CHF-RON rate clause challenge sent to Court of Appeal on material incompetence; High Court declines jurisdiction without merits ruling
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetence and declined jurisdiction over the appeal (recurs) to the Bucharest Court of Appeal, without ruling on the merits; the prior decisions—first-instance rejection of the claim and the appellate court's dismissal of the appeal as unfounded—remain in force pending the new forum's review. The case concerns borrowers challenging absolute nullity of currency-exchange (CHF-RON) rate clauses in a credit agreement, seeking rate freezing and a revised repayment schedule under consumer credit law. The Court held that under Article 97(1) of the Civil Procedure Code, the High Court's jurisdiction is limited to appeals against decisions of courts of appeal or where expressly provided by law, not as a general default; despite Constitutional Court Decision No. 369/2017 (striking a value threshold for appeals), that decision does not mandate High Court access for all monetary claims, so competence for appeals against tribunal decisions lies with the higher court, here the Bucharest Court of Appeal, per Articles 132, 494, and 5(3) C. proc. civ.
Legislator headnote
Keywords
Placeholder
Key legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed as the procedural basis for the court to examine and rule on the exception of material incompetence.
Determined that the High Court only has jurisdiction over appeals against decisions of courts of appeal, leading to the conclusion that it is not competent in this case.
Used to establish that the competent court for this appeal is the Court of Appeal of Bucharest, the superior court to the Tribunal that issued the decision on appeal.
Stated that the present decision on declining jurisdiction is mandatory for the court to which jurisdiction is declined.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 mai 2018
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzelor de la art. VI - 1.3.2 pct. (4) lit. (i) din condiţiile generale ale contractului de credit nr. x din 23.07.2008, îngheţarea (sic !) cursului de schimb CHF - RON pentru efectuarea tuturor plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data semnării acestuia şi obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare.
Prin sentinţa civilă nr. 9945 din 30.06.2016 pronunţată în cauza înregistrată sub nr. x/2016, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva pârâtei E. S.A., denumite în continuare Banca (n. red. CFS).
La data de 16.02.2017 A., B., C. şi D. au depus prin intermediul unui serviciu de curierat la Judecătoria sectorului 2, Bucureşti, în termenul prevăzut de lege, o cerere de apel prin care au solicitat schimbarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 3524A din 05.10.2017 a respins apelul formulat de apelanţii A., B., C., şi D., în contradictoriu cu intimata E. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 9945 din 30.08.2016 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii A., B., D. şi C., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă.
Prin adresa emisă la 05.03.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de reclamanţii A., B., D. şi C., împotriva deciziei civile nr. 3524A din 05.10.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 05.03.2018.
La termenul de judecată din 24 mai 2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:
Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 29 din decizie).
Din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.
In viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, şi nu prin accesul la o anumită instanţă.
In absenţa unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).
Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (paragrafele 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă a absenţei accesului la calea de atac a recursului, şi nu a accesului la Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiectul controlului de constituţionalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.
Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituţională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanţa competentă, fără a se reţine o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menţinerea criteriului valoric pentru determinarea competenţei de soluţionare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanţei de judecată concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.
Competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.
Această chestiune este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanţa competentă cu soluţionarea recursului.
În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Bucureşti, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Bucureşti.
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.
În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de necompetenţă.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., D. şi C. în contradictoriu cu intimata-pârâtă E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 3524A din 05 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti SUCEAVA SUCEAVA, secţia a VI-a civilă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2018.