Inadmissibility of cassation appeal against dismissal of arbitration annulment under pre-amendment Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 29 mai 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10 octombrie 2014 pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. i-a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 508.284,29 RON, reprezentând diferenţă de preţ, conform contractului de execuţie de lucrări nr. x din 26 decembrie 2011, actualizată cu indicele de inflaţie de la scadenţă până la data plăţii efective, a sumei de 23.952,03 RON, reprezentând dobânda legală aferentă debitului anterior indicat, calculată de la data scadenţei până la data introducerii acţiunii şi în continuare până la plata efectivă a preţului, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

Prin sentinţa nr. 5 din 05 ianuarie 2015, Tribunalul Suceava a admis excepţia propriei necompetenţe materiale, invocată de pârâţi prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Suceava.

Pe rolul instanţei arbitrale cererea a fost înregistrată la 04 februarie 2015 sub nr. x/2015.

Prin sentinţa arbitrală nr. 1 din 01 martie 2016, dată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Suceava a admis în parte acţiunea, obligându-i pe pârâţi în solidar la plata către reclamantă a sumei de 374.691,70 RON, reprezentând diferenţă de preţ conform contractului de execuţie de lucrări nr. x din 26 decembrie 2011 şi a dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data scadenţei până la data introducerii acţiunii şi în continuare până la plata efectivă.

Tribunalul arbitral a respins ca neîntemeiate capătul de cerere privind actualizarea cu rata inflaţiei a debitului pretins prin acţiunea introductivă şi cererea reconvenţională. Totodată, i-a obligat pe pârâţi la plata sumei de 24.264,36 RON cu titlu de cheltuieli de arbitraj.

Împotriva acestei sentinţe, petenţii B. şi C. au formulat acţiune în anulare, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă la 28 aprilie 2016 sub nr. x/2016, criticând-o din perspectiva cazurilor de nulitate prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f), g) şi h) C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 3 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 1 din 01 martie 2016, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în dosarul nr. x/2015 şi i-a obligat pe petenţii B. şi C. la plata către intimata S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, petenţii au declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenţii au arătat că hotărârea atacată cuprinde o motivare succintă şi neconcludentă, instanţa preluând exclusiv susţinerile formulate de intimată prin întâmpinare.

În continuare, au reprodus fidel criticile formulate prin acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale, reiterând integral situaţia de fapt în cauză şi derularea raporturilor contractuale, cu referiri ample şi detaliate la înscrisuri - contractul de execuţie de lucrări nr. x din 26 decembrie 2011, actele adiţionale la acesta nr. 1 din 15 iulie 2012, nr. 2 din 24 iulie 2013, nr. 3 din 31 decembrie 2013 şi nr. 4 din 17 ianuarie 2014, situaţiile de lucrări nr. x şi 6 din facturi fiscale - şi la rapoartele de expertiză efectuate.

Astfel, recurenţii au arătat că au manifestat deplină bună-credinţă în îndeplinirea tuturor obligaţiilor contractuale ce le incumbau, efectuând la termen toate plăţile, în timp ce intimata, prin diferite mijloace frauduloase, a încercat şi a şi reuşit să încaseze sume mari de bani pentru lucrări pe care nu le-a executat, facturând faze de lucrări sau instalaţii de două ori, consumuri fictive de materiale ori cantităţi mult mai mari decât cele real folosite, preţuri majorate faţă de cele negociate sau solicitând decontarea unor lucrări fără justificare reală.

În final, autorii şi-au exprimat uimirea faţă de soluţiile instanţelor anterioare şi au solicitat respingerea acţiunii introductive şi admiterea cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.

Prin memoriul de recurs, recurenţii au solicitat casarea deciziei atacate şi în principal trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar, în baza art. 498 C. proc. civ., admiterea acţiunii în anulare a sentinţei arbitrale nr. 1 din 01 martie 2016 a Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, pentru motivele prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. f), g) şi h) din acelaşi Cod şi, în rejudecarea fondului, respingerea acţiunii introductive ca nefondată si admiterea cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 21 decembrie 2016.

Cererea de recurs a fost comunicată la 23 ianuarie 2017 intimatei S.C. A. S.R.L., care la 14 februarie 2017 a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor la 09 martie 2017, care însă nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, soluţia preconizată fiind în principal de respingere a căii extraordinare de atac ca inadmisibilă, în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 483 alin. (1), coroborat cu art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.. În subsidiar, soluţia preconizată a fost de anulare a recursului conform art. 493 alin. (5), raportat la 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de la 13 februarie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., instanţa supremă, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, punând în vedere părţilor că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele x, respectiv la dosar, raportul a fost comunicat recurenţilor la 21 şi 23 februarie 2018, iar intimatei la 26 februarie 2018.

La 1 martie 2018 recurenţii au depus punct de vedere la raport, în cuprinsul căruia au susţinut că recursul este admisibil, concluzie în considerarea căreia au solicitat pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu şi acordarea unui termen de judecată pentru soluţionarea cauzei în şedinţă publică.

La 26 februarie 2018, prin punctul de vedere depus la dosar, intimata a achiesat la concluziile raportului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, chestiune a cărei soluţionare face de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce succed:

În mod prioritar, se reţine că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac, statuat de prevederile art. 457 C. proc. civ. şi care presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Recursul are ca obiect sentinţa nr. 3 din 26 octombrie 2016, prin care Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 1 din 01 martie 2016, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în dosarul nr. x/2015 şi i-a obligat pe petenţii B. şi C. la plata către intimata S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiaşi alineat.

Conform art. 613 alin. (3) C. proc. civ., admiţând acţiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, în forma în vigoare la data iniţierii procesului, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea textelor de lege mai sus evocate rezultă că hotărârile curţii de apel prin care a fost respinsă acţiunea în anulare sunt definitive.

Textul art. 613 alin. (4) C. proc. civ. a fost modificat prin art. I pct. 11 din O.U.G. nr. 1/2016, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 17/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 21 martie 2017, în sensul că "hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului."

Însă, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, aşa încât Înalta Curte constată că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data iniţierii procesului, care nu deschideau calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care a fost respinsă acţiunea în anulare.

Aşa fiind, deşi sentinţa recurată poartă în dispozitiv menţiunea "cu recurs în 30 de zile de la comunicare", faţă de prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", aceasta nu este supusă recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

Intimata a solicitat prin întâmpinare cheltuieli de judecată, însă la dosar nu există dovada efectuării de cheltuieli în acest sens, motiv pentru care cererea intimatei, nefiind dovedită, este apreciată ca neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi C. împotriva sentinţei nr. 3 din 26 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2018.