Quantum of damages for restitution of privatized property: application of book value versus market value under Decision No. 18/2011 and Article 324 of O.U.G. 88/1997

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, la data de 10 octombrie 2013, sub dosarul nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata sumei de 2.437.674 RON (valoarea de circulaţie/de piaţă a imobilelor stabilite în RON în urma evaluării) reprezentând echivalentul bănesc pentru prejudiciul cauzat prin restituirea în natură către foştii proprietari, prin hotărâri irevocabile, a imobilelor (construcţii şi terenuri) situate în Călăraşi, str. x, imobilele fiind incluse în lista bunurilor imobile ce au fost predate de către pârâtă cu ocazia privatizării conform contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni.

2. Prin sentinţa civilă nr. 161 din 18 februarie 2014, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă a respins excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtă, a admis acţiunea reclamantei A. S.A. şi a obligat pârâta AAAS Bucureşti la plata către reclamantă a sumei de 2.437.674 RON cu titlu de despăgubiri, respingând cererea pârâtei de chemare în garanţei a Statului Român.

3. Împotriva sentinţei civile nr. 161 din 18 februarie 2014 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă a declarat apel pârâta AAAS Bucureşti, ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub dosarul nr. x/2013.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea nr. 8A din 17 iunie 2014, a admis excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în soluţionarea apelului declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 161 din 18 februarie 2014 a Tribunalului Călăraşi, trimiţând cauza spre repartizarea aleatorie Secţiilor a V-a şi a VI-a Civile ale aceleiaşi instanţe.

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub dosarul nr. x/2014.

Prin decizia civilă nr. 1771 din 30 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a schimbat în parte sentinţa nr. 161 din 18 februarie 2014 a Tribunalului Călăraşi, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanta S.C. A. S.A. a sumei de 2.155.400 RON cu titlu de despăgubiri. A fost menţinută în rest sentinţa apelată.

5. Împotriva deciziei civile nr. 1771 din 30 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub dosarul nr. x/2014.

Prin decizia nr. 1833 din 3 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 1771 din 30 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

6. În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub dosarul nr. x/2014.

Prin decizia nr. 534/2017 din 20 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului declarat împotriva sentinţei nr. 161 din 18 februarie 2014 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că:

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.418,26 RON cu titlu de despăgubiri.

A fost menţinută în rest sentinţa apelată.

7. Împotriva deciziei nr. 534/2017 din 20 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au declarat recursuri atât reclamanta A. S.A. cât şi pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

7.1. Recursul reclamantei A. S.A. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., art. 6 din CEDO.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă A. S.A. a arătat că deşi Înalta Curte, în primul ciclu procesual, a analizat excepţiile invocate de către pârâta AAAS şi a stabilit că acestea au fost corect soluţionate, instanţa de apel prin decizia civilă nr. 534 din 20 martie 2017 a procedat la reanalizarea acestor excepţii, prin preluarea în totalitate a motivelor reţinute în decizia din recurs, schimbând pe alocuri începutul frazelor sau împărţind frazele în mai multe propoziţii.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a invocat nulitatea deciziei recurate şi a solicitat casarea în tot şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că motivele instanţei de apel redate la pag. 7-9 din decizia nr. 534/20.03.2017 sunt identice cu cele redate la pag. 11-13 din decizia civila nr. 1771/30.10.2015.

În rejudecare, instanţa de apel a făcut o reanalizare a deciziei civile nr. 1771 din 30 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, dată în primul ciclu procesual, procedând de fapt la o analiză şi critică a primei soluţii dată în apel.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a mai invocat nelegalitatea hotărârii atacate raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel şi-a depăşit puterile judecătoreşti date în competenţa sa.

Astfel, în rejudecare instanţa de apel s-a comportat ca o instanţă de recurs faţă de decizia nr. 1771/2015, justificând probatoriul raportat de această primă decizie şi nu a analizat apelul în limitele deciziei de casare.

Deşi art. 501 alin. (3) C. proc. civ. stabileşte că instanţa de apel va judeca din nou în limitele casării şi ţinând seama de motivele invocate, instanţa de apel, în rejudecare, nu a făcut nicio trimitere la motivele de apel invocate de către pârâta AAAS şi de limitele deciziei de casare, ci s-a comportat ca o instanţă de recurs.

Prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură cu privire la limitele stabilite prin decizia de casare.

Astfel, având în vedere competenţa dată instanţei de apel şi limitele stabilite de către instanţa de casare raportat la dispoziţiile art. 500 şi 501 C. proc. civ., dat fiind faptul că instanţa de apel s-a comportat în rejudecare ca o veritabilă instanţă de recurs, recurenta consideră că hotărârea recurată este nulă, iar recursul este întemeiat.

Totodată, instanţa de apel a făcut analiza unor acte contabile (bilanţuri) necontestate, cu depăşirea limitelor instanţei de casare şi a normelor de procedură aplicabile.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a mai criticat hotărârea instanţei de apel şi din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., susţinând următoarele:

Instanţa de apel, în rejudecare, a făcut referire la existenţa a două rapoarte de expertiză contabilă prin care se raportează la valoarea contabilă la data ieşirii din patrimoniu a imobilelor, apreciind în mod nelegal şi în contradicţie cu principiul rezonabilităţii menţionat chiar în cuprinsul deciziei nr. 18/2011.

Totodată, instanţa de apel, în rejudecare, fără a analiza natura juridică şi fiscală a valorii contabile care trebuia să evidenţieze valoarea reală a bunurilor la data ieşirii din patrimoniu, s-a raportat strict la valoarea contabilă greşită, care era înscrisă în evidenţe şi nu la valoarea contabilă corectă determinată conform normelor contabile.

Recurenta-reclamantă A. S.A. consideră că valoarea despăgubirilor acordate în rejudecare în sumă de 10.418,26 RON pentru terenuri în suprafaţă de 5.900 mp şi clădiri în suprafaţă de 1.600 mp nu poate fi considerată ca fiind rezonabilă cu valoarea bunurilor în discuţie.

Totodată, recurenta consideră că cea de-a doua expertiză a fost corect întocmită, dat fiind faptul că încheierea din 5 iunie 2015 a intrat sub autoritatea lucrului judecat, astfel că se impune admiterea recursului şi acordarea despăgubirilor în sumă de 2.155.400 RON, conform expertizei întocmită de expertul B..

Prin hotărârea de casare a instanţei de recurs, cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru a se administra întregul probatoriu necesar pentru o bună apreciere a cuantumului despăgubirilor în concordanţă cu decizia nr. 18/2011.

Având în vedere că instanţa de casare nu a precizat dacă se menţin sau nu probele administrate în faţa instanţei de apel în primul ciclu procesual, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea nu este motivată, fiind incident art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

S-a mai arătat că, instanţa de apel, în rejudecare, trebuia să stabilească limitele de casare, să le pună în discuţia părţilor şi, totodată, să motiveze cu privire la aceste aspecte, inclusiv asupra raţionamentului pentru care a procedat la reanalizarea probatoriului şi nu a procedat la efectuarea unei noi probe cu expertiza. Astfel, au fost încălcate prevederile art. 6 din Convenţie.

Argumentele instanţei de apel în rejudecare sunt contradictorii, aceasta susţinând pe de o parte că raportul întocmit de expertul B. nu poate fi primit întrucât nu menţionează existenţa unor erori în sensul art. 63 din OMFP nr. 3055/2009, iar ca ulterior să menţioneze că suma de 2.155.400 RON a rezultat din aplicarea art. 63 alin. (1) din OMFP nr. 3055/2009 şi a Directivei IV a CEE.

Rectificarea în baza art. 63 din OMFP nr. 3055/2009 este o impunere legală, nu facultativă, şi se realizează atunci când se constată astfel de erori, erorile putând fi rectificate chiar şi pe parcursul derulării unui dosar, atât timp cât ele nu s-au realizat cu respectarea normelor legale, astfel cum s-a reţinut prin încheierea din 5 iunie 2015, intrând astfel în puterea lucrului judecat.

Nelegalitatea hotărârii rezidă astfel din nelegalitatea aprecierii asupra probatoriului, instanţa de apel în rejudecare încălcând limitele de casare şi puterea lucrului judecat.

Astfel, instanţa de apel nu mai era îndreptăţită să analizeze problema documentelor contabile - bilanţurile rectificate, tranşate irevocabil prin nerecurarea încheierii din 5 iunie 2015.

În concluzie, hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul stabilirii limitelor de casare şi punerii în discuţia părţilor a acestor aspecte, fiind preluate în mare parte considerente din cuprinsul primei decizii date în apel în primul ciclu procesual, iar hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţelor date, apreciind asupra legalităţii unor documente-contabile necontestate şi intrate sub puterea lucrului judecat.

Totodată, hotărârea recurată cuprinde argumente contradictorii cu privire la stabilirea despăgubirilor în aplicarea Ordinului nr. 3055/2009, raportat la Decizia nr. 18/201, instanţa de apel s-a erijat în instanţă de recurs faţă de decizia dată în apel în primul ciclu procesual, fiind încălcat principiul rezonabilităţii.

Instanţa de apel în rejudecare a încălcat limitele de casare şi a puterii de lucru judecat, dat fiind faptul că încheierea din data de 05.06.2015 nu a fost recurată şi au fost încălcate normele de drept material în ceea ce priveşte stabilirea valorii despăgubirilor.

7.2. Recursul pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS Bucureşti.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul schimbării în tot a hotărârii instanţei de apel cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei. În cadrul recursului, s-a solicitat suspendarea executării silite a hotărârii atacate până la soluţionarea recursului.

În motivarea recursului, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS Bucureşti a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante faţă de temeiul juridic invocat în susţinerea acţiunii, respectiv art. 29 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, precum şi faţă de calitatea de terţ a reclamantei raportat la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 548 din 10 august 1994.

Totodată, a mai fost reiterată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a AAAS având în vedere că prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 548/1994 nu au fost înstrăinate imobilele din patrimoniul societăţii privatizate, ci acţiunile deţinute în numele statului la această societate.

Astfel, neavând drept de proprietate asupra bunurilor societăţii comerciale, AAAS nu este răspunzătoare nici de mişcările care au loc în interiorul patrimoniului acestora.

De altfel, pârâta AAAS Bucureşti nu a avut niciodată calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul S.C. A. S.A. şi, deci, nu a transmis nici cumpărătorului, prin contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, dreptul de proprietate asupra acestor bunuri.

În conformitate cu art. 20 din Legea nr. 15/1990, pârâta a vândut pachetul de acţiuni şi nu bunuri imobile, motiv pentru care însăşi acţiunea reclamantei este neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă AAAS Bucureşti a mai arătat că, în cazul vânzării de acţiuni, obligaţia vânzătorului de garanţie constă numai în garantarea existenţei şi posibilitatea exercitării drepturilor transmise.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, pârâta a vândut acţiuni şi nu bunuri imobile ale societăţii, prin urmare nu se poate vorbi de existenţa unei obligaţii de garanţie contra evicţiunii în ceea ce priveşte bunurile imobile care aparţin societăţii privatizate.

De asemenea, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi aplicabilă răspunderea pentru evicţiune a pârâtei faţă de solicitările reclamantei.

O altă critică vizează greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Astfel, este nelegală respingerea excepţiei prescripţiei speciale de 3 luni prevăzute de dispoziţiile art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997.

Totodată, cum data naşterii dreptului o reprezintă momentul în care au rămas irevocabile hotărârile judecătoreşti invocate de reclamantă, acţiunea formulată de aceasta este prescrisă.

Având în vedere calitatea de excepţie de ordine publică a acestei excepţii, recurenta-pârâtă înţelege să invoce şi în recurs excepţia prescripţiei de o lună prevăzută de dispoziţiile speciale ale art. 39 din Legea nr. 137/2002.

Sub acest aspect, s-a arătat că data naşterii dreptului o reprezintă momentul în care a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească invocată de reclamantă, acţiunea acesteia fiind prescrisă.

De asemenea, având în vedere termenul general de prescripţie prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 raportat la momentul naşterii dreptului material al reclamantei la acţiune, aceasta este prescrisă.

Pe fondul cauzei, criticile recurentei-pârâte AAAS Bucureşti vizează nelegala înlăturare a susţinerilor sale referitoare la valoarea prejudiciului, chiar dacă pur teoretic apelul formulat de AAAS a fost admis în parte deoarece, instanţa nu a putut demonstra cum despăgubirile acordate prin decizia instanţei de apel, au în cuantum doar diminuat faţă de pretenţiile reclamantei şi sunt cu atât mai puţin raportate la valoarea de inventar a activelor ce fac obiectul prezentului litigiu.

Astfel cum a fost arătat şi în faţa instanţei de apel, prejudiciul suferit de reclamantă, în cazul restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor imobile înregistrate în registrele contabile ale societăţii la data când societatea a fost privatizată şi nu la valoarea de piaţă.

În caz contrar, societatea ce urmează a fi despăgubită se va îmbogăţi fără justă cauză, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor imobile cu mult mai mare decât cea existentă în registrele contabile ale societăţii şi avută în vedere în situaţia patrimonială a societăţii la data privatizării.

De altfel, nu există nicio menţiune în art. 324 din Legea nr. 99/1999 privind faptul că despăgubirile se acordă la nivelul valorii de circulaţie a activelor.

În cazul în care se apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 se solicită să se aibă în vedere decizia nr. 18/2011 dată în interesul legii cu privire la aplicarea normei juridice enunţate.

Prin urmare, prejudiciul suferit de S.C. A. S.A., urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale societăţii la data când societatea a fost privatizată şi nu la valoarea de circulaţie.

În mod nelegal nu au fost reţinute ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 137/2002, dispoziţii prin care se arată că în toate cazurile valoarea despăgubirilor acordate nu va putea depăşi cumulat 50% din preţul efectiv plătit de cumpărător.

Referitor la cererea de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea acesteia în conformitate cu prevederile art. 324 alin. (6) din Legea nr. 137/2002, întrucât Statul Român garantează îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în art. 324 din O.U.G. nr. 88/1998.

8. Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a invocat nulitatea şi inadmisibilitatea recursului pârâtei AAAS motivat de faptul că prezentul recurs al acesteia este identic cu cel promovat în primul ciclu procesual, împrejurare faţă de care se impune anularea acestuia.

S-a mai solicitat instanţei să procedeze la analiza recursului pârâtei AAAS din prisma prevederilor art. 493 C. proc. civ. şi să se aibă în vedere că prin decizia nr. 18/2011 s-au soluţionat toate aspectele invocate din nou în cadrul recursului promovat de către AAAS cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei, lipsa calităţii procesuale pasive a AAAS, prescripţia dreptului material la acţiune şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, intervenind şi puterea lucrului judecat raportat la decizia ÎCCJ din primul ciclu procesual, şi ca atare să se constate nulitatea recursului pârâtei AAAS.

9. Recurenta-pârâtă AAAS a combătut recursul reclamantei S.C. A. S.A. susţinând în principal că acestea reprezintă o reiterare a motivărilor şi apărărilor invocate şi în faţa instanţelor de fond şi apel.

10. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 noiembrie 2017, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 martie 2018 au fost respinse excepţiile indmisibilităţii şi nulităţii recursului pârâtei AAAS Bucureşti, invocate de recurenta-reclamantă A. S.A.. Totodată, au fost admise în principiu recursurile declarate în cauză, fiind stabilit termen pentru 5 iunie 2018 în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

11. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să le respingă pentru următoarele considerente:

11.1 Asupra recursului reclamantei A. S.A.:

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin prisma căruia s-a invocat depăşirea puterii judecătoreşti de către instanţa de apel, întrucât aceasta s-a erijat de fapt într-o instanţă de recurs, nu pot fi reţinute.

Argumentele recurentei-reclamante A. S.A. invocate în susţinerea acestui motiv de nelegalitate privesc, în realitate, nemulţumirea acesteia faţă de considerentele reţinute de către instanţa de apel în motivarea hotărârii.

Or, prin sintagma "depăşirea atribuţiilor judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Din conţinutul cererii de recurs nu rezultă formularea unor astfel de critici, iar din considerentele hotărârii recurate nu reiese că instanţa de apel ar fi contestat puterea legală a unor texte de lege, ce ar putea atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, eventuala incidenţă a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 7 C. proc. civ. ar conduce la respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată conform art. 497 teza finală din acelaşi act normativ, soluţie care ar fi nefavorabilă reclamantei A. S.A..

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. S.A. a invocat nulitatea hotărârii recurate, ca urmare a încălcării normelor legale cu privire la competenţă şi limitele casării, instanţa de apel analizând documente contabile necontestate. Criticile nu pot fi reţinute.

Totodată, nu pot fi reţinute nici cazurile de nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări de la pct. 3 şi 6 ale art. 176 C. proc. civ. referitoare la încălcarea competenţa instanţei şi a altor cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel, enumerate de către recurenta-reclamantă A. S.A..

Încălcarea competenţei instanţei reglementată de art. 129 C. proc. civ., la care face trimitere art. 176 pct. 3 din acelaşi act normativ, se referă la regulile de sesizare a unei instanţe de judecată a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii pronunţate de către o instanţă necompetentă, cu identificarea criteriilor pe baza cărora se realizează delimitarea competenţei între aceste instanţe.

Or, în cauză, prin argumentele dezvoltate în susţinerea motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu se pune în discuţie o astfel de încălcare a normelor de competenţă generală, materială sau teritorială exclusivă, ci o presupusă încălcare a regulilor de soluţionare a apelului, susţinându-se că instanţa de apel s-a erijat într-o instanţă de recurs şi că, deşi, nu este o instanţă de contencios administrativ a procedat la analiza unor bilanţuri necontestate.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamanta A. S.A. se constată că instanţa de apel, în rejudecare, s-a raportat în mod corect atât la prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, interpretate unitar ulterior prin decizia în interesul legii nr. 18/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi la considerentele deciziei de casare coroborate cu probatoriul administrat.

De altfel, se constată că instanţa de apel a arătat în cuprinsul hotărârii sale care sunt motivele pe care se sprijină soluţia de admitere a apelului pârâtei AAAS Bucureşti şi de obligare a acesteia la plata sumei de 10.418,26 RON cu titlu de despăgubiri către reclamantă, reţinând că aceasta a fost valoarea contabilă a imobilelor reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunurilor din patrimoniul societăţii şi că nu poate reţine concluziile raportului de expertiză care conduceau la valoarea contabilă în sumă de 2.155.400 RON, urmare a corecţiei efectuată în 31 decembrie 2014.

Analizarea pricinii efectuată de către instanţa de apel este integrată dispoziţiilor de casare care a fixat ca obiectiv verificarea cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamantă în concordanţă cu interpretarea prevederilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, prin decizia nr. 18/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată de completul competent să judece recursul în interesul legii, şi administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei.

Sub pretextul unei nestabiliri a limitelor de casare de către instanţa de apel, recurenta-reclamantă A. S.A. reproşează instanţei faptul că aceasta a procedat la reanalizarea probatoriului şi nu la efectuarea unei probe noi cu expertize, invocând o nemotivare a deciziei din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi încălcarea dreptului la apărare, precum şi a dispoziţiilor art. 6 din CEDO.

În realitate, argumentele recurentei-reclamante A. S.A. converg către forţa probantă a raportului de expertiză efectuat în cauză şi nelegala aprecierea a unor înscrisuri, respectiv documente contabile, asupra cărora s-au făcut aprecieri prin încheierea de şedinţă din 5 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti şi care au intrat sub puterea de lucru judecat. Aceste chestiuni ce ţin de netemeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate, astfel că nu pot face obiectul analizei recursului.

Faptul că din probatoriul administrat în cauză a reieşit că valoarea totală de inventar a imobilelor ieşite efectiv din patrimoniul reclamantei, la datele de 29 martie 2011 şi 4 aprilie 2012, a fost în cuantum de 10.418,26 RON, aceasta fiind suma acordată cu titlu de despăgubiri şi nu valoarea de 2.155.400 RON, stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ca urmare a reevaluării bunurilor şi corecţiei în contabilitate, de la o dată ulterioară, respectiv 31 decembrie 2014, nu este de natură că s-ar fi încălcat normele de competenţă şi limitele casării, cum greşit susţine recurenta-reclamantă A. S.A..

Prin urmare, nu se poate reţine o nesocotire a prevederilor art. 501 C. proc. civ. întrucât instanţa de apel, în rejudecare, a ţinut cont de considerentele din decizia de casare, analizând în mod corect pricina, în limitele impuse, sub aspectul cuantumului despăgubirilor în raport cu prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, interpretate unitar ulterior prin decizia în interesul legii nr. 18/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de considerentele expuse, decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate de recurenta-reclamantă A. S.A. subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

11.2. Asupra recursului pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului Bucureşti.

Criticile recurentei-pârâte Autoritatea pentru Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului Bucureşti vizând excepţiile necompetenţei teritoriale, lipsei calităţii procesuale active şi pasive, prescripţiei, precum şi cea referitoare la modalitatea de soluţionare a cererii de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice au fost tranşate în mod definitiv prin decizia de casare nr. 1833/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, motiv pentru care acestea nu mai pot fi repuse în discuţie.

Referitor la cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei A. S.A. prin care pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului Bucureşti susţine că ar răspunde în limita unui procent de 70%, întrucât a vândut reclamantei numai 70% din capitalul social al A. S.A., se reţine că nu pot fi primite argumentele sub acest aspect.

Astfel, se constată că dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 reglementează răspunderea Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului Bucureşti pentru repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, despăgubiri ce nu pot fi raportate la valoarea acţiunilor sau la procentul din capitalul social transmis prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, cum greşit susţine intimata-pârâtă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta A. S.A. şi de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 534/2017 din 20 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. S.A. şi de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 534/2017 din 20 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2018.