Negative conflict of jurisdiction in child support modification; *ex officio* declination of relative territorial competence

Şedinţa publică din data de 29 mai 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 august 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Judecătoriei Fălticeni, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună majorarea pensiei de întreţinere la care pârâtul a fost obligat în favoarea minorului C.. Totodată, a solicitat să se stabilească prin comisie rogatorie venitul salarial al pârâtului care lucrează legal cu contract de muncă în Marea Britanie de peste un an de zile.

În fapt, reclamanta a arătat că prin decizia civilă nr. 1013 din 11 august 2015, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 200 RON lunar, în favoarea minorului C., calculată prin raportare la venitul minim pe economie la acea dată. De asemenea, a precizat că, deşi salariul minim actual a crescut treptat, pârâtul a plătit aceeaşi sumă până în prezent, subliniind că actualmente posibilităţile materiale ale acestuia au sporit, la fel ca şi nevoile de întreţinere a minorului.

Prin sentinţa civilă nr. 1879/2017 din 15 noiembrie 2017, Judecătoria Fălticeni a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ.

Pentru a hotărî astfel, instanţa iniţial sesizată, reţinând că minorul locuieşte cu mama sa în localitatea Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ, aspect necontestat de pârât, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că, "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită",.

A apreciat că norma este derogatorie de la regula generală în materia competenţei teritoriale, în sensul că aceasta aparţine instanţei de la sediul pârâtului, potrivit art. 107 C. proc. civ.

Pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamţ litigiul a fost înregistrat la 21 decembrie 2017 sub acelaşi număr unic de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1064 din 19 februarie 2018, instanţa, a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecarea pricinii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de declinare a reţinut că, raportat la natura obiectului cererii deduse judecăţii, competenţa teritorială este guvernată de prevederile art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., norme de ordine privată, în temeiul cărora competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine fie instanţei de la domiciliul pârâtului, fie instanţei de la domiciliul creditorului reclamant, iar invocarea necompetenţei nu poate fi făcută decât de pârât şi nu de instanţă din oficiu, aşa cum în mod eronat a procedat Judecătoria Fălticeni.

Raportat la cele anterior evocate, faţă de prevederile art. 129 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii introductive în favoarea Judecătoriei Fălticeni şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 134 din acelaşi Cod a suspendat din oficiu judecarea pricinii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării incidentului procedural evocat.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ. va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Fălticeni competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speţă, reclamanta A., cu domiciliul în Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ, a învestit Judecătoria Fălticeni cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului B., domiciliat în oraşul Fălticeni, judeţul Suceava, în temeiul art. 94 Codul familiei, la majorarea cuantumului pensiei de întreţinere stabilite în favoarea minorului C. prin decizia civilă nr. 1013 din 11 august 2015, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.

La primul termen de judecată - 15 noiembrie 2017, judecătoria iniţial sesizată, verificându-şi competenţa potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepţia propriei necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare către Judecătoria Piatra-Neamţ.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este enunţată de art. 107 C. proc. civ., în sensul că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este competentă şi "instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligaţia de întreţinere, inclusiv cele privind alocaţiile de stat pentru copii".

Norma legală precitată instituie un caz de competenţă teritorială alternativă, care ar fi putut avea incidenţă în cauză, raportat la obiectul acesteia, dar de care reclamanta în speţă nu a înţeles să uzeze, prin introducerea acţiunii pe rolul Judecătoriei Fălticeni aceasta exprimându-şi opţiunea conform art. 116 C. proc. civ.

Faţă de cele anterior expuse, instanţa supremă reţine că normele menţionate sunt de ordine privată, având în vedere că art. 129 alin. (2) C. proc. civ. statuează cazurile de competenţă de ordine publică, între care nu se regăseşte competenţa teritorială relativă, aşa cum este cazul celei reglementate de art. 107 sau de art. 113 din acelaşi Cod.

În această situaţie, Înalta Curte impune concluzia că eventuala verificare de către Judecătoria Fălticeni a propriei competenţe teritoriale în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., nu justifică declinarea competenţei sale în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, în condiţiile în care prevederile art. 130 alin. (3) din acelaşi Cod statuează expres invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale relative exclusiv de către pârât şi limitativ, doar prin întâmpinare sau, în cazul în care aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

În cauză, deşi în considerentele, sentinţei pronunţate, Judecătoria Fălticeni a consemnat că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată de pârât prin întâmpinare, verificarea actelor dosarului relevă că acesta nu a depus întâmpinare şi nici nu făcut vreun alt demers prin care să-şi fi exprimat poziţia procesuală. Mai mult, acest aspect este infirmat chiar de practicaua sentinţei, din care reiese că excepţia a fost invocată din oficiu la termenul din 15 noiembrie 2017.

Din interpretarea normei legale menţionate rezultă explicit că, abilitând exclusiv pârâtul în formularea acestei excepţii, legiuitorul a urmărit să protejeze interesul acestei părţi, singura care ar putea fi prejudiciată prin învestirea altei instanţe şi, în acelaşi timp, să asigure celeritatea desfăşurării proceselor civile, prin înlăturarea tergiversării soluţionării litigiilor generată de declinarea competenţei teritoriale între diferite instanţe.

În acest context, Înalta Curte reţine că verificarea propriei competenţe de către instanţa învestită cu soluţionarea unei pricini trebuie făcută cu respectarea regimului juridic specific competenţei generale, materiale şi teritoriale şi a limitelor în care poate fi invocată excepţia de necompetenţă în raport de natura sa şi de persoanele care o pot invoca.

Aşa fiind, având în vedere că în speţă este vorba de o necompetenţă relativă, iar nu de una de ordine publică, care ar fi îndreptăţit Judecătoria Fălticeni să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială, precum şi în considerarea opţiunii reclamantei creditoare pentru această instanţă şi a pasivităţii pârâtului, care nu a formulat întâmpinare, prin care să fi invocat necompetenţa teritorială a instanţei iniţial sesizate, Înalta Curte impune concluzia că Judecătoriei Fălticeni îi revine competenţa soluţionării cauzei, competenţa teritorială a acesteia rămânând câştigată cauzei în condiţiile anterior expuse.

Faţă de considerentele reţinute, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să stabilească competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2018.