Supreme Court jurisdiction over appeals against first-instance judgments of general courts

Şedinţa publică din data de 29 mai 2018

Asupra recursului de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 august 2016 pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamţ sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. l-au chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 8 ianuarie 2016 la B.N.P. C., având ca obiect imobilul compus din teren, în suprafaţă de 7.870 mp, trup compact intravilan, situat în satul Petricani şi construcţii constând în casă de locuit de 116 mp, grajd 83 mp şi fânărie de 31 mp, identificat cu nr. cadastral x, cu cheltuieli de judecată în caz că pârâtul va face opoziţie la admiterea acţiunii.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1207 alin. (2) pct. 1 şi art. 1665 din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4709 din 7 decembrie 2016, Judecătoria Piatra-Neamţ a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei favoarea Judecătoriei Târgu-Neamţ, dând eficienţă dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., raportat la obiectul acţiunii şi la împrejurarea că pârâtul are domiciliul în satul Petricani, judeţul Neamţ, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Târgu-Neamţ, potrivit H.G. nr. 337 din 9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

Urmare a declinării, la 16 decembrie 2016 litigiul a fost înregistrat sub acelaşi număr de dosar pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamţ, care, prin sentinţa civilă nr. 887 din 21 iunie 2017, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 228 din 14 februarie 2018, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă a respins apelul ca nefondat şi a luat act că intimatul-pârât B. nu a solicitat obligarea apelanţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii A. şi B. au declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 887 din 21 iunie 2017 a Judecătoriei Târgu-Neamţ

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 13 aprilie 2018.

La termenul din 29 mai 2018, instanţa supremă a invocat ex officio excepţia propriei necompetenţe materiale în soluţionarea recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată de o judecătorie în primă instanţă la 21 iunie 2017, anterior publicării deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României în Monitorul Oficial.

De lege lata nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor recursuri promovate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii.

Analiza care va fi expusă în continuare relevă faptul că textele de lege în vigoare exclud în realitate competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile în cazurile menţionate.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de judecătorii.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca acest tip de recursuri sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune, în caz de casare, soluţia trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune fără echivoc concluzia că se atrage competenţa Înaltei Curţi doar în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de instanţe de apel.

Aceste considerente relevă faptul că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Desigur că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că în speţă nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de o judecătorie, ca primă instanţă - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv instanţa de control judiciar nu poate fi decât tribunalul, care are a califica în mod corect calea de atac şi a-şi verifica competenţa în funcţie de dispoziţiile art. 95 pct. 2 sau 3 C. proc. civ.

În sensul concluziei deja enunţate trebuie subliniat că sunt incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi ale organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Se remarcă faptul că sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, câtă vreme necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., se impune concluzia că în condiţiile reglementării actuale competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Judecătoria Târgu-Neamţ, competenţa de soluţionare a căii de atac declarate, pe care autorii ei au numit-o "recurs" aparţine Tribunalului Neamţ, ca instanţă de control judiciar ierarhic superioară judecătoriei, în favoarea căruia urmează să fie declinată cauza în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 887 din 21 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ, în favoarea Tribunalului Neamţ.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2018.