Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2172/2018 AI generated

Consumer credit abusive clauses appeal dismissed as inadmissible due to value threshold

Case Number Decizia nr. 2172/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the bank's appeal as inadmissible, thereby upholding the appellate decision that had partially ruled in favor of the borrowers. The dispute concerned a consumer credit contract where the plaintiffs sought to declare specific clauses regarding variable interest rates and commissions abusive and null, requesting recalculation and restitution; the lower court had initially dismissed the claim, but the Court of Appeal admitted the action in part by finding the interest rate clause abusive. The Supreme Court held the appeal inadmissible because the case value was below 1,000,000 RON, making it non-appealable under the procedural law applicable at the time the lawsuit was filed (2014). The Court rejected the argument that a subsequent Constitutional Court decision declaring the relevant legal threshold unconstitutional applied retroactively, ruling that since no unconstitutionality exception had been raised during the proceedings prior to that constitutional ruling, the procedural rules in force at the initiation of the case governed the admissibility of appeals, rendering the contested decision final and unassailable.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, art. 27 C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Consumer credit abusive clauses appeal dismissed as inadmissible due to value threshold: The dispute concerned a consumer credit contract where the plaintiffs sought to declare specific clauses regarding variable interest rates and commissions abusive and null, requesting recalculation and restitution; the lower court had initially dismissed the claim, but the Court of Appeal admitted the action in part by finding the interest rate clause abusive. The Supreme Court held the appeal inadmissible because the case value was below 1,000,000 RON, making it non-appealable under the procedural law applicable at the time the lawsuit was filed (2014). The Court rejected the argument that a subsequent Constitutional Court decision declaring the relevant legal threshold unconstitutional applied retroactively, ruling that since no unconstitutionality exception had been raised during the proceedings prior to that constitutional ruling, the procedural rules in force at the initiation of the case governed the admissibility of appeals, rendering the contested decision final and unassailable.

Keywords

AI generated
consumer credit banking law value in dispute interest rate threshold value final clauses

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ.

Procedural basis cited for rejecting the appeal as inadmissible due to non-fulfillment of admissibility conditions.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Sectorului 3 Bucureşti, sub număr de dosar x/2014, a cărei competenţă de soluţionare a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei să dispună:

1. Constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor contractuale prevăzute la art. 5 teza finală "La data încheierii prezentului contract dobânda curenta este de 7,4%/an şi este fixă în primele 12 luni şi variabilă ulterior", art. 9 lit. a) referitoare la comisionul de acordare credit şi art. 9 lit. b) referitor la comisionul de administrare, din Condiţiile Speciale ale Contractului de credit bancar nr. x/16.01.2008 şi, pe cale de consecinţă, eliminarea acestora din contractul de credit;

2. Obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii, de la data de 16.01.2009 (la 12 luni de la data încheierii contractului de credit) şi până în prezent, raportat la valoarea indicelui de referinţă Libor actualizat şi la marja fixa de la data încheierii contractului;

3. Obligarea pârâtei la încasarea dobânzii pe viitor conform formulei prevăzută în condiţiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar şi în dispoziţiile legale;

4. Obligarea pârâtei la stabilirea în contractul de credit a ratei dobânzii şi a marjei fixe în funcţie de indicele de referinţă Libor de la data semnării contractului;

5. Obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a tuturor sumelor percepute în baza clauzelor contractuale abuzive cu titlu de dobândă excedentară şi comision de administrare, în echivalentul în RON.

6. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 noul C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a arătat că între reclamanţi, în calitate de împrumutaţi, pe de o parte, şi C. S.A., în calitate de împrumutătoare, s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/16.01.2008. Obiectul acestui contract de credit a fost acordarea unui împrumut către reclamanţi în cuantum de 35.000 Euro, durata de derulare a contractului fiind de 300 luni.

Prin sentinţa civilă nr. 7201 din 17 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins acţiunea formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca neîntemeiată şi au fost obligaţi reclamanţii la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Împotriva sentinţei civile nr. 7201 din 17 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A. şi B. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 852A din 4 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul, a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că s-a admis în parte acţiunea, s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 5 din contractul de credit bancar nr. x/16.01.2008 teza finală. S-a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 30 august 2017 intimata C. S.A. a solicitat lămurirea/completarea dispozitivului deciziei civile nr. 852A/4.05.2017 solicitând: urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 5 teza finală din contractul de credit nr. x/16.01.2008 apelanţii reclamanţi nu sunt exoneraţi de obligaţia de plată a dobânzii variabile şi că părţile au obligaţia să negocieze cu banca modalitatea de transpunere în termenii contractuali a dobânzii variabile practicate anterior constatării caracterului abuziv, de 10,542%, în caz contrar contractul de credit urmând a fi desfiinţat pentru imposibilitate de continuare.

La termenul din 21 septembrie 2017 instanţa a invocat tardivitatea formulării cererii de completare a hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 1433A din 21 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă excepţia tardivităţii cererii de completare dispozitiv şi, în consecinţă, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de completare dispozitiv. Prin aceeaşi hotărâre, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 852A din 4 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă formulată de petenta C. S.A..

Împotriva deciziei civile nr. 852A din 4 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pârâta C. S.A. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În drept, recurenta a mai invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 februarie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Preliminar, se reţine că legea aplicabilă litigiului din punct de vedere procesual este C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, având în vedere, dispoziţiile tranzitorii ale Legii nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Noului C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Se constată că reclamanţii au solicitat nulitatea absolută a unor clauze cuprinse în contractul de credit nr. x/16.01.2008.

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate se constată că recursul nu este admisibil, întrucât valoarea totală a pretenţiilor contestate în prezentul litigiu nu depăşeşte pragul de 1.000.000 RON, în condiţiile în care valoarea totală a contractului de credit nr. x/16.01.2008 este de 35.000 euro, fiind astfel vorba de o acţiune evaluabilă în bani, care nu se încadrează în textul de lege anterior evocat.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de D. în Dosarul nr. x/2014 şi de E. şi F. în Dosarul nr. x/2013 ale Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, constatându-se că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

În temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Pentru procesele în curs, nesoluţionate definitiv, Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunţării Curţii Constituţionale, iar excepţia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 100/1999). Curtea Constituţională a reţinut că o decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate are efecte şi pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părţilor din cauza în care excepţia a fost admisă, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepţie respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituţional de mai multe ori (Decizia Curţii Constituţionale nr. 866/2015).

Se reţine că în cadrul dosarului de faţă, anterior declarării neconstituţionalităţii textului, nu a fost invocată nici de părţi, nici de instanţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 369/2017 şi, în consecinţă, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepţie de neconstituţionalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Se reţine că sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 19 decembrie 2014, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Se reţine prioritatea analizării excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, întrucât, pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Pentru raţiunile înfăţişate, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 852A din 4 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 852A din 4 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2018.