Cassation appeal annulled for failure to specify statutory grounds of illegality in suspension of proceedings order

Şedinţa publică din data de 29 mai 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., solicitând recunoaşterea efectelor certificatului de divorţ eliberat de Curtea Superioară - Districtul Saint-François, Canada.

Prin sentinţa civilă nr. 1592 din 16 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, reclamantul A., prin mandatar C., a declarat apel, arătând că a fost în eroare cu privire la noţiunile de certificat de divorţ şi hotărâre de divorţ, precum şi că nu a fost în posesia celui din urmă înscris, nefiind culpa sa pentru a nu-l fi depus la dosar.

Prin încheierea din 5 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei, faţă de lipsa părţii legal citate şi de împrejurarea că aceasta nu a solicitat judecarea cererii de apel şi în lipsă.

Împotriva acestei încheieri reclamantul, prin mandatar C., a declarat recurs, fără să indice temeiul de drept al demersului judiciar exercitat, neprecizând niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În memoriul depus la dosar recurentul nu a criticat hotărârea atacată, ci dimpotrivă, a recunoscut că nu s-a prezentat la termenul de judecată şi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, întrucât nu era în posesia înscrisurilor cu a căror menţiune de depunere la dosar fusese citat la 25 noiembrie 2016.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 17 ianuarie 2017.

Cererea de recurs a fost comunicată la 6 martie 2017 intimatei-pârâte B., care la 24 aprilie a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că doreşte recunoaşterea hotărârii de divorţ pronunţate în Canada.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, soluţia preconizată fiind în principal de anulare a recursului potrivit art. 493 alin. (5), raportat la art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 februarie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, punându-se în vedere părţilor că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la fila x şi respectiv la dosar, raportul a fost comunicat recurentului la 9 martie 2018, iar intimatei la 16 martie 2018.

La 19 martie 2018, recurentul a depus punct de vedere la raport, în cuprinsul căruia a achiesat la concluziile acestuia.

Intimata nu a formulat şi nu a depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se reţine că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Recursul are ca obiect încheierea din 5 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a dispus suspendarea judecăţii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1592 din 16 decembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă pentru lipsa părţilor la termenul de judecată din 14 decembrie 2016, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurentul nu a indicat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., precum şi că susţinerile pe care le-a dezvoltat nu pot fi circumscrise niciunuia dintre acestea.

Astfel, examinarea memoriului de recurs relevă că autorul nu a criticat în concret hotărârea atacată, ci dimpotrivă, a recunoscut că nu s-a prezentat la termenul de judecată şi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, întrucât nu era în posesia înscrisurilor cu a căror menţiune de depunere la dosar fusese citat la 25 noiembrie 2016.

Trebuie subliniat că recurentul nu a criticat considerentele încheierii atacate raportat la condiţiile instituite de legiuitor prin textele legale aplicabile incidentului procedural al suspendării judecăţii. În acest context, instanţa supremă constată că nu există o critică reală care să poată fi încadrată în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, verificarea argumentelor reţinute de instanţa de apel în fundamentarea soluţiei de suspendare a judecăţii pentru lipsa părţilor la termenul de judecată din 5 decembrie 2016 relevă respectarea condiţiilor statuate de prevederile art. 223 alin. (3) şi ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care reglementează instituţia menţionată.

Cum dezvoltarea susţinerilor formulate de recurent nu vizează în concret considerentele încheierii atacate, exprimând doar nemulţumirea acestuia asupra soluţiei pronunţate prin hotărârea atacată, instanţa supremă impune concluzia că recurentul nu a formulat niciun motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în cele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi Cod va anula recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 5 decembrie 2016, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie în dosarul nr. x/2015.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2018.