Jurisdictional threshold for cassation appeals against tribunal decisions in monetary disputes under 200,000 RON

Şedinţa publică din data de 24 mai 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg Jiu, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa, să se constate nulitatea clauzei contractuale prevăzute la punctul 8.1 din contractul nr. x/02.06.2008, prin care a fost obligată să ramburseze ratele lunare în valuta în care a fost acordat creditul, îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU şi efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului şi restituirea sumelor pe care le-a achitat în plus, să se constate nulitatea clauzei contractuale prevăzute la punctul 4 din contractul nr. x/02.06.2008, prin care a fost obligată la plata unui comision de acordare (de 5% conform pct. III din contract), să se constate nulitatea clauzei contractuale prevăzute la pct. 5 din contractul nr. x/02.06.2008, prin care a fost obligată la plata unui comision de rambursare anticipată (de 2,5 % conform pct. III din contract) şi să se constate nulitatea absolută a clauzelor cuprinse la punctul 3, 6 din contractul de credit referitoare la calculul dobânzii.

Prin sentinţa nr. 5250 din 22.06.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Târgu Jiu şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în Favoarea Judecătoriei Târgu Cărbuneşti.

Prin sentinţa nr. 3320 din 29.11.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în dosarul nr. x/2016 s-a respins excepţia prescripţiei materiale la acţiune, invocată de pârâtă.

S-a admis în parte acţiunea privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 4 din contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr. x/02.06.2008.

S-a dispus îngheţarea cursului de schimb valutar CHF- Leu la momentul încheierii contractului, 02.06.2008, pe toată perioada derulării contractului.

S-a dispus calcularea şi plata ratelor de credit în RON, pe toată perioada de derulare a contractului la acest curs.

A fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a diferenţei de curs valutar percepută ca urmare a aplicării clauzei de risc valutar ratelor plătite lunar de aceasta.

A fost respinsă acţiunea cu privire la clauzele prevăzute la pct. 8.1, pct. 5 şi pct. 3.6 din contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum numărul x/02.06.2008.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.

Prin încheierea nr. 358/8.05.2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale şi s-a dispus declinarea competenţei soluţionării apelului declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3320 din 29.11.2016 pronunţată de judecătoria Târgu Cărbuneşti, în contradictoriu cu intimata reclamantă A., în favoarea secţiei I Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei I-a Civilă din cadrul Tribunalului Gorj la data de 24.05.2017, iar la primul termen fixat la 21.06.2016 s-a invocat din oficiu necompetenţa procesuală a secţiei I Civile, în raport de dispoziţiile legale şi de faptul că secţia I Civilă şi secţia II-a Civilă sunt două secţii cu competenţă deplină în afară de specializările pe care le are fiecare.

Tribunalul Gorj, secţia I civilă, prin încheierea nr. 1058/2017 din 21.06.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015 a dispus declinarea competenţa materială procesuală în favoarea secţiei a II-a civile.

A constatat ivit conflict negativ de competenţă între Secţiile I civilă şi a II-a civilă ale Tribunalului Gorj.

A dispus suspendarea judecarea cauzei şi înaintarea dosarului la secţia I civilă din cadrul Curţii de Apel Craiova pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pricina a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova în data de 30.06.2017, sub nr. de dosar x/2017, care a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Gorj

Tribunalul Gorj, secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 754/2017 din 20 noiembrie 2017 a respins excepţia tardivităţii formulării apelului.

A respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 3320/29.11.2016, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata reclamantă A., în litigiul cu profesioniştii având ca obiect constatare nulitate act.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtă B. S.A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a Civilă.

Prin adresa emisă la 23.02.2018, Tribunalului Gorj, secţia a II-a Civilă a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de pârâtă B. S.A., împotriva deciziei civile nr. 754/2017 din 21.11.2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a Civilă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 16.03.2018.

La termenul de judecată din 24.05.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Craiova.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

In viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

In absenţa unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (paragrafele 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă a absenţei accesului la calea de atac a recursului, şi nu a accesului la Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiectul controlului de constituţionalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituţională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanţa competentă, fără a se reţine o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menţinerea criteriului valoric pentru determinarea competenţei de soluţionare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanţei de judecată concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanţa competentă cu soluţionarea recursului.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Craiova, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Gorj.

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 754/2017 din 20 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj SUCEAVA SUCEAVA, secţia a II-a civilă în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2018.