5 RON cu titlu de sultă şi pârâţii B., F., D., G., E. şi C. să plătească pârâtei H. suma de 24489 RON şi pârâţilor J., K. L. şi M., suma de 27437,5 RON cu acelaşi titlu.

S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate cu titlu de moştenire şi partaj, pe numele reclamantei asupra construcţiei şi terenului în suprafaţă de 762 mp în CF, conform planului de amplasament şi delimitare întocmit de expert T. şi care face parte integrantă din dispozitivul prezentei sentinţe.

S-au respins petitele cererii de anulare a schiţei, nr. 276/1993 şi de intabulare a pârâţilor conform opţiunii lor.

Au fost obligaţi pârâţii B., F., D., G., E. şi C. să plătească reclamantei suma de 603 RON, pe pârâta H., suma de 603 RON şi pe pârâţii J., K., L. şi M., suma de 603 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale compensând restul cheltuielilor efectuate de părţi.

Cheltuielile procesuale avansate de stat, sub forma ajutorului public judiciar, în sumă de 11295,48 RON reprezentând taxa judiciară de timbru, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A., decedată în cursul procesului, litigiul fiind continuat de către moştenitorii U. şi V., precum şi reclamanta B..

Prin decizia civilă nr. 76/A din 13 februarie 2018, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul formulat de A., decedată în cursul procesului, litigiul fiind continuat de către moştenitorii U..

A fost admis apelul formulat de apelanta B., în sensul schimbării sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii ca nefondată a acţiunii civile precizată şi completată de reclamanta A..

Au fost obligaţi U. şi V. să achite pârâtei B. suma de 1300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Au fost înlăturate dispoziţiile privind obligarea pârâţilor B., F., D., G., E., C., J., K., L. şi M. la plata sumelor de 603 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, precum şi dispoziţia privind compensarea cheltuielilor de judecată.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt incompatibile cu această decizie.

Au fost obligaţi U. şi V. să achite apelantei B. suma de 1120 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

La data de 4 aprilie 2018, reclamanţii U. şi V. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 76/A din 13 februarie 2018 a Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, prin care au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 2 mai 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Maramureş, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi cod impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Maramureş, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii U. şi V. împotriva deciziei civile nr. 76/A din 13 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2018.