CHF mortgage loan clause challenge barred by cassation value threshold, non-retroactivity of constitutional unconstitutionality ruling

Şedinţa publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub număr de dosar x/2015, la 12 iunie 2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă (în urma disjungerii judecăţii dispusă de aceeaşi instanţă prin sentinţa civilă nr. 3206 pronunţată la 09.06.2015 în dosarul nr. x/2015, ce fusese format în urma declinării, prin sentinţa nr. 157 din 12.02.2015, a competenţei materiale şi teritoriale de judecată a cauzei înregistrată iniţial în dosarul nr. x/2014 la Tribunalul Bihor), reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa: 1) să constate nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 2.4, art. 4.1, art. 4.2, art. 4.6 teza a III-a, art. 5.9 teza a II-a din Condiţiile speciale ale contractului de credit nr. x/23.07.2008, art. 4.7.6 - art. 4.7.10, art. 6.2.1 - 6.2.3, art. 6.4.1, art. 6.4.7, art. 7.4.1, art. 7.4.2 din Condiţiile generale ale contractului de credit, art. 2.3.1, art. 2.16 din Actul adiţional din 11.10.2011, privind moneda de rambursare a creditului; 2) obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit care să prevadă restituirea creditului prin conversia în RON, prin raportare la valoarea CHF de la momentul contractării, fie ca efect al angajării răspunderii civile delictuale, fie ca efect al constatării modalităţii absolute a clauzelor menţionate.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională, solicitând ca în ipoteza admiterii conversiei în RON a restituirii creditului, aceasta să se facă la cursul CHF - RON de la data acordării creditului, cu luarea în consideraţie a condiţiilor de cost/rambursare a creditului în RON astfel cum existau în oferta băncii la momentul acordării creditului.

La data de 15.01.2015, reclamanţii în număr de 385, indicaţi în cererea de chemare în judecată (şi prin urmare, înainte de disjungerea acţiunii în raport de fiecare cocontractant în parte), şi-au precizat şi completat cererea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000.000 RON cu titlu de daune morale, pe care aceasta le-ar datora reclamanţilor aflaţi într-o solidaritate activă.

La data de 06.10.2015 pârâta a formulat cerere de renunţare la judecata cererii reconvenţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 7304 din 22 decembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a luat act de renunţarea pârâtei la judecata cererii reconvenţionale; a respins acţiunea principală a reclamantei, ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 498,40 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 7304 din 22 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 1992A din 25 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1992A din 25 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de prevederile art. XVIII alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 95/2016, ţinând cont că prin contractul de credit contestat s-a acordat suma de 62.325,38CHF, care se situează sub pragul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 februarie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Intimata B. S.A. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale precum dobânzile, penalităţile, fructele etc.

Art. 101 C. proc. civ. prevede că:

"(1) În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii. (2) Aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept".

Se constată că hotărârea recurată este pronunţată într-o cerere evaluabilă în bani, respectiv cererea, astfel cum a fost completată de reclamanta A. prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a unor clauze contractuale, obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit care să prevadă restituirea creditului în RON prin raportare la valoarea CHF de la momentul contractării, precum şi la plata daunelor morale.

În speţă, se reţine că, în temeiul contractului de credit nr. x/23.07.2008 încheiat cu pârâta B. S.A., reclamanta a contractat un împrumut în valoare de 62325,38 CHF, pe o durată de 360 luni, pentru nevoi personale nenominalizate. Contractul de împrumut a fost modificat prin Actul adiţional din 11.01.2011.

Potrivit extrasului din Anexa 1 la cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la plata sumei de 62325,38 CHF, reprezentând 229.338,7008 RON RON, calculată la cursul CHF/LEU la data depunerii cererii de chemare în judecată (3,6528 RON), aceasta reprezentând valoarea litigiului în aprecierea competenţei materiale dată de valoarea cererii, valoare care va fi avută în vedere şi la stabilirea căilor de atac.

Cât priveşte cererea completatoare din faţa primei instanţe prin care, reclamanţii, înainte de disjungerea acţiunii în raport de fiecare contract şi cocontractant, au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000.000 RON, cu titlu de daune morale, în solidaritate activă, pentru suferinţele de ordin psihic, ca urmare a practicilor abuzive ale băncii, pe care le-au îndurat reclamanţii din dosarul format iniţial (prin sentinţa civilă nr. 3206/09.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind o parte din reclamanţi, disjunsă judecata cererilor şi formarea unor dosare separate pentru fiecare dintre aceşti reclamanţi, cum este şi dosarul de faţă), se apreciază că, în lipsa oricăror alte specificaţii, această cerere este una accesorie, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ., "dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală."

Aşadar, din argumentele expuse mai sus, prin raportare la valoarea obiectului cererii principale, calculată potrivit art. 98 şi art. 101 C. proc. civ., respectiv 229.338,7008 RON, reiese că valoarea litigiului se situează sub pragul valoric de 1.000.000 RON impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de C. în Dosarul nr. x/2014 şi de D. şi E. în Dosarul nr. x/2013 ale Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, constatându-se că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

În temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Pentru procesele în curs, nesoluţionate definitiv, Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunţării Curţii Constituţionale, iar excepţia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 100/1999). Curtea Constituţională a reţinut că o decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate are efecte şi pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părţilor din cauza în care excepţia a fost admisă, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepţie respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituţional de mai multe ori (Decizia Curţii Constituţionale nr. 866/2015).

Se reţine că în cadrul dosarului de faţă, anterior declarării neconstituţionalităţii textului, nu a fost invocată nici de părţi, nici de instanţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 369/2017 şi, în consecinţă, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepţie de neconstituţionalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Se constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 12 iunie 2015, aşadar, înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Se impune precizarea faptului că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalităţii căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Se reţine prioritatea analizării excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, întrucât, pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Pentru raţiunile înfăţişate, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 1992A din 25 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 1992A din 25 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2018.