Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against District Court decisions in civil matters; referral to Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 29 mai 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Avrig la data de 10.12.2014 sub nr. dosar x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR:

1- să se constate că moştenirea rămasă după defunctul, B., compusă din imobilul teren si casa, înscris în C.F. nr. x, nr. top. x, 495, a devenit moştenire vacantă;

2- să se constate că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii, asupra imobilului înscris în C.F. nr. x, nr. Top x;

3- să se dispună intabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate astfel dobândit.

Prin sentinţa civilă nr. 145/2017 din 28 februarie 2017, pronunţată de Judecătoria Avrig, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul C. (succesor al reclamantei iniţiale decedate pe parcursul procesului), în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI SIBIU şi D. (succesoare a reclamantei iniţiale decedate pe parcursul procesului).

S-a admis acţiunea reconvenţională formulată de reclamantul reconvenţional STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI SIBIU.

S-a constatat că după defunctul B., prezumat decedat, succesiunea este vacantă, aceasta revenind în integralitate pârâtului STATUL ROMÂN.

S-a constatat că din masa succesorală rămasă după defunctul B. - prezumat decedat, face parte şi imobilul înscris în CF x Boiţa, nr. top. x,495 de sub A 1 şi nr. top x de sub A1.1 - loc de casă şi casă în suprafaţă de 346 mp, conform expertizelor şi suplimentelor acestora: E. şi F., cu schiţa de la fila x volumul II.

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al STATULUI ROMÂN în cartea funciară, cu titlu de moştenire vacantă.

S-a constatat că defuncta A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Boiţa, nr. top. x, 495 de sub A 1 şi nr. top x de sub A1.1- loc de casă şi casă în suprafaţă de 346 mp, prin efectul uzucapiunii, conform expertizelor şi suplimentelor acestora: E. şi F., cu schiţa de la fila x volumul II.

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al defunctei A. în CF x Boiţa, nr. top. x, 495 de sub A 1 şi nr. top x de sub A1.1 - loc de casă şi casă în suprafaţă de 346 mp, cu titlu de uzucapiune.

S-a constatat deschisă succesiunea defunctei A., decedată la data de 17.09.2015.

S-a constatat calitatea de unic moştenitor a reclamantului după defuncta A., decedată la data de 17.09.2015 .

S-a constatat că masa succesorală a defunctei A. se compune din imobilul înscris în CF x Boiţa, nr. top. x,495 de sub A 1 şi nr. top x de sub A1.1 - loc de casă şi casă, în suprafaţă de 346 mp,conform expertizelor şi suplimentelor acestora: E. şi F., cu schiţa de la fila x volumul II.

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Boiţa, nr. top. x,495 de sub A 1 şi nr top x de sub A1.1 - loc de casă şi casă în suprafaţă de 346 mp, pe numele reclamantului.

S-a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 850/2017 din 4 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a fost respins apelul declarat de pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SIBIU împotriva sentinţei civile nr. 145/2017 pronunţată de Judecătoria Avrig pe care o păstrează.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul STATUL ROMÂN prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SIBIU în numele MINISTERULUI FINANŢELOR.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 11 decembrie 2017.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor", instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-pârât STATUL ROMÂN prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SIBIU în numele MINISTERULUI FINANŢELOR împotriva deciziei nr. 850/2017 din 4 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2018.