Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2222/2018 AI generated

Competence ratione materiae for credit extinction appeals under 200,000 RON and the scope of the Constitutional Court’s threshold invalidation

Case Number Decizia nr. 2222/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellee's appeal for lack of material jurisdiction, declining competence and referring the case to the Alba Iulia Court of Appeal, leaving the Court of Alba's appellate decision— which had partially admitted the borrowers' action to establish the extinction of their credit obligations via payment-in-kind under Law 77/2016 and ordered the lender to pay judicial costs—in force. The dispute centered on a civil lawsuit where borrowers sought a judicial finding that their debt to a ceded creditor was extinguished and demanded the issuance of an official certificate, which the first-instance court had rejected but the appellate court had partially reversed. Relying on Article 97(1) of the New Code of Civil Procedure, the Court held that its jurisdiction over appeals is limited to those challenging court of appeal decisions or specific statutory exceptions, and that the Constitutional Court's invalidation of the value threshold for access to appeal (Decision 369/2017) did not confer jurisdiction on the Supreme Court for cases under 200,000 RON, thereby confirming that the superior court to the Tribunal, the Court of Appeal, was the competent body to adjudicate the recourse.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 5 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (2) C. proc. civ; Competence ratione materiae for credit extinction appeals under 200,000 RON and the scope of the Constitutional Court’s threshold invalidation: , reclamanţii au invocat prevederile art. 4 şi urm. din Legea nr. 77/2016, prevederile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992 şi art. 194 şi urm. din Noul C. proc. civ.

Keywords

AI generated
constitutional limits limits of competence jurisdiction ratione materiae judicial law threshold value declining of jurisdiction

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 mai 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 02.08.2016 sub dosar nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., ca prin hotărâre judecătorească:

- să se constate stingerea obligaţiilor născute din convenţia de credit nr. x/18.09.2007 încheiată de reclamanţi cu S.C D. S.A.., cesionată în favoarea C. S.R.L. prin împuternicit S.C. E. S.R.L.;

- obligarea pârâtei să elibereze reclamanţilor actul care atestă faptul că pârâta a operat în contabilitatea proprie stingerea în integralitate a datoriilor izvorâte din convenţia de credit nr. x/18.09.2007 încheiată de reclamanţi cu S.C D. S.A., cesionată în favoarea C. S.R.L. prin împuternicit S.C. E. S.R.L. în conformitate cu prevederile Legii nr. 77/2016, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză;

- obligarea pârâtei să suporte toate costurile aferente executării silite inclusiv, dar fără a se limita la: cheltuieli de executare, onorariu de executor, fotocopiere dosar de executare silită;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 4 şi urm. din Legea nr. 77/2016, prevederile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992 şi art. 194 şi urm. din Noul C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3286/2016 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. x/2016 a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B., împotriva pârâtei C. SRL- având ca obiect stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit prin dare în plată.

A fost respinsă cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

A fost respinsă cererea pârâtei privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 3286/2016 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. x/2016 au declarat apel reclamanţii A. si B., solicitând: admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii introductive, precum şi obligarea pârâţilor intimaţi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu purtarea prezentului proces în fond şi în apel.

Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 1387/A/2017 din 03 noiembrie 2017 a admis apelul declarat de reclamanţii A. Şi B., împotriva sentinţei civile nr. 3286/2016, a Judecătoriei Alba Iulia.

A schimbat sentinţa apelată în sensul că,

A admis în parte acţiunea exercitată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L, şi, în consecinţă:

A constatat stinse obligaţiile născute din convenţia de credit nr. x/18.09.2007 încheiată de reclamanţi cu S.C D. S.A.., cesionată în favoarea C. S.R.L. prin împuternicit S.C. E. S.R.L.

A respins în rest acţiunea exercitată de reclamanţi.

A obligat pârâta intimată C. S.R.L. să achite reclamanţilor apelanţi, suma de 2500 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta C. S.R.L. cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a Civilă.

Prin adresa emisă la 10 ianuarie 2018, Tribunalul Alba, secţia a II-a Civilă a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1387/A/2017 din 03 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 12 ianuarie 2018.

La termenul de judecată din 24 mai 2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

In viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

In absenţa unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (paragrafele 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă a absenţei accesului la calea de atac a recursului, şi nu a accesului la Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiectul controlului de constituţionalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituţională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanţa competentă, fără a se reţine o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menţinerea criteriului valoric pentru determinarea competenţei de soluţionare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanţei de judecată concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanţa competentă cu soluţionarea recursului.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Alba.

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Alba revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Alba Iulia, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta C. S.R.L. în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1387/A/2017 din 03 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2018.