Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2134/2018 AI generated

Supreme Court declines jurisdiction over appeal against County Court decision and remands case to appellate court

Case Number Decizia nr. 2134/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed its own material jurisdiction and referred the case to the Ploiesti Court of Appeal, leaving the lower court decisions that partially admitted the plaintiff's claim for late payment penalties against the defendant social assistance agency intact. The dispute arose from a civil lawsuit where a national railway transport company sought recovery of late payment penalties for journeys made by persons with disabilities, which the District Court partially granted and the County Court upheld on appeal; the defendant subsequently filed an extraordinary appeal (recurs) against the County Court's decision. Relying on Article 97(1) of the Code of Civil Procedure and the principle of hierarchical judicial organization, the court held that it lacks jurisdiction to hear appeals against decisions rendered by County Courts unless expressly provided by law, as the Supreme Court acts as the appellate authority for Court of Appeal decisions or in specific statutory instances, not as a default forum for all unresolved appeals.

Legislator headnote

AI generated

art. 1018 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 din C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 21 din Legea nr. 304/2004, art. 122 C. proc. civ; Supreme Court declines jurisdiction over appeal against County Court decision and remands case to appellate court: The dispute arose from a civil lawsuit where a national railway transport company sought recovery of late payment penalties for journeys made by persons with disabilities, which the District Court partially granted and the County Court upheld on appeal; the defendant subsequently filed an extraordinary appeal (recurs) against the County Court's decision. Relying on Article 97(1) of the Code of Civil Procedure and the principle of hierarchical judicial organization, the court held that it lacks jurisdiction to hear appeals against decisions rendered by County Courts unless expressly provided by law, as the Supreme Court acts as the appellate authority for Court of Appeal decisions or in specific statutory instances, not as a default forum for all unresolved appeals.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction judicial law article of civil procedure appealability of remand decision preliminary ruling procedure change of precedent
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Legal basis cited in the operative section to admit the exception of material incompetence and decline jurisdiction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 31.03.2016 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub număr de dosar x/2016, reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR S.A. a chemat în judecată pe pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ SI PROTECŢIA COPILULUI MEHEDINŢI, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 12.127,76 RON, reprezentând penalităţi de întârziere datorate reclamantei pentru plata cu întârziere a contravalorii călătoriilor efectuate pe căile ferate romane de către persoanele cu handicap, beneficiare ale Legii nr. 448/2006, cu modificările si completările ulterioare; obligarea pârâtei la plata de daune-interese conform art. 1018 C. proc. civ. coroborat cu art. 1.535 din C. civ., calculate de la data înregistrării cererii de chemare în judecată până la data achitării integrale a sumei datorate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţă civilă nr. 167 din 30 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin a fost admisă în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A fost admisă în parte acţiunea având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR S.A..

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10639,1 RON cu titlu de penalităţi.

A fost respinsă cererea cu privire la obligarea pârâtei la daune-interese.

A fost respinsă cererea de chemare în garanţie.

A fost admisă în parte cererea cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, fiind obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 600 RON.

Împotriva acestei sentinţe, atât reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR S.A., cât pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI MEHEDINŢI au declarat apel, iar prin decizia nr. 879/A din 24 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă apelurile au fost respinse ca nefondate.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI MEHEDINŢI a declarat recurs împotriva deciziei nr. 879/A din 24 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă.

Prin adresa emisă de Tribunalul Mehedinţi, prin intermediul Curţii de Apel Craiova, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 19 februarie 2018.

Prin rezoluţia completului din data de 23 februarie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 23 mai 2018.

În şedinţa publică din data de 23 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare excepţiei necompetenţei sale materiale.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezenţa sintagmei "instanţa ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziţii legale reprezintă o aplicaţie particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanţelor de control judiciar le revine competenţa de a soluţiona căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Craiova căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI MEHEDINŢI împotriva deciziei nr. 879/A din 24 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2018.