Material incompetence of the Supreme Court for cassation appeals against lower-value civil judgments originating in district courts
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice admitted the objection of material incompetence and declined jurisdiction, referring the case to the Bucharest Court of Appeal; the Court did not rule on the merits of the appeal against the execution measure. The dispute concerned a challenge to an enforcement action initiated by a pension fund, where the first instance court had annulled the execution and the appellate court reversed that decision, leading the challengers to file a cassation appeal. The Supreme Court held that it lacked material competence because the Constitutional Court’s Decision No. 369/2017, which declared unconstitutional the restriction on appeals in cases valued under 1,000,000 RON, applied only to cases originating at the Tribunal level; since the present litigation was valued under 200,000 RON and originated at the District Court level, the cassation appeal properly belonged to the Court of Appeal, the immediate superior instance to the Tribunal, under the general principle that higher courts cannot skip intermediate instances unless explicitly provided by law.
Legislator headnote
Keywords
Placeholder
Key legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision is explicitly cited in the dispositive as the legal basis for admitting the objection of material incompetence and declining jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 1 februarie 2018
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 04.05.2016 sub nr. x/2016 şi precizată la data de 03.08.2016 contestatorii A. şi B. în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI au solicitat anularea somaţiei imobiliare din data de 13.04.2016 şi implicit anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1004/2016 al BEJ C., suspendarea executării silite până la soluţionarea prezentei contestaţii.
Prin sentinţa civilă nr. 11330/18.08.2016, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului B. invocată de intimată prin întâmpinare; a admis contestaţia la executare; a anulat executarea silită şi actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1004/2016 al BEJ C.; a obligat contestatorii să plătească BEJ C. suma de 58 RON cu titlu de cheltuieli aferente efectuării copiilor xerox ale actelor dosarului de executare nr. 1004/2016; a obligat intimata să plătească contestatorilor suma de 58 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând cheltuieli aferente efectuării copiilor xerox ale actelor dosarului de executare nr. 1004/2016; a dispus restituirea către contestatorii a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 RON achitată potrivit chitanţelor nr. x/19.05.2016 şi nr. x/25.07.2016 după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.
Prin decizia civilă nr. 462 A/09.02.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-intimată Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 11330/18.08.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii-contestatori A. şi B., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a respins contestaţia la executare, ca fiind neîntemeiată, a menţinut celelalte dispoziţii privind respingerea ca neîntemeiată a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a contestatorului B. şi privind obligarea contestatorilor să plătească BEJ C. suma de 58 RON cu titlu de cheltuieli aferente efectuării copiilor xerox ale actelor dosarului de executare nr. 1004/2016, a respins cererea de obligare a intimatei să plătească contestatorilor suma de 58 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând cheltuieli aferente efectuării copiilor xerox ale actelor dosarului de executare nr. 1004/2016 precum şi cererea de restituire către contestatori a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 RON achitată potrivit chitanţelor nr. x/19.05.2016 şi nr. x/25.07.2016.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat recurs contestatorii A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, la data de 10.08.2017.
Prin decizia civilă nr. 528 din 27 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti; a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurenţii - contestatori A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 462 A/09.02.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3), art. 97 pct. 1 C. proc. civ. şi considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 27 noiembrie 2017.
Prin rezoluţia din data de 5 decembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 1 februarie 2018, părţile fiind citate în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pentru următoarele considerente:
După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.
De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:
"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".
Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.
În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.
Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.
În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.
Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
Nu se poate reţine susţinerea Curţii de Apel Bucureşti, relativ la faptul că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.
Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 462 A din 9 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2018.