Negative Jurisdictional Conflict Settled: Public Servants' Discrimination Claims Assigned to Tribunal's Administrative Section.

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 546 din 31 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. C. D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., toţi prin SINDICATUL NAŢIONAL FINANŢE PUBLICE X. şi pe pârâţii DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici în cadrul D.G.R.F.P. Ploieşti, A.J.F.P. Teleorman şi că prin cerere au invocat existenţa unei situaţii de discriminare, susţinând că există un tratament mai puţin favorabil aplicat funcţionarilor publici care au promovat după data de 31.12.2010, în raport cu cei care au avansat înainte de această dată, creându-se situaţii în care angajaţii cu acelaşi grad profesional şi cu aceeaşi vechime în funcţie şi în muncă beneficiază de salarii diferite, încălcându-se principiul plăţii egale pentru muncă de valoare egală.

Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

Potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Prin dreptul comun, legiuitorul are în vedere dreptul civil, potrivit art. 2 alin. (2) din noul C. civ. şi nu dreptul administrativ, în speţă, raporturile dintre părţi având natură civilă şi nu administrativă.

În aceste condiţii, în baza textelor de lege anterior menţionate şi ţinând cont de locul situării sediului pârâtului CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 4638/2017 din 13 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 546/31.01.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti a stabilit deja că în speţă competenţa de soluţionare se stabileşte prin raportare la normele de drept comun, respectiv art. 2 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, este competentă în soluţionarea prezentei cereri instanţa stabilită conform art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cu toate acestea, trebuie avut în vedere sediul pârâtei DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI şi nu sediul pârâtului CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, care a fost chemat în judecată în virtutea legii, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 27 alin. (3) din Legea nr. 137/2000, potrivit cărora judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.

Prin urmare, CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII nu va dobândi drepturi sau obligaţii ca urmare a soluţionării prezentei cauze, fiind citat ca urmare a unei dispoziţii imperative şi neechivoce a legii.

Competenţa teritorială este una exclusivă, fiind vorba despre o pricină care nu se referă la bunuri sau la drepturi de care părţile pot să dispună, or, potrivit art. 126 din C. proc. civ., părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Cum în speţă sediul pârâtei DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI se află în Ploieşti, competentă teritorial este Judecătoria Ploieşti.

Prin sentinţa civilă nr. 9496 din 22 noiembrie 2017, Judecătoria Ploieşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanţii reprezentaţi legal de Sindicatul Naţional al Finanţelor Publice - X. au calitatea de funcţionari publici în cadrul D.G.R.F.P. Ploieşti - A.J.F.P. Teleormani.

Prin cererea formulată, solicită anularea unor decizii de încadrare în grad profesional, reintegrarea membrilor de sindicat în funcţia publică deţinută, anularea unei adrese emise de D.G.R.F. Ploieşit şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri civile, invocând existenţa unei situaţii de discriminare constând în faptul că în cadrul aceleiaşi funcţii publice, cu acelaşi grad profesional, există o salarizare diferenţiată.

Despăgubirile civile solicitate constituie, în fapt, drepturi salariale acordate doar unor funcţionari publici aflaţi în situaţii similare, drepturi ce au la bază existenţa unor raporturi de serviciu.

Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor în care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

Astfel, în raport de situaţia de fapt şi temeiurile de drept invocate în cauză, prin acţiunea formulată reclamanţii arată că izvorul pretenţiilor acestora şi-ar avea originea în existenţa unor pretinse discriminări rezultate din raporturile de serviciu ale acestora cu angajatorul, sens în care, verificarea existenţei raporturilor de serviciu şi totodată a drepturilor pretinse ce decurg din calitatea acestora de funcţionari publici, pretins a nu fi fost acordare acestora potrivit legii speciale, se va face în raport de prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun, iar potrivit art. 109 Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal al tribunalului.

Textul de lege are o formulare generală, referindu-se la toate cauzele în legătură cu raportul de serviciu al funcţionarului public, deci inclusiv la situaţia în care se pretinde o discriminare în desfăşurarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, respectiv discriminare în plata unor drepturi salariale, care a cauzat o pretinsă vătămare pentru care se solicită despăgubiri, cum este cazul de faţă.

De asemenea, potrivit art. 95 pct. 1, tribunalele soluţionează toate cererile care nu sunt date prin lege în competenta altor instanţe.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa apreciază că, atât timp cât reclamanţii, ce au calitatea de funcţionari publici, invocă discriminarea cauzată de neplata unor drepturi salariale, instanţa "de drept comun" în această materie, la care face referire legea specială, este tribunalul, secţia de contencios administrativ.

Totodată, instanţa reţine şi dispoziţiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, care în cuprinsul alin. (3) recunosc în mod expres legitimarea procesuală activă a organizaţiei sindicale.

De asemenea, prin decizia nr. 1/21.01.2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în determinarea competenţei teritoriale, se va ţine seama de sediul sindicatului - reclamant.

Reclamantul în cauză - X. are sediul în municipiul Bucureşti.

În consecinţă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cerere prin care reclamanţii, care au calitatea de funcţionari publici în cadrul D.G.R.F.P. Ploieşti, A.J.F.P. Teleorman au invocat existenţa unei situaţii de discriminare, susţinând că există un tratament mai puţin favorabil aplicat funcţionarilor publici care au promovat după data de 31.12.2010, în raport cu cei care au avansat înainte de această dată, creându-se situaţii în care angajaţii cu acelaşi grad profesional şi cu aceeaşi vechime în funcţie şi în muncă beneficiază de salarii diferite, încălcându-se principiul plăţii egale pentru muncă de valoare egală.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome, funcţionarul public fiind definit la alin. (2) din acelaşi text de lege ca fiind "persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică. Persoana care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul de rezervă al funcţionarilor publici îşi păstrează calitatea de funcţionar public."

Conform dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

Dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, statuează că "Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun".

Or, dreptul comun în materie este reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 188/1999, care reglementează statutul funcţionarului public, prevederi care se aplică cu prioritate.

În acest sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 10/2016 privind examinarea recursului în interesul legii, decizie publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 505/05.07.2016: " În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale."

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017 anterior motivării prezentei decizii, s-a dispus îndreptarea, din oficiu, a eroarii materiale strecurate în minuta din data de 31 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II a civilă în dosarul nr. x/2017, în sensul că: stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei "în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal" şi nu "în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale", cum greşit s-a menţionat.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B., L., N., O., F., J., R., D., C., M., P., V., I., H.,

A., W., T., K., Q., U., S., G., E. PRIN SINDICATUL NAŢIONAL FINANŢE PUBLICE X., în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2018.