Lack of current interest in challenging suspension of proceedings after subsequent reinstatement
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for lack of interest, ruling that the appellant (the regional tax authority) prevailed procedurally in having the initial suspension lifted but failed in its challenge to the procedural ruling itself because the dispute was rendered moot. The dispute concerned a challenge to an appellate court decision that suspended a bankruptcy-related proceedings after the debtor company’s administrator allegedly deceased, a fact the appellant disputed; however, after the appeal was filed, the appellate court reinstated the case on the merits in October 2017, thereby eliminating the appellant’s current interest in contesting the February 2017 suspension order. The decisive legal basis was the requirement under Articles 32 and 458 of the Civil Procedure Code that a party must have a current and legitimate interest to exercise appellate remedies, which was not met once the underlying suspension effects ceased due to the subsequent reinstatement of the main proceedings.
Legislator headnote
Keywords
Placeholder
Full text
Şedinţa publică din data de 23 mai 2018
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a formulat recurs împotriva încheierii din 4 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - faliment.
Constatând că administratorul intimatei-debitoare S.C. A. S.R.L., B., a decedat, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin încheierea din 13 februarie 2017, a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Împotriva încheierii de suspendare din data de 13 februarie 2017, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivare, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa a dispus suspendarea judecării recursului formulat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice laşi, intimat-debitor fiind S.C. A. S.R.L. prin administrator statutar B., în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., citaţia comunicată administratorului statutar fiind restituită cu menţiunea factorului poştal "destinatar decedat".
Potrivit bazelor de date la care are acces, instituţia recurentă susţine că B. nu a decedat, anexând dovada în acest sens. Menţionează că a formulat adresă la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date în vederea obţinerii unui răspuns oficial, pe care îl va depune la dosar ulterior comunicării.
Intimata S.C. A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 20 septemnrie 2017, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Recurenta a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, susţinând, în esenţă, aspectele reţinute în cuprinsul acestuia.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este lipsit de interes, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.
Astfel, printre condiţiile care se cer a fi îndeplinite în vederea exercitării acţiunii civile se numără şi existenţa interesului, prin interes înţelegându-se folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca acesta să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 teza I C. proc. civ.
Cerinţa interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe întreaga durată a raportului juridic de drept procesual.
Conform art. 458 C. proc. civ.:
"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes (…)".
În cauză, se constată că obiectul recursului este reprezentat de o încheiere pronunţată de Curtea de Apel Iaşi prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, ulterior promovării prezentului recurs, la 16 octombrie 2017, Curtea de Apel Iaşi a admis cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi a repus cauza pe rol, stabilind termen de judecată la 13 noiembrie 2017, termen la care a fost soluţionat recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva încheierii din 04 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II civilă - faliment.
În consecinţă, interesul promovării prezentei cereri de recurs nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu mai este actual, recurenta nu mai poate justifica un interes în exercitarea căii de atac, întrucât efectele încheierii recurate s-au produs până la data de 16 octombrie 2017 când a fost admisă cererea de repunere pe rol a cauzei.
Astfel, cererea de recurs promovată de recurentă a rămas lipsită de interes, demersul procesual, iniţial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluţia consacrată jurisprudenţial în atare situaţii este aceea a respingerii cererii ca fiind lipsită de interes.
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurenta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI împotriva încheierii din 13 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurenta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI împotriva încheierii din 13 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2018.