Consumer's CHF-to-RON loan conversion appeal inadmissible; bank's costs claim rejected

Şedinţa publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 18.12.2015, sub număr de dosar x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - Membră a Grupului C., constatarea nulităţii absolute a clauzelor din condiţiile speciale ale contractului de credit nr. x/24.03.2008 - art. 1 alin. (2), art. 8 pct. 1, art. 9.1 teza II, art. 10.3.9 teza II, pentru încălcarea de către pârâtă a următoarelor obligaţii: obligaţiile de informare, consultare şi avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractului de credit; obligaţia de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice); obligaţia de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare; obligaţia de a nu introduce clauze abuzive în contractul de credit; obligarea băncii pârâte la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la data contractării creditului, la cursul CHF - Leu din acea zi. Totodată, a solicitat şi obligarea băncii la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2584 din 25 aprilie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - Membră a Grupului C., ca neîntemeiată. A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.462,44 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel, care, prin decizia nr. 1098/2017 din 19 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins ca nefondat.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 1098/2017 din 19 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 6 decembrie 2017, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Recurenta-reclamantă A. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, susţinând, în esenţă, admisibilitatea recursului, faţă de considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017.

Totodată, recurenta a înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi excepţia de neconvenţionalitate, susţinând, în esenţă, că prin considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se încalcă prevederile CEDO, motiv pentru care solicită înlăturarea acestora de la aplicare în prezenta cauză, conform art. 20 alin. (2) din Constituţie.

Prin cererea înregistrată la data de 27 decembrie 2017, recurenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 126 alin. (3) din Constituţia României.

Prin încheierea din 14 martie 2018 s-a acordat termen la data de 23 mai 2018, cu citarea părţilor, pentru discutarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII 2 din Legea nr. 2/2013.

Prin încheierea din 23 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., formulată de petenta A..

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Preliminar, în ceea ce priveşte excepţia de neconvenţionalitatea invocată de recurentă prin punctul de vedere la raportul întocmit în cauză, se impune precizarea faptului că aceasta nu este o veritabilă excepţie, ci o apărare de fond, ce nu poate fi primită, urmând a fi înlăturată, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 C. proc. civ. şi art. 20 din Constituţia României pentru aplicarea cu prioritate a tratatelor şi pactelor la care România este parte, cu înlăturarea legii interne de procedură. Astfel, prin norma internă care reglementează regulile de procedură după care se poate exercita calea de atac a recursului, raportat la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, care declară neconstituţionalitatea unui text de lege, nu se încalcă dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici principiul nediscriminării, astfel cum este reglementat de art. 14 din Convenţie.

În acord cu jurisprudenţa CEDO, dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat decât în acord cu norma internă de procedură, cu respectarea garanţiilor procedurale, iar aceasta nu implică în mod obligatoriu dreptul de exercitare a tuturor căilor de atac. Efectul pentru viitor al deciziilor Curţii Constituţionale vrea tocmai să respecte un principiu al Convenţiei, şi anume, cel al securităţii raporturilor juridice. Nediscriminarea presupune, de asemenea, părţi în aceeaşi situaţie juridică, ceea ce nu este cazul în litigiul de faţă.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen care a fost prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale precum dobânzile, penalităţile, fructele etc.

Totodată, dispoziţiile art. 99 alin. (1) teza I din C. proc. civ., prevăd următoarele:

"(1) Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte", iar alin. (2) din acelaşi cod stipulează că "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt."

Se constată că prin acţiunea promovată, reclamanta A. a precizat că valoarea capătului I al cererii de chemare în judecată este de 351.446,65 RON, reprezentând rezultatul diferenţei dintre suma totală plătibilă de reclamant conform contractului de credit (principal şi cost total al creditului), convertită din CHF în RON la cursul de la data introducerii cererii de chemare în judecată, şiaceeaşi sumă, convertită la cursul de la data semnării contractului de credit.

De asemenea, a arătat că nu este evaluabil în bani cel de-al doilea capăt de cerere, întrucât reprezintă o obligaţie de a face, respectiv de a pune la dispoziţie un document reprezentând Anexa la contractul de credit.

Astfel, raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate se constată că este vorba de un capăt principal de cerere neevaluabil în bani, având ca obiect obligaţia de a face, conform art. 94 lit. h) C. proc. civ., şi, prin urmare, hotărârea atacată nu este susceptibilă de recurs, şi un al doilea capăt principal de cerere, având caracter patrimonial, recursul fiind inadmisibil, întrucât valoarea pretenţiilor contestate în prezentul litigiu (351.446,65 RON) se află sub plafonul prevăzut de art. XVIII din Legea nr. 2/2013 pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de D. în Dosarul nr. x/2014 şi de E. şi F. în Dosarul nr. x/2013 ale Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, constatându-se că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

În temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Pentru procesele în curs, nesoluţionate definitiv, Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunţării Curţii Constituţionale, iar excepţia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 100/1999). Curtea Constituţională a reţinut că o decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate are efecte şi pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părţilor din cauza în care excepţia a fost admisă, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepţie respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituţional de mai multe ori (Decizia Curţii Constituţionale nr. 866/2015).

În cauză, partea a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale după ce Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate, sesizare care, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este inadmisibilă.

Trebuie făcută distincţia între faptul că sesizarea Curţii Constituţionale de către instanţa este inadmisibilă şi soluţia Curţii Constituţionale de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.

Se reţine că în cadrul dosarului de faţă, anterior declarării neconstituţionalităţii textului, nu a fost invocată nici de părţi, nici de instanţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 369/2017 şi, în consecinţă, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepţie de neconstituţionalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Se constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 18 decembrie 2015 şi hotărârea recurată a fost pronunţată la 19 iunie 2017, aşadar, înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Se reţine prioritatea analizării excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, întrucât, pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Pentru raţiunile înfăţişate, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1098/2017 din 19 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cu privire la solicitarea reprezentantei intimatei-pârâte B. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI C. de acordare a cheltuielilor de judecată, câtă vreme pârâta nu a făcut dovada pretenţiilor sale, în sensul art. 452 C. proc. civ., instanţa de judecată nu va putea acorda cheltuieli de judecată fără documente justificative, motiv pentru care, în lipsa înscrisurilor care să ateste faptul că s-au efectuat astfel de cheltuieli, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă B. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI C..

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţilor, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite (Cauza Croitoru contra României, Hotărârea din 9 noiembrie 2004, Cauza Iacob contra României, Hotărârea din 3 februarie 2005).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1098/2017 din 19 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă B. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI C..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2018.