Material incompetence of the supreme court to hear appeals against tribunal decisions lacking express statutory attribution

Şedinţa publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 17 mai 2007, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.03.1997 şi transcris sub nr. x/13.03.1997.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 963, art. 966 şi art. 968 C. civ.

Pârâta B. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat, în contradictoriu cu reclamantul-pârât A. şi pârâta E., să se constatate nulitatea absolută a actului de adjudecare încheiat la 08.07.2003 asupra imobilului din str. x; obligarea pârâţilor să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul susmenţionat.

Prin întâmpinare, pârâta-reclamantă a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului, motivat de împrejurarea că acesta nu mai are calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, în condiţiile în care a încheiat la 26.11.2004 contractul de vânzare-cumpărare cu încheierea de legalizare de semnătură nr. 5348/26.11.2006 şi contractul de cesiune de drepturi litigioase cu pârâta E.. Pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Pârâta a mai arătat că valabilitatea actului său de proprietate a fost stabilită definitiv şi irevocabil prin decizia civilă nr. 1980/05.10.2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dos nr. 2451/2004, rămasă definitivă şi irevocabilă, iar, raportat la această hotărâre, a înţeles să invoce excepţia autorităţii de lucru judecat.

La termenul de judecată din 06.12.2007 instanţa a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii şi autorităţii de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 1980/05.10.2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2004. Totodată, a dispus disjungerea cererii reconvenţionale de judecata acţiunii principale şi formarea unui nou dosar, pentru considerentele reţinute în încheierea de şedinţă pronunţată la acea dată.

La termenul de judecată din 27.03.2008 a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta E., petiţie prin care s-a solicitat admiterea acţiunii reclamantului pentru motivele invocate de acesta.

Prin sentinţa civilă nr. 2070 din 9 aprilie 2009, Judecătoria Buftea a admis acţiunea formulată de reclamant; a admis cererea de intervenţie formulată de intervenienta E. în contradictoriu cu reclamantul A. si pârâţii B., D. şi C.; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.03.1997 la BNP F..

Împotriva acestei sentinţe, cât şi a încheierii de şedinţă din data de 06.12.2007 pârâta B. a declarat apel, care, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub număr de dosar x/2009, la data de 21.07.2009.

În temeiul dispoziţiilor art. 115 şi urm. C. proc. civ., intimaţii au formulat întâmpinări, solicitând, în esenţă, respingerea apelului, ca nefondat.

În apel s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin decizia civilă nr. 1020 A din 6 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 2070 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Buftea şi a luat act că părţile îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta B..

La termenul de judecată din data de 10.06.2011, E. a formulat o cerere de recurs nemotivată, iar instanţa i-a pus în vedere acesteia să depună în termen de 15 zile care curge din data de 10.06.2011, motivele de recurs, în conformitate cu art. 6 din CEDO.

Având în vedere că motivele de recurs nu au fost depuse nici în termenul fixat şi nici ulterior, instanţa a constatat nulitatea recursului declarat de E., pentru nemotivare, în conformitate cu art. 306 C. proc. civ.

Referitor la recursul declarat de recurenta-pârâtă B., Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul, a casat decizia recurată, în sensul că a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 2070 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Buftea, a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Buftea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buftea pentru rejudecare la data de 03.04.2012 sub nr. x/2007.

La termenul de judecată din data de 27.10.2014, instanţa, în baza art. 165 C. proc. civ., a dispus disjungerea tuturor cererilor de chemare în garanţie formulate de intervenienta E., în rejudecare, reţinând că acestea întârzie judecata cererii principale, urmând a se forma un nou dosar.

La acelaşi termen de judecată, în temeiul art. 164 C. proc. civ. s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2007 având ca obiect cerere reconvenţională formulată de B., la prezentul dosar, şi judecarea acestora împreună conform dispoziţiilor instanţei de control judiciar, respectiv decizia nr. 163/R/27.01.2012 pronunţată în dosar nr. x/2009.

La termenul de judecată din data de 24.11.2014, cererea reconvenţională, formulată de intervenienta E., a fost disjunsă de cererea principală, în temeiul art. 120 alin. (2) C. proc. civ., constatându-se că întârzie judecata cererii principale, din cauza intervenientei care nu a precizat acţiunea, conform dispoziţiei instanţei, urmând a se forma un dosar nou având ca obiect acţiune în pretenţii.

La acelaşi termen de judecată s-a luat act de renunţarea pârâtei-reclamante la judecata cererii reconvenţionale formulată de aceasta, în contradictoriu cu pârâta intervenientă E..

Au fost discutate excepţii procesuale care au fost unite cu fondul cauzei, potrivit art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 6688 din data de 15 decembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2007, a fost admisă excepţia lipsei de interes a intervenientei E.; a fost respinsă cererea de intervenţie voluntară principală ca lipsită de interes; a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat formulată de pârâta-reclamantă B. prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat formulată de intervenientă, ca neîntemeiată, a fost respinsă excepţia lipsei de interes a pârâtei-reclamante B. formulată de intervenientă, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune formulată de intervenientă, ca neîntemeiată; a fost admisă cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii C., D., B., intervenient E., ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea reconvenţională; a fost obligat reclamantul-pârât A. să lase pârâtei-reclamante B., în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul compus din casă şi teren în suprafaţă de 1835 mp, situat în comuna Snagov, sat Snagov, str. x; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile şi a tuturor încheierilor premergătoare, intervenienta E. a formulat apel.

La data de 12.05.2015 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de B., G., avocat H. şi avocat I., prin care s-a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, invocându-se şi excepţia inadmisibilităţii cererilor noi formulate de apelanta-intervenientă prin cererea de apel.

La data de 14.09.2016 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov cererea de apel formulată de apelantul-reclamant J., care a solicitat şi repunerea în termenul de apel.

Intimaţii B., G., avocat H. şi avocat I. au formulat întâmpinare la apelul formulat de apelantul-reclamant J., solicitând admiterea excepţiei tardivităţii apelului, iar pe fond, respingerea acestuia, ca nefondat.

Prin decizia nr. 896/A din 24 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a fost respinsă excepţia tardivităţii apelului formulat de apelantul-reclamant J., ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de repunere în termenul de apel, formulată de apelantul-reclamant J., ca rămasă fără obiect.

Au fost admise apelurile formulate de apelanta-intervenientă E. şi de apelantul-reclamant J. împotriva sentinţei civile nr. 6688 din 15 decembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi, B., C. şi D.; a fost desfiinţată sentinţa civilă apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.

Împotriva deciziei nr. 896/A din 24 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă au declarat recurs reclamantul J., intervenienta E. şi pârâta B..

Prin adresa emisă de Tribunalul Ilfov dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursurilor.

În şedinţa publică din data de 23 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale, invocată de recurenta-pârâtă B..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale invocată de recurenta-pârâtă B., în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) şi art. 1591 C. proc. civ. de la 1865 raportat la art. 299 alin. (2) cu referire la art. 105 alin. (1) din acelaşi act normativ, constată că nu este competentă să soluţioneze recursurile, pentru următoarele considerente:

Este ştiut că, în sistemul nostru de drept, mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor, într-o anumită ordine, precum şi soluţionarea acestora de către instanţa prevăzută de lege.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În speţă, se constată că recurenţii au declarat recurs împotriva deciziei nr. 896/A din 24 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, iar prin adresa emisă de Tribunalul Ilfov dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursurilor.

Potrivit art. 3 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, iar, conform art. 299 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel.

Astfel, dispoziţiile legale enunţate stabilesc că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Totodată, art. 4 C. proc. civ. de la 1865 stipulează că, pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de cele arătate, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competentă să soluţioneze recursurile declarate în cauză, întrucât instanţa superioară celei care a pronunţat decizia recurată este Curtea de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi, în temeiul dispoziţiilor art. 158 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-reclamant J. şi de recurenta-intervenientă E. şi a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 896/A din 24 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul- reclamant J. şi de recurenta-intervenientă E. şi a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 896/A din 24 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2018.