Cassation inadmissible in tax-adjacent contract dispute: temporal scope of Constitutional Court decision and non-retroactivity of appellate jurisdiction limits

Şedinţa publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 august 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. (România) S.A.,: 1. să se constate că prin notificarea înregistrată sub nr. x/30.01.2015, B. şi-a manifestat opţiunea de denunţare unilaterală a contractului de prestări servicii x/27.08.2012; 2. să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 EURO, conform art. 25 din contractul de prestări servicii încheiat între părţi la data de 27.08.2012 şi la plata dobânzii legale calculate de la data notificării nr. x/19.03.2015 până la achitarea efectivă a sumei; 3. să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2363 din 14 aprilie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect constatarea opţiunii de denunţare unilaterală şi, în consecinţă, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro ca neîntemeiat şi a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 2363 din 14 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în termen legal, atât reclamanta A. S.R.L., cât şi pârâta B. (ROMÂNIA) S.A. au declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 560A din 20 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă au fost admise apelurile formulate, a fost anulată în tot sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pârâta B. (ROMÂNIA) S.A. a formulat cerere de repunere în termen şi cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 560A din 20 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În argumentarea cererii de repunere în termen, recurenta a susţinut, în esenţă, că, prin raportare la decizia Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea parţială a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, soluţia care se impune este ca în toate procesele în desfăşurare la data publicării sale în Monitorul Oficial, părţile să aibă posibilitatea formulării căii de atac a recursului, chiar dacă valoarea obiectului cererii este mai mică decât limita impusă de textul declarat neconstituţional 1.000.000 RON.

În opinia sa, pentru a nu se genera o situaţie discriminatorie, nejustificată şi contrară atât art. 16 alin. (1) din Constituţie, cât şi art. 14 din CEDO, între persoanele pentru care, la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii, expirase termenul pentru un eventual recurs, şi cele pentru care un astfel de termen nu expirase la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, este necesar a se oferi şi celor dintâi posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii Constituţionale.

Consideră că decizia Curţii Constituţionale se aplică în speţa de faţă şi, ca urmare a publicării sale în Monitorul Oficial, care va avea loc cât timp procesul este încă în desfăşurare, B. (ROMÂNIA) S.A. are deschisă, potrivit legii (art. 483 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, după eliminarea din cuprinsul acesteia a sintagmei declarate neconstituţionale), calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 560/20.03.2017 pronunţată de Curtea de Apei Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Aşa fiind, solicită admiterea cererii de repunere în termen.

Recurenta-pârâtă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., conform cărora hotărârea poate fi casată când, prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea motivului de recurs instituit de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că instanţa de apel a apreciat în mod eronat soluţia dată de instanţa de fond în privinţa excepţiei inadmisibilităţii primului capăt al cererii de chemare în judecată.

Aceasta întrucât, consideră recurenta, instanţa de fond a respins în mod judicios primul capăt al cererii introductive ca inadmisibil, în considerarea art. 35 din C. proc. civ.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a considerat în mod greşit că tribunalul a respins al doilea capăt al cererii introductive fără să intre în cercetarea fondului, în baza caracterului accesoriu al acestuia faţă de primul capăt de cerere.

În acest sens, soluţionând apelul reclamantei, Curtea de Apel Bucureşti a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 30 alin. (4) C. proc. civ., care reglementează cererile accesorii, şi a art. 480 alin. (3) din acelaşi act normativ, care stabileşte situaţiile în care instanţa poate dispune trimiterea spre rejudecare a cauzei.

Subsumat motivului de nelegalitate reglementat de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor din C. civ. cu privire la interpretarea contractului (art. 1266 şi urm.).

Totodată, instanţa de apel a apreciat, cu încălcarea art. 1254 alin. (1) din C. civ., referitor la efectele nulităţii, şi a art. 1260 din acelaşi act normativ, referitor la conversiunea actului nul, că, dacă în urma verificării întreprinse de instanţa de fond se constata că nu erau îndeplinite condiţiile rezilierii la data notificării nr. x/30.01.2015, tribunalul trebuia să constate că manifestarea de voinţă a recurentei exprimată prin aceasta reprezintă o denunţare unilaterală a Contractului.

Precizează că reclamanta nu a solicitat instanţei de judecată, prin niciunul dintre capetele de cerere, să analizeze dacă la momentul emiterii notificării erau îndeplinite condiţiile rezilierii, aspect sesizat în mod corect şi de prima instanţă, în considerentele sentinţei civile nr. 2363/14.44.2016 (paragraful nr. 7 de la pagina nr. 10 a acesteia). Or, în virtutea principiului disponibilităţii, consacrat în art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul nu poate depăşi limitele învestirii.

În speţă, mai arată recurenta, nu sunt întrunite condiţiile conversiunii, reglementate în art. 1260 din C. civ.. Astfel, manifestarea sa de voinţă a fost în sensul încetării contractului din cauza neexecutării sale fără justificare de către A., iar nu al unei încetări condiţionate de plata unei sume de bani.

Sub un ultim aspect, recurenta consideră că instanţa de apel a calificat în mod eronat prestaţia prevăzută la art. 25 din Contract drept o "penalitate" (clauză penală), cu aplicarea greşită a art. 1538 alin. (1) şi urm. din C. civ. şi a art. 1276 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de repunere în termenul de recurs, solicitând, în esenţă, respingerea cererii de repunere în termen, în principal ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată. Pe fondul recursului, a solicitat în principal anularea acestuia, având în vedere prevederile art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., raportat la nedepunerea de către recurentă a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Recurenta B. (ROMÂNIA) S.A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de repunere în termen şi, în consecinţă, repunerea în termenul prevăzut de lege pentru formularea recursului şi respingerea excepţiei nulităţii recursului, ca neîntemeiată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 14 februarie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Recurenta-pârâtă B. (ROMANIA) S.A. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Conform prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (forma în vigoare la data introducerii acţiunii) în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Art. 101 din C. proc. civ. prevede că:

"(1) În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii. (2) Aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept".

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat să se constate că prin notificarea înregistrată sub nr. x/30.01.2015, pârâta B. şi-a manifestat opţiunea de denunţare unilaterală a contractului de prestări servicii x/27.08.2012; 2. să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 EURO, conform art. 25 din contractul de prestări servicii încheiat între părţi la data de 27.08.2012 şi la plata dobânzii legale calculate de la data notificării nr. x/19.03.2015 până la achitarea efectivă a sumei.

Obiectul acţiunii se stabileşte în raport cu momentul sesizării de instanţei, acesta fiind momentul în care reclamantul are obligaţia de a estima valoarea obiectului litigiului.

Regula este confirmată şi de prevederile art. 98 C. proc. civ., potrivit cărora, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt."

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate se constată că este vorba de o acţiune în pretenţii, având caracter patrimonial, iar recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretenţiilor contestate în prezentul litigiu (50.000 euro) se află sub plafonul prevăzut de art. XVIII din Legea nr. 2/2013 pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de C. în Dosarul nr. x/2014 şi de D. şi E. în Dosarul nr. x/2013 ale Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, constatându-se că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

În temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Pentru procesele în curs, nesoluţionate definitiv, Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunţării Curţii Constituţionale, iar excepţia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 100/1999). Curtea Constituţională a reţinut că o decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate are efecte şi pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părţilor din cauza în care excepţia a fost admisă, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepţie respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituţional de mai multe ori (Decizia Curţii Constituţionale nr. 866/2015).

Se reţine că în cadrul dosarului de faţă, anterior declarării neconstituţionalităţii textului, nu a fost invocată nici de părţi, nici de instanţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 369/2017 şi, în consecinţă, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepţie de neconstituţionalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Se reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 18 august 2015 şi hotărârea atacată a fost pronunţată la 20 martie 2017, aşadar, înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Totodată, se reţine prioritatea analizării excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, întrucât, pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Aşa fiind, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. (ROMANIA) S.A. împotriva deciziei civile nr. 560A din 20 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Întrucât decizia civilă nr. 560A din 20 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, formularea unei cereri privind repunerea în termenul de recurs nu-şi găseşte justificarea legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. (ROMANIA) S.A. împotriva deciziei civile nr. 560A din 20 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2018.