Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2304/2018 AI generated

Jurisdictional gap for extraordinary appeal against tribunal appellate decisions in cases valued up to 200,000 RON following Constitutional Court invalidation of statutory threshold

Case Number Decizia nr. 2304/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted its own material incompetence and declined jurisdiction, referring the case to the Bacău Court of Appeal for resolution, with no further appeal available against this ruling. The underlying dispute involved a company challenging the validity of an inspection note, analysis minutes, and invoices totaling approximately 11,856 RON for alleged energy consumption, a claim that was initially dismissed by the first instance but later admitted by the Bacău Tribunal in its appellate decision of January 16, 2018, which annulled the documents and ordered the refund of payments. The ICCJ's decision rests on the legal determination that, following the Constitutional Court Decision No. 369/2017 which invalidated the legislative threshold excluding recourse for cases under 1,000,000 RON, no statutory provision expressly grants the ICCJ jurisdiction to hear appeals against decisions rendered by a Tribunal (as opposed to a Court of Appeal) in cases valued up to 200,000 RON, a gap filled by applying the principle of the hierarchical judicial pyramid and Article 497 of the Code of Civil Procedure, which limits the ICCJ's cassation powers to appellate court decisions.

Legislator headnote

AI generated

art. 132 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Jurisdictional gap for extraordinary appeal against tribunal appellate decisions in cases valued up to 200,000 RON following Constitutional Court invalidation of statutory threshold: Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction judicial inspection statutory limits excluded cases civil dispute statutory power

Cited Legislation

AI generated
art. 132 C. proc. civ
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ.
art. 483 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
art. 95 pct. 1 C. proc. civ
k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.
art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin.
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."
art. 497 C. proc. civ
Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ.
art. 95 pct. 2 C. proc. civ
Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 mai 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A. a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea notei de constatare nr. x/03.12.2013, anularea procesului-verbal de analiză a abaterilor nr. x/16.01.2014, anularea procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. x/16.01.2014, anularea facturii fiscale nr. x/26.09.2014 în valoare de 11.625,43 RON şi implicit a obligaţiei de plată pentru suma de 11.625,43 RON, urmând a se constata inexistenţa debitului din această factură, anularea facturii nr. x/16.01.2014 în valoare de 231,27 RON şi implicit anularea obligaţiei de plată pentru această sumă şi obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la restituirea acestei sume.

Prin sentinţa civilă nr. 435 din 26 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosarul nr. x/2015, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B. S.A., pentru capătul de cerere privind anularea înscrisurilor întocmite de D., s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.A., cu privire la capătul de cerere privind anularea facturii fiscale nr. x/26.09.2014 şi în consecinţă, s-a respins, pentru acest considerent, capătul de cerere având ca obiect cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta C. S.A., privind anularea facturii fiscale nr. x/26.09.2014, s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. S.A., având ca obiect anulare notă de constatare nr. x/03.12.2013, anulare proces-verbal de analiză a abaterilor nr. x/16.01.2014, anulare proces-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. x/16.01.2014 şi anularea facturilor nr. x/26.09.2014 şi nr. x/14.01.2014, ca inadmisibilă. De asemenea, s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta B. S.A., fiind obligată reclamanta-pârâta S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtei-reclamante B. S.A. suma de 11.625,43 RON, reprezentând contravaloarea energiei electrice conform facturii fiscale nr. x/26.09.2014, precum şi cheltuieli de judecată, în cuantum de 687 RON.

Prin decizia nr. 24/2018 din 16 ianuarie 2018, pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a fost admis apelul formulat de apelanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele S.C. B. S.A. E.. A fost anulată în parte sentinţa apelată. A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii. A fost menţinută soluţia primei instanţe cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.A. (în prezent S.C. E. S.A.), în raport de capătul de cerere privind anularea facturii nr. x/26.09.2014.

Evocând fondul, a fost admisă cererea de chemare în judecată şi:

Au fost anulate nota de constatare nr. x/03.12.2013, procesul-verbal de analiză a abaterilor nr. x/16.01.2014, procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. x/16.01.2014, factura nr. x/26.09.2014 şi factura nr. x/16.01.2014 şi constată inexistenţa sumelor de 11.625,43 RON şi 231,27 RON menţionate în facturile anterior individualizate.

A fost obligată pârâta S.C. E. să restituie reclamantei suma de 231,27 RON, achitată conform chitanţei F. nr. x/26.05.2014.

A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.A., ca neîntemeiată.

Au fost obligată ambele pârâte la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă şi în apel, în cuantum total 5.593 RON (taxe judiciare de timbru, onorariu expert şi onorariu de avocat redus).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta E., acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 19 aprilie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi cod impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă E. împotriva deciziei nr. 24/2018 din 16 ianuarie 2018, pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2018.