Cassation appeal over abusive loan clauses inadmissible due to monetary threshold

Şedinţa publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3670 din 14 iunie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D. prin mandatar C., a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută în privinţa clauzei prevăzute la art. 8.1 teza a III-a din contractul nr. x/26.11.2007, a obligat pârâtele să restituie reclamanţilor sumele încasate reprezentând diferenţa rezultată în urma majorării dobânzii curente de la 5,7% la 6,99%, precum şi dobânda legală aferentă calculată de la data fiecărei plăţi până la achitarea integrală şi a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, atât reclamanţii A. şi B., cât şi pârâta C. S.A. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1325/A din 12 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de apelanta-pârâtă C. S.A. şi apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 3670/14.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata D. prin mandatar C. S.A.

Împotriva deciziei civile nr. 1325/A din 12 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod procedură.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 14 martie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Recurenţii-reclamanţi B. şi A. au depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, susţinând, în esenţă, admisibilitatea recursului, faţă de împrejurarea că decizia recurată a fost pronunţată ulterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat până la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Se reţine că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 14.12.2015, sub număr de dosar x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D. prin mandatar C., constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art. 8.1, 9.1 lit. a), 12.2, 12.3 şi 12.4 din contractul de credit nr. x/26.11.2007, constatarea valorii marjei băncii de la momentul încheierii contractului, respectiv 3% şi obligarea pârâtei să modifice contractul în sensul calculării dobânzii după formula marja băncii de 3% + LIBOR la 3 luni, îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-RON la valoarea de la momentul semnării contractului, obligarea pârâtelor la plata sumelor achitate în plus, rezultate din majorarea abuzivă a dobânzii de la 5,7% la 6,99%, precum şi a dobânzii legale aferente calculate de la data încasării fiecărei sume până la achitarea efectivă, obligarea pârâtei să recalculeze ratele aferente contractului în funcţie de valoarea CHF-RON de la semnarea acestuia până la sfârşitul perioadei de contractare, obligarea pârâtei la plata sumelor achitate în plus, rezultate din diferenţa de curs valutar precum şi a dobânzii legale aferente, obligarea pârâtelor la plata sumei de 2731,60 CHF reprezentând comision de acordare, precum şi a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.

Raportând datele speţei, la dispoziţiile legale evocate se constată că este vorba de o acţiune în pretenţii, având caracter patrimonial, iar recursul nu este admisibil, întrucât valoarea totală a pretenţiilor contestate în prezentul litigiu se află sub plafonul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII din Legea nr. 2/2013 pentru exercitarea căii de atac a recursului, în condiţiile în care valoarea totală a contractului de credit nr. x/26.11.2007, ale cărui clauze se solicită a se constata ca fiind abuzive, este de 131.580 CHF (respectiv 288.778,626 RON - 1CHF =2,1947 RON la momentul încheierii contractului, conform celor menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată).

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de E. în Dosarul nr. x/2014 şi de F. şi G. în Dosarul nr. x/2013 ale Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, constatându-se că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

În temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Pentru procesele în curs, nesoluţionate definitiv, Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunţării Curţii Constituţionale, iar excepţia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 100/1999). Curtea Constituţională a reţinut că o decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate are efecte şi pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părţilor din cauza în care excepţia a fost admisă, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepţie respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituţional de mai multe ori (Decizia Curţii Constituţionale nr. 866/2015).

Se reţine că în cadrul dosarului de faţă, anterior declarării neconstituţionalităţii textului, nu a fost invocată nici de părţi, nici de instanţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 369/2017 şi, în consecinţă, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepţie de neconstituţionalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Se reţine că sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 14 decembrie 2015, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Totodată, se reţine prioritatea analizării excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, întrucât, pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Se impune precizarea faptului că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalităţii căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Pentru raţiunile înfăţişate, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1325/A din 12 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1325/A din 12 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2018.