Jurisdictional competence for appeal of below-threshold civil case following partial unconstitutionality of statutory appeal restrictions

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 24.12.2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. - AGENŢIA PIAŢA UNIRII şi C. S.A., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care să se constate caracterul abuziv şi în consecinţă nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. x/08.05.2008, respectiv: art. 4 pct. 4.1 alin. (2) referitor la dobânda aniversară, pct. 4.2, pct. 4.3 şi pct. 4.5, în privinţa dobânzii aniversare, pct. 4.7 - toate aceste clauze stipulând obligaţia şi condiţiile de plată a dobânzii aniversare, art. 6 pct. 6.2 referitor la comisionul de administrare de 0,15% din soldul creditului, art. 8 pct. 8.1 cu privire la obligativitatea încheierii unei poliţe de asigurare agreată de bancă, art. 14 pct. 14.4 teza a II-a, cu privire la dreptul băncii de a modifica unilateral valoarea ratelor de credit şi rata dobânzii curente, fără a fi necesar acordul părţilor, să se dispună înlăturarea din convenţie a tuturor clauzelor arătate ca fiind abuzive şi nelegale, obligarea pârâtelor să menţină dobânda fixă de 5,9% pe an pe toată durata de derulare a contractului de credit, obligarea pârâtelor, în solidar, să le restituie echivalentul în RON la data plăţii a sumelor încasate cu titlu de dobândă aniversară, după primul an de creditare, cu depăşirea ratei dobânzii stabilite iniţial de 5,9% pe an, ca fiind percepute în mod nelegal, precum şi a dobânzii legale aferente acestora, începând cu data încasării lor de către pârâte şi până la data restituirii către reclamanţi, obligarea pârâtelor, în solidar, să le restituie echivalentul în RON la data plăţii a sumelor achitate de reclamanţi cu titlu de comision de administrare, de la semnarea contractului de credit până în prezent, precum şi a dobânzii legale aferente acestora, începând cu data încasării lor de către pârâtă şi până la data restituirii către reclamanţi, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5133/2016 pronunţată de către Judecătoria Cluj-Napoca, în data de 26 mai 2016 în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, cererea formulată şi precizată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. - AGENŢIA PIAŢA UNIRII şi C. S.A..

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel apelanţii A. şi B., solicitând să se dispună admiterea apelului si schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în privinţa următoarelor petite: să se constate caracterul abuziv şi în consecinţă nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit nr. x/08.05.2008, încheiat între părţi, de la art. 6 pct. 6.2 referitor la comisionul de administrare de 0,15% din soldul creditului şi de la art. 8 pct. 8.1 cu privire la obligativitatea încheierii unei poliţe de asigurare a imobilului doar cu o societate agreată de bancă şi să se dispună înlăturarea din convenţie a clauzelor menţionate, ca fiind abuzive şi nelegale, obligarea pârâtelor, în solidar, să restituie echivalentul în RON la data plăţii a sumelor achitate de apelanţi cu titlu de comision de administrare, de la semnarea contractului de credit până în prezent, precum şi a dobânzii legale aferente acestora, începând cu data încasării lor de către pârâte şi până la data restituirii către reclamanţi, şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond şi în apel.

Prin decizia civilă nr. 368/A/2017 din 13 martie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a admis cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte aspectele soluţionate în complet de divergenţă, apelul formulat de apelanţii A. si B., în contradictoriu cu intimatele C. S.A. si C. S.A. - AGENTIA PIATA UNIRII, împotriva sentinţei civile nr. 5133/2016 pronunţate la 26.05.2016 în dosarul nr. x/2015 de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte cererea formulată si precizată de reclamanţii A. si B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. si C. S.A. - AGENTIA PIATA UNIRII, constată caracterul abuziv si nulitatea absolută a clauzei de la art. 6 pct. 6.2 din contractul de credit nr. x/08.05.2008 privind comisionul de administrare, a obligat pârâtele să restituie reclamanţilor echivalentul în RON la cursul BNR din data plătii a sumelor achitate de către aceştia cu titlu de comision de administrare în perioada 08.05.2008 - 24.12.2015, precum şi să plătească dobânda legală aferentă acestor sume calculată de la data încasării acestora si până la data restituirii.

Cu opinia separată, în ceea ce priveşte aspectele soluţionate în complet de divergenţă, a domnului judecător D. în sensul respingerii apelului si păstrării sentinţei atacate privind soluţiile de respingere a cererilor de constatare a caracterului abuziv si nulităţii absolute a clauzei de la art. 6 pct. 6.2 din contractul de credit nr. x/08.05.2008 privind comisionul de administrare, de obligare a pârâtelor să restituie reclamanţilor a sumelor achitate de către aceştia cu titlu de comision de administrare, precum şi de obligare a pârâtelor să plătească dobânda legală aferentă acestor sume.

În ceea ce priveşte restul chestiunilor, a fost admis apelul formulat de apelanţii A. si B., în contradictoriu cu intimatele C. S.A. si C. S.A. - AGENTIA PIATA UNIRII, împotriva sentinţei civile nr. 5133/2016 pronunţate la 26.05.2016 în dosarul nr. x/2015 de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a păstrat-o privind soluţia de respingere a cererilor de constatare a caracterului abuziv si nulităţii absolute a clauzei de la art. 8 pct. 8.1 în ceea ce priveşte obligativitatea încheierii unei poliţe de asigure a imobilului adus în garanţie doar cu o societate de asigurare agreată de bancă, si pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâtele la plata către reclamanţi a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă.

A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei atacate şi a obligat intimatele la plata către apelanţi a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) punct 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate în sensul respingerii capetelor de cerere privind: constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.2 privind comisionul de administrare; cererea de restituire a sumelor nedatorate cu titlu de comision de administrare si a sumelor reprezentând cheltuieli de judecata.

Tribunalul Specializat Cluj a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 8 noiembrie 2017.

Prin rezoluţia din data de 9 noiembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 1 februarie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.

La data de 11 decembrie 2017, intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei sesizate - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând declinarea cauzei către Curtea de Apel Cluj. Totodată, au invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia nulităţii recursului, precum şi excepţia inadmisibilităţii obligării lor la restituirea sumelor încasate la implementarea deciziei recurate; pe fond au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 10 ianuarie 2018, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate, ca neîntemeiate, iar pe fond admiterea recursului.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Cluj, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 368/A/2017 din 13 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2018.