Jurisdictional conflict resolved: Bucharest Sector 2 Court competent to order practice license for minor.

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea reconvenţională înregistrată la 14.11.2016 în cadrul dosarului nr. x/2016, pârâta-reclamantă A. a solicitat obligarea reclamantei-pârâte B. la emiterea acordului de liberă practică pentru minora C..

Prin încheierea pronunţată la data de 13.11.2017, Tribunalul Hunedoara a disjuns cererea reconvenţională având ca obiect emiterea acordului de liberă practică şi a dispus înregistrarea acesteia separat în vederea formării unui nou dosar - x/2017

Prin sentinţa civilă nr. 1430/2017 din data de 13 noiembrie2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Hunedoara invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii reconvenţionale formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională, având ca obiect emiterea acordului de liberă practică, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reţinând incidenţa prevederilor art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub numărul x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 73 din 9 ianuarie 2018 instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între prezenta instanţă şi Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120. Potrivit art. 120 C. proc. civ. Cererile în materia insolvenţei sau concordatului preventiv sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.

Or, cererea reconvenţională are natura juridică a unei cereri incidentale, fiind formulată în cadrul unui litigiu deja demarat, prin raportare la art. 30 alin. (6) C. proc. civ., cu toate consecinţele care decurg din această calificare.

În privinţa acţiunii principale, se constată că, prin decizia nr. 1085/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă în calitate de regulator de competenţă, s-a stabilit definitiv competenţa materială şi teritorială de soluţionare în favoarea Tribunalului Hunedoara. Ca atare, cât timp competenţa de soluţionare a fost stabilită în privinţa Tribunalului Hunedoara asupra acţiunii introductive, doar aceasta este instanţa competentă material să soluţioneze inclusiv cererea reconvenţională formulată în cadrul aceluiaşi litigiu, conform textelor de lege sus-citate. Măsura disjungerii cererii reconvenţionale şi formarea unui dosar distinct nu pot nicidecum influenţa concluzia expusă în privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei.

De altfel, potrivit jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, s-a reţinut că "întrucât competenţa instanţei se determină la momentul sesizării acesteia, instanţa competentă să soluţioneze cererea principală rămâne investită să soluţioneze cererea reconvenţională, chiar şi după disjungerea în vederea soluţionării separate. De asemenea, Înalta Curte a statuat că, inclusiv în cazul în care cererea reconvenţională are ca obiect o cerere în materie de societate, competenţa de soluţionare a unei asemenea cereri revine tot instanţei investite cu soluţionarea cererii principale, întrucât şi în această situaţie operează prorogarea legală de competenţă (Decizia nr. 1231 din 5 mai 2015 pronunţată de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect conflict negativ de competenţă).

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 11 august 2016 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2016 (ulterior urmare pronunţării regulatorului de competenţă, pe rolul Tribunalului Hunedoara), reclamanta B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb al BNR de la data plăţii) către reclamantă, această sumă constituind despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii, prestigiului şi reputaţiei reclamantei, prin acţiunile grave de defăimare şi calomniere, prin acuzaţiile nefondate, insultătoare şi jignitoare, săvârşite în mod repetat de către pârâtă.

Se reţine că cererea de chemare în judecată formulată are drept fundament răspunderea civilă delictuală pentru un fapt ilicit constând în acţiuni de defăimare şi calomniere, acuzaţii nefondate, insultătoare şi jignitoare, pretins a fi săvârşite de către pârâta A. şi de natură a aduce atingere demnităţii, prestigiului şi reputaţiei reclamantei.

Prin cererea reconvenţională înregistrată la 14.11.2016, în cadrul dosarului nr. x/2016, pârâta-reclamantă A. a solicitat obligarea reclamantei-pârâte B. la emiterea acordului de liberă practică pentru minora C..

Potrivit art. 209 alin. (1) din acelaşi cod, "dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de acesta, poate să formuleze cerere reconvenţională".

Cererea reconvenţională are natura juridică a unei cereri incidentale, prin raportare la art. 30 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia "Cererile incidentale sunt cele formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare."

Deşi, caracterul de cerere incidentală atrage aplicabilitatea art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că se judecă de către instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă cererea reconvenţională ar fi fost de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, în ipoteza în care ar fi fost promovată pe calea unui proces separat ca cerere principală, în cauza de faţă nu se poate reţine o atare prorogare de competenţă.

Este de menţionat că, pentru a fi în prezenţa unei cereri reconvenţionale, legea impune cererii formulate pe cale incidentală de către pârât să aibă ca obiect pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de acesta.

Or, în speţă, cererea formulată de A. vizează emiterea acordului de liberă practică pentru minora C., neindicându-se vreo legătură juridică între această obligaţie de a face şi acţiunea în răspundere civilă delictuală formulată de B..

În realitate, nu ne aflăm în prezenţa unei veritabile cereri reconvenţionale, aşa cum impun dispoziţiile art. 209 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care această cerere nu vizează pretenţii ale numitei A., ci are drept obiect emiterea acordului de liberă practică pentru minora C., astfel încât acest tip de cerere îşi pierde caracterul de cerere incidentală.

Potrivit art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., judecătoriile judecă cererile privind obligaţiile de a face neevaluabile în bani, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe, iar conform art. 107 alin. (1) din acelaşi cod, "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Cum cererea de faţă are ca obiect o obligaţie de a face neevaluabilă în bani, respectiv solicitarea privind emiterea acordului de liberă practică pentru minora C. şi, cum sediul pârâtei B. se află în Bucureşti, str. x, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei de la sediul pârâtei.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2018.