Insurance contract dispute: cassation annulled for failing to meet statutory grounds, upholding insurer's liability payment

Şedinţa publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2381 din 11 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş, în dosarul nr. x/2015, s-a admis cererea în executarea contractului de asigurare, în tot pentru creanţa principală şi în parte, pentru creanţa accesorie având ca obiect dobânda legală penalizatoare, introdusă de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Societatea B. S.A. şi a fost obligată pârâta Societatea B. S.A. să plătească reclamantei Societatea A. S.R.L. suma de 1.518.953,36 RON, cu titlu de despăgubire cuvenită în baza Poliţei de asigurare a animalelor şi păsărilor nr. x emisă la data de 31.01.2015, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare datorată de pârâtă conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, care se va calcula la suma la care a fost obligată pârâta, începând cu data de 06.09.2015 şi până la data stingerii obligaţiei principale.

S-a luat act că reclamanta va solicita pe cale separată cheltuielile efectuate pentru realizarea creanţei sale decurgând din Poliţa de asigurare a animalelor şi păsărilor nr. x emisă la data de 31.01.2015.

S-a constatat că pârâta Societatea B. S.A. a achitat onorariul suplimentar încuviinţat în parte expertului cauzei, dna. expert contabil judiciar C., în cuantum de 500,00 RON.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Societatea B. S.A. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 247/2017 din 20 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost respins. S-a dispus darea în debit a reclamantei A. S.R.L. pentru suma de 1980,48 RON, taxă judiciară de timbru datorată la fond. S-a constatat că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva deciziei civile nr. 247/2017 din 20 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pârâta B. S.A. a declarat recurs.

În argumentarea cererii de recurs, pârâtă B. S.A. se raportează la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, susţine, în esenţă, că instanţa de apel a apreciat cu încălcarea dispoziţiilor legale faptul că în cazul dedus judecăţii s-a încheiat o nouă poliţă de asigurare.

Instanţa de apel a aplicat greşit şi rigid dispoziţiile art. 2200 C. civ., igno­rând cu desăvârşire instituţia reînnoirii poliţei de asigurare, concluzionând că "poliţa de asigurare pe care se întemeiază pretenţiile reclamantei este una va­labilă, efectele acesteia producându-se exclusiv în condiţiile acordului de voin­ţe exteriorizat de părţile actului".

Instanţa de apel, mai susţine recurenta, s-a rezumat la raţionamentul simplu potrivit căruia nu ne aflăm în faţa unei reînnoiri a poliţei de asigurare, ci a unei poliţe noi pentru care nu a fost completată o cerere chestionar care să cuprindă informaţii inexacte. De asemenea, instanţa de apel a invocat prevederile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 care statuează faptul că asigu­rătorul nu îşi poate invoca propria culpă în vederea anulării contractului de asigurare.

Învederează şi instanţei de recurs că, întrucât poliţele fuseseră suspendate pentru neplata primei de către reclamantă, la data de 10.11.2014, angajaţii B. au efectuat o nouă inspecţie de risc la cele două puncte de lucru deţinute de in­timată, întocmind două rapoarte de inspecţie de risc, în care, ca şi în situaţiile prece­dente, reclamanta a declarat în mod fals că deţine aviz PSI.

Apreciază că trebuie precizat faptul că declaraţiile mincinoase au existat cu privire la ambele loca­ţii, atât cea din Livada, cât şi cea din Adrian (Poliţa nr. x/29.10.2013, Poliţa nr. x/01.02.2014, Poliţa nr. x/30.07.2014 - cu ocazia încheierii acestor po­liţe, intimata a declarat fals că deţine aviz x din data de 10.01.2013).

Contravine dispoziţiilor legale şi ipoteza prin care se încearcă să se acopere declaraţiile false cu privire la autorizaţiile necesare, motivat de o pretinsă culpă/lipsă de diligentă a asigurătorului, dată fiind colaborarea şi în legătura cu locaţia din Adrian, unde se declara­se de asemenea ca exista aviz PSI, dar raportat şi la prevederile art. 6.1 din Condiţiile de asigurare.

Nu în ultimul rând, mai susţine, încălcând dispoziţiile legale, instanţa de apel a preluat integral susţinerile intimatei, ignorând cu desărşire probatoriul sau interpretându-l trunchiat exclusiv în defavoarea B..

În opinia recurentei, cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, in­stanţa de apel a respins şi motivul subsidiar de apel, în sensul în care dacă se va trece peste nulitatea poliţei de asigurare se impunea schimbarea hotărârii primei instanţe în sensul admiterii doar în parte a cererii de chemare în judecată, având în vedere acţiunile sau inacţi­unile intimatei de agravare a pagubelor rezultate în urma incendiului, precum şi suma ce i s-ar cuveni de drept intimatei ca indemnizaţie de asigurare conform contractului de asigurare.

Cu încălcarea dispoziţiilor legale, instanţa de apel a aplicat eronat prevederile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, reţinând faptul că faptele (de natură penală săvârşite de către intimată) cauzează o răspundere în sarcina recurentei, care trebuia să îşi valori­fice drepturile mai diligent.

Mai mult, agravarea pagubelor de către intimată rezultă în mod univoc inclusiv din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar D., argumente, de asemenea, detaliate în cuprinsul motivelor de apel.

Instanţa de apel, mai arată recurenta, a apreciat în mod eronat şi cu încălcarea dispoziţiilor legale faptul că raportul de expertiză tehnică în specialitatea efecte pirogene şi incen­dii nu este opozabil instanţei şi intimatei, în condiţiile în care acest mijloc de probă a fost solicitat de societatea pârâtă (şi respins) atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel.

Sub un alt aspect, cuantumul indemnizaţiei de asigurare, susţine recurenta, a fost stabilit cu încălcarea dis­poziţiilor legale.

Daunele acordate de prima instanţă reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză pentru asigurat, fiind depăşite limitele prevăzute de art. 2217 C. proc. civ. şi de condiţiile de asigurare.

Instanţa de apel nu putea să se rezume la aplicarea directă a limitei superioare a cuantumului daunelor (suma asigurată), ci trebuia să aibă în vedere şi celelalte limite (care se aplică cumulativ).

Contractul de asigurare are ca scop acoperirea unei pagube produse din cauza unui risc asigurat, iar nu asigurarea unui mijloc de îm­bogăţire pentru asigurat. Prin urmare, un principiu de bază în materia asigurări­lor de bunuri este acela că niciodată despăgubirea nu poate fi mai mare decât paguba suferită, ea nu poate fi izvor de îmbogăţire pentru asigurat.

Subliniază că atât instanţa de fond, cât şi intimata confundă "suma asigurată" care este limita maximă pentru care se stabileşte despăgubirea, cu indemnizaţia de asigurare care trebuie să reflecte valoarea bunului la momentul producerii riscului asigurat.

Totodată, mai susţine recurenta, subasigurarea, incidentă în cazul dedus judecăţii, a fost ignorată de instanţa de apel.

Apreciază că se impune ca instanţa să ia în considerare şi subasigurarea aşa cum a fost descrisă inclusiv de expertul parte al B. în raportul de expertiză.

Cât priveşte cuantumul daunei ce ar fi trebuit achitat de către B., precizează că a arătat atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel faptul că raportul de expertiză contabilă întocmit în prezenta cauză, în faţa primei instanţe, încalcă flagrant dispoziţiile legale şi depăşeşte cu mult sfera unui raport de expertiză tehnică într-o anu­mită specialitate, făcând aprecieri, cel mai probabil sub presiunea intimatei, de natură juridică şi subiectivă cu privire la fondul dreptului dedus judecăţii.

Or, aceste aprecieri subiective ale intimatei au facilitat pronunţarea unei hotărâri nelegale şi netemeinice de către prima instanţă.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Cluj.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu neîncadrare criticilor în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 28 februarie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar punct de vedere la raportul întocmit, susţinând, în esenţă, neîncadrarea criticilor formulate în niciunul dintre motivele de casare limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. şi solicitând anularea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă B. S.A.din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiului de drept invocate (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că pârâta S.C. B. S.A. a invocat formal în susţinerea recursului său dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel, în cadrul caracterului devolutiv al apelului, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Aşa fiind, motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor (rapoarte de expertiză tehnică, rapoarte de inspecţie de risc, declaraţiile etc.), ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Totodată, faptul că se invocă încălcarea unor dispoziţii legale (ex: art. 2200, art. 2217 C. civ. etc.) sau că se enunţă anumite dispoziţii legale, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

În considerarea celor ce preced, constatând că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 247/2017 din 20 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 247/2017 din 20 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2018.