Employer's €640 salary overpayment suit assigned to Suceava Tribunal in job-jurisdiction conflict

Şedinţa publică din data de 24 mai 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 27.09.2017 şi înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta A.N. "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret - prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 3.199 RON, reprezentând plata nedatorată pe care acesta a încasat-o de la angajatorul Administraţia Naţionala Apele Romane/Administraţia Bazinală de Apă Şiret - prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, rezultat al recalculării drepturilor salariate, conform dispoziţiilor Deciziei Directorului General al Administraţiei Naţionale "Apele Romane" (ANAR) nr. 816/14.12.2015 şi a Notei ANAR nr. 24484/14.12.2015, emise în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale succesive privind salarizarea unitară.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 266 si 269 alin. (1), (2) din Codul Muncii, precum si art. 92 si 194 C. proc. civ., art. 253. 256 din Codul Muncii, coroborat cu art. 1341. 1470 si 1635 din C. civ.

Tribunalul Suceava, secţia I Civilă prin sentinţa civilă nr. 1411/2017 din 11 decembrie 2017 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect "obligaţie de a face" formulată de reclamanta AN "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava în contradictoriu cu pârâtul A. în favoarea Tribunalului Bacău.

Instanţa a reţinut că obiectul principal al prezentei acţiuni îl reprezintă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând sumă nedatorată şi încasată de la reclamantă în calitate de angajator, temeiul de drept invocat fiind art. 256 alin. (1) din Codul muncii.

În reglementarea actuală în materia conflictelor de drepturi, reprezentată de art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul. Similar, art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabileşte că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Art. 269 alin. (2) Codul muncii nu conţine nici un indiciu al intenţiei legiuitorului de a se raporta, în toate cazurile, la sediul angajatorului cu care salariatul a încheiat contractul de muncă, iar referirea generică la domiciliul/sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Potrivit art. 10 din Codul muncii, "contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.

Art. 14 alin. (2) din Codul muncii, dispune că "persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator, din momentul dobândirii personalităţii juridice.

Potrivit art. 61 din Legea nr. 107/1996, (1) În coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor se înfiinţează Administraţia Naţională "Apele Române", instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii, aşa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" care funcţiona cu statut de regie autonomă. (2) Administraţia Naţională "Apele Române" are în subordine administraţii bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituţii publice cu personalitate juridică.

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa a constatat că Administraţia Bazinală de Apă Siret are personalitate juridică, ea fiind şi titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâtul.

Ca urmare, instanţa a apreciat că sediul reclamantei vizat de art. 269 alin. (2) Codul muncii este sediul Administraţiei Bazinale de Apă Siret, independent de existenţa unor subunităţi fără personalitate juridică şi chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat la această subunitate.

A mai reţinut instanţa şi că dacă legiuitorul ar fi intenţionat stabilirea competenţei şi în funcţie de eventualele dezmembrăminte, de genul subunităţilor fără personalitate juridică, ar fi inserat această posibilitate în chiar conţinutul normei din art. 269 alin. (2) Codul muncii.

Tăcerea legiuitorului în această privinţă nu poate fi interpretată în sensul posibilităţii, pentru interpretul normei, de a extinde aplicarea normei şi la situaţii de excepţie ce nu au fost reglementate expres, în caz contrar, adăugându-se nepermis la lege.

Atunci când legiuitorul a intenţionat reglementarea unor asemenea situaţii de excepţie, a făcut acest lucru explicit, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care vizează competenţa de soluţionare a unei cereri formulate împotriva unei persoane juridice de drept privat, regulă care operează în considerarea sediului principal, iar excepţiile au fost prevăzute în art. 109 şi art. 110 C. proc. civ.

A mai reţinut instanţa că în cauză nu operează nici o alegere a instanţei de judecată de către reclamantă, chiar dacă ar fi existat un acord tacit al pârâtului, deoarece dispoziţiile art. 116 şi art. 126 C. proc. civ. sunt incidente numai în cazul unei necompetenţe relative sau de ordine privată, ceea ce nu este cazul în speţă, competenţa teritorială reglementată de art. 269 alin. (2) Codul muncii fiind una exclusivă, neputând fi înlăturată de către părţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 22.01.2018.

La solicitarea instanţei, prin înscrisul depus la data de 08.02.2018, s-a arătat că în cauză, reclamantul este "Administraţia Bazinală de Apă Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, care stă în judecată în nume propriu".

La termenul din 18.04.2018, la solicitarea completului de judecată, reprezentantul convenţional al Administraţiei Bazinale de Apă Siret, a arătat că reclamantul în prezenta cauză este Sistemul de Gospodărire a apelor Suceava. S-a arătat că motivul pentru care în cererea de chemare în judecată iniţială a fost trecută şi A.N. Apele Române, şi Administraţia Bazinală de Apă Siret, este acela că Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, deşi are calitatea de angajator, nu are personalitate juridică.

Reclamantul a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bacău.

Tribunalul Bacău, secţia I Civilă prin sentinţa nr. 380/2018 din 18 aprilie 2018 a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta AN "Apele Române" - Administraţia Bazală de Apă Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava şi pe pârâtul A., în favoarea Tribunalului Suceava.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

A suspendat judecata cauzei şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul iar potrivit art. 210 din legea 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speţă, calitatea de reclamant o are Sistemul de Gospodărire a Apelor - Suceava.

Lipsa personalităţii juridice nu interesează în această fază procesuală, acest aspect urmând a fi analizat ulterior, şi în raport de art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Cum sediul reclamantului se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Suceava, instanţa a constatat că această instanţă este competentă să soluţioneze cererea.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe Tribunalul Bacău şi Tribunalul Suceava s-au declarat, deopotrivă, necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Obiectul principal al acţiunii îl reprezintă cererea reclamantei angajator de obligare a pârâtului angajat la plata unei sume de bani reprezentând drepturi salariale nedatorate, litigiul intrând astfel în aria de reglementare a Codului Muncii.

În reglementarea actuală în materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială se stabileşte conform normelor cuprinse de art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii conform cărora judecarea conflictelor de muncă este în competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ., cererile adresându-se instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau sediul, indiferent dacă reclamant este angajatorul sau angajatul.

În mod similar, art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabileşte că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

La solicitarea Tribunalului Bacău a fost precizat cadrul procesual, în sensul că a fost indicat ca reclamant în cauză Administraţia Bazinală de Apă Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava cu sediul în Suceava, acesta având calitatea de angajator, în sensul avut în vedere de legislaţia din domeniul muncii.

Chestiunea legitimării procesuale a reclamantului faţă de împrejurarea că angajatorul are sau nu personalitate juridică nu poate precede în analiză şi nu poate influenţa problema competenţei teritoriale, întrucât examinarea folosinţei şi exerciţiului drepturilor procedurale nu poate fi făcută decât de instanţa competentă.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabileşte că Tribunalul Suceava este instanţa competentă teritorial în soluţionarea cauzei.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2018.