Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2218/2018 AI generated

Contract rescission appeal moved to Suceava Court of Appeal for lack of High Court material jurisdiction.

Case Number Decizia nr. 2218/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania · Case Law (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted its own exception of lack of material jurisdiction and declined the case to the Suceava Court of Appeal, holding that it—not the High Court—must hear the plaintiffs' appeal against the appellate decision of the Botoșani Tribunal in a contract-rescission dispute (resolution of a maintenance contract). The High Court reasoned that, under Article 97(1) of the Civil Procedure Code, it only hears appeals against decisions of courts of appeal or in cases expressly assigned to it by law, and that the Constitutional Court's Decision No. 369/2017—which struck down value thresholds for access to appeal—did not require that all such appeals be heard by the High Court, only that the right to appeal exist; therefore, under Articles 132 and 494 C. proc. civ., the hierarchically superior court to the tribunal that issued the appealed decision, the Suceava Court of Appeal, was the competent forum, and its ruling on jurisdiction is binding. No further appeal lies from this declinatory ruling.

Legislator headnote

Placeholder

Keywords

Placeholder

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ.

Procedural basis invoked for raising and ruling on the material incompetence exception in the appeal.

art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Main ground for the decision: held the High Court is only competent for appeals against decisions of courts of appeal, not for appeals against tribunal decisions (such as the one at hand).

art. 5 alin. (3) C. proc. civ.

Procedural rule applied to determine that the competent court for the appeal is the higher court, namely the Court of Appeal Suceava.

art. 135 alin. (2) C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive stating that the decision to decline jurisdiction is mandatory for the referral court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 mai 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la data de 25.02.2016 sub nr. x/2016 reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii E. şi F. ca instanţa să dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. x din 23.07.1997 de B.N.P. G., cu cheltuieli de judecată.

Învestită cu soluţionarea cauzei Judecătoria Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 2336/12.05.2017 a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţi ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii F. şi E., ca neîntemeiată. A respins cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. A obligat reclamanţii la plata către pârâţi a sumei de 2.400 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat apel reclamanţii apelanţi A., B., C. şi D. prin care solicită admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei apelate şi, în rejudecare, admiterea în totalitate a acţiunii civile cu care au învestit instanţa fondului.

Tribunalul Botoşani, secţia I Civilă prin decizia civilă nr. 714A din 26 octombrie 2017 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu intimaţii E. şi F., împotriva sentinţei civile nr. 2336 din 12 mai 2017 a Judecătoriei Botoşani pe care a păstrat-o.

A obligat apelanţii să plătească intimaţilor suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată din apel.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii A., B., C. şi D., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia I Civilă.

Prin adresa emisă la 05.03.2018, Tribunalului Botoşani, secţia I Civilă a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D., împotriva deciziei civile nr. 714/A din 26.10.2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia I Civilă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 09.03.2018.

La termenul de judecată din 24.05.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Suceava.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

In viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

In absenţa unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (paragrafele 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă a absenţei accesului la calea de atac a recursului, şi nu a accesului la Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiectul controlului de constituţionalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituţională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanţa competentă, fără a se reţine o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menţinerea criteriului valoric pentru determinarea competenţei de soluţionare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanţei de judecată concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanţa competentă cu soluţionarea recursului.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Suceava, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Botoşani.

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Botoşani revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Suceava, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B., C., A. şi D. în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 714 A din 26 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani SUCEAVA SUCEAVA, secţia I civilă în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2018.