Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2113/2018 AI generated

Consumer appeal over Swiss-franc loan clauses barred as inadmissible beneath RON 1M threshold; lower rulings left intact, costs denied

Case Number Decizia nr. 2113/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the plaintiffs' appeal against a Court of Appeal decision that had upheld the dismissal of their consumer-protection claims against a bank, thereby leaving the lower courts' rulings in force and denying the plaintiffs relief; the court also denied the bank's request for litigation costs for lack of proof. The underlying dispute concerned allegations that numerous clauses in two Swiss-franc loan contracts and their amendments—governing unilateral interest-rate changes, commissions, and currency-conversion risk—were unfair under EU and Romanian consumer law, with claims for restitution. The High Court held the appeal inadmissible because, under Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, appeals were barred for monetary claims up to RON 1,000,000 (inclusive) absent the money judgment in the case, and since the highest-valued head of claim (RON 986,328.73) fell below that threshold and did not cumulate with other claims under Articles 98(1) and 99(2) of the Civil Procedure Code, the Court of Appeal's decision was final.

Legislator headnote

AI generated

art. 194 C. proc. civ, art. 204 C. proc. civ, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ; Consumer appeal over Swiss-franc loan clauses barred as inadmissible beneath RON 1M threshold; lower rulings left intact, costs denied: The underlying dispute concerned allegations that numerous clauses in two Swiss-franc loan contracts and their amendments—governing unilateral interest-rate changes, commissions, and currency-conversion risk—were unfair under EU and Romanian consumer law, with claims for restitution. The High Court held the appeal inadmissible because, under Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, appeals were barred for monetary claims up to RON 1,000,000 (inclusive) absent the money judgment in the case, and since the highest-valued head of claim (RON 986,328.73) fell below that threshold and did not cumulate with other claims under Articles 98(1) and 99(2) of the Civil Procedure Code, the Court of Appeal's decision was final.

Keywords

AI generated
banking law consumer contract monetary disputes interest rate conversion of currencies amendment of the claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013

Main ground for dismissing the appeal as inadmissible because the value of the claim did not meet the 1,000,000 RON threshold.

art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ.

Procedural rule applied to dismiss the appeal as inadmissible through the simplified procedure.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 mai 2018

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 19 februarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., C. S.A. - SUCURSALA VITAN şi C. S.A. - SUCURSALA UNIRII:

1.1. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la pct. 4.3. din contractul de credit nr. x/19.12.2006, referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii în funcţie de indicele de referinţă stabilit de bancă şi stabilirea dobânzii după primul an de la utilizarea creditului prin însumarea marjei fixe a băncii, determinată ca urmare a calculării diferenţei dintre rata dobânzii şi valoarea indicelui LIBOR de la momentul încheierii contractului;

1.2. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. III pct. 2 din actul adiţional nr. x/20.12.2011 la contractul de credit nr. x/19.12.2006, care prevede modalitatea de calcul a dobânzii după momentul încheierii acestuia;

1.3. Obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 239.255 CHF, încasate în baza clauzelor menţionate mai sus;

1.4. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 4.4 din contractul de credit nr. x/19.12.2006, care prevede că, "orice modificare a ratei dobânzii va fi comunicată Împrumutatului cel mai târziu la data aplicării noii rate"

1.5. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la 4.5. din contractul de credit nr. x/19.12.2006, care prevede că, "în cazul modificării nivelului ratei dobânzii modificarea dobânzii va fi operată la data scadenţei imediat următoare prevăzută în graficul de rambursare"

1.6. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 4.6 din contractul de credit nr. x/19.12.2006, privind acceptarea tacită de către împrumutaţi a noului nivel al dobânzii;

1.7. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 4.11 din contractul de credit nr. x/19.12.2006, care instituie comisionul de acordare şi gestiune de 1,5%, în cuantum de 22.650 CHF;

1.8. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. III pct. 11 din actul adiţional nr. x/20.12.2011 la contractul de credit nr. x/19.12.2006, care instituie comisionul de administrare cont curent;

1.9. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 4.11. lit. c) din contractul de credit nr. x/19.12.2006, care instituie comisionul de rambursare anticipată de 1,5%;

2.1. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 4.5. din contractul de credit nr. x/28.03.2007, referitoare la dreptul băncii de a modifica dobânzile şi comisioanele bancare;

2.2. Stabilirea dobânzii după primul an de la utilizarea creditului prin însumarea marjei fixe a băncii, determinată ca urmare a calculării diferenţei dintre rata dobânzii şi valoarea indicelui LIBOR de la momentul încheierii contractului, precum şi restituirea sumelor percepute în plus, evaluate la 124.255 CHF;

2.3. Constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 4.10. lit. a), b) şi d) din contractul de credit nr. x/28.03.2007, privitoare la: a) comisionul de acordare de 1%, calculat la valoarea creditului şi restituirea sumei achitate cu acest titlu, în cuantum de 9.500 CHF; b) comisionul de administrare a creditului de 0,15%, calculat la valoarea soldului creditului şi restituirea sumei achitate cu acest titlu, în cuantum de 125.924 CHF; d) comisionul de rambursare anticipată de 2,5%, calculat la suma plătită anticipat, care poate fi modificat oricând de bancă;

3. Obligarea pârâtelor la restituirea sumelor plătite nedatorat de către reclamanţi, cu titlu de dobândă sau comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive, precum şi la plata dobânzii legale;

4. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 5.1. din contractul de credit nr. x/19.12.2006 şi a clauzei de la art. 5.1. din contractul de credit nr. x/28.03.2007 şi obligarea pârâtelor la emiterea unui nou grafic de rambursare care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la cursul CHF-Leu de la data semnării contractului, precum şi la restituirea tuturor sumelor plătite în plus, rezultate din diferenţa de curs valutar dintre cursul valabil la momentul efectuării fiecărei plăţi şi până la achitarea integrală a debitului de către pârâte, acest capăt de cerere fiind evaluat la 794.107 RON, pentru contractul de credit nr. x/19.12.2006 şi la 575.823 RON, pentru contractul de credit nr. x/28.03.2007;

5. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi următoarele din Legea nr. 190/1999, art. 4 şi următoarele din Legea nr. 193/2000 şi art. 194 C. proc. civ.

Reclamanţii au depus o cerere de completare a acţiunii iniţiale, prin care au solicitat:

1. Constatarea caracterului abuziv al clauzelor care vizează modalitatea de variabilitate a dobânzii stipulate în actul adiţional de punere în acord a contractului de credit cu dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010;

2. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 2 pct. 2.2 din actul adiţional nr. x/20.12.2011 la contractul de credit nr. x/19.12.2006 - condiţii speciale de creditare, prin care instituţia de credit a stabilit în mod unilateral marja fixă în cuantum de 5,95%;

3. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. III pct. 2 din actul adiţional nr. x/20.12.2011 la contractul de credit nr. x/19.12.2006 - condiţii generale de creditare;

4. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 2.2. pct. 2 din actul adiţional nr. x/30.09.2014 la contractul de credit nr. x/19.12.2006 - condiţii speciale de creditare cu privire la cuantumul marjei, impus unilateral;

5. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. III pct. 2 din actul adiţional nr. x/30.09.2014 la contractul de credit nr. x/19.12.2006 - condiţii generale de creditare cu privire la formula de calcul a dobânzii care cuprinde marja băncii, contestată prin acţiunea introductivă;

6. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. III pct. 2 din actul adiţional nr. x/20.12.2011 la contractul de credit nr. x/28.03.2007 - condiţii generale de creditare, prin care a fost stabilită formula de calcul a dobânzii;

7. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 2 pct. 2.2. lit. (ii) din actul adiţional nr. x/20.12.2011 la contractul de credit nr. x/28.03.2007 - condiţii speciale de creditare, prin care s-a făcut trimitere la formula de calcul a dobânzii, fără precizarea cuantumului marjei fixe;

8. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. III pct. 2 din actul adiţional nr. x/30.09.2014 la contractul de credit nr. x/28.03.2007 - condiţii generale de creditare, prin care a fost indicată formula de calcul a dobânzii şi stabilită marja fixă, impusă în mod unilateral;

9. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 2 pct. 2.2. din actul adiţional nr. x/30.09.2014 la contractul de credit nr. x/28.03.2007 - condiţii speciale de creditare, prin care a fost impusă, în mod unilateral, marja fixă ce intră în componenţa dobânzii.

În drept, cererea completatoare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, art. 37 şi art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta C. S.A. a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtelor C. S.A. - SUCURSALA VITAN şi C. S.A. - SUCURSALA UNIRII, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect.

Prin încheierea din 26 iunie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtelor C. S.A. - SUCURSALA VITAN şi C. S.A. - SUCURSALA UNIRII şi excepţia lipsei de obiect, invocate de pârâta C. S.A.; a calificat excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca fiind o apărare de fond; a constatat că, în cuprinsul întâmpinării depuse de pârâta C. S.A., a fost formulată o pretenţie care poate fi dedusă judecăţii doar pe calea unei cereri reconvenţionale, motiv pentru care pârâtei i s-a pus în vedere să timbreze la valoare.

Prin încheierea din 3 iulie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor A. şi B., pentru lipsa calităţii de consumatori.

Prin sentinţa civilă nr. 5719 din 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., C. S.A. - SUCURSALA VITAN şi C. S.A. - SUCURSALA UNIRII; a anulat cererea reconvenţională formulată de pârâta C. S.A., în contradictoriu cu reclamanţii A. şi B.; a obligat reclamanţii la plata către pârâta C. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON.

Împotriva încheierii din 3 iulie 2015 şi a sentinţei civile nr. 5719 din 16 octombrie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A. şi B. au declarat apel, prin care au solicitat admiterea căii de atac, anularea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1896 A din 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva încheierii din 3 iulie 2015 şi a sentinţei civile nr. 5719 din 16 octombrie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a obligat apelanţii-reclamanţi la plata către intimata-pârâtă C. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.738,56 RON.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 16 octombrie 2017, intimata-pârâtă C. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 2 noiembrie 2017, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 27 februarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenţii-reclamanţi au depus un punct de vedere la raport, prin care au susţinut că recursul este admisibil, întrucât este depăşit pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, anexând un înscris intitulat "raport de expertiză contabilă extrajudiciară".

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ, "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că în cazul cererii de chemare în judecată care cuprinde mai multe capete principale de cerere, întemeiate pe aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, valoarea litigiului se determină în funcţie pretenţia cu valoarea cea mai ridicată.

Prin raportare la aceste texte de lege, instanţa supremă constată că prin acţiunea introductivă s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze stipulate în contractul de credit nr. x/19.12.2006, contractul de credit nr. x/28.03.2007 şi actele adiţionale la aceste contracte.

Fiind formulate capete de cerere distincte în legătură cu clauze contractuale a căror validitate este contestată, rezultă că acestea au natura unor capete principale de cerere, în sensul art. 30 alin. (3) teza a II-a prima ipoteză C. proc. civ., având în vedere că au fost formulate prin aceeaşi cerere, iar soluţia dată fiecărui capăt de cerere nu depinde de soluţia dată celorlalte capete de cerere.

Potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ., "dacă prin aceeaşi hotărâre au soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

În aplicarea dispoziţiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ., din care rezultă că, pentru determinarea competenţei, valoarea capetelor principale de cerere nu se cumulează, Înalta Curte reţine că, pentru verificarea admisibilităţii căii de atac a recursului, se impune a fi examinată valoarea fiecărui capăt principal de cerere, prin raportare la estimările făcute în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi la sumele ce rezultă din înscrisurile depuse în faţa primei instanţe.

Examinând aceste valori, instanţa supremă constată valoarea cea mai ridicată este cea din capătul principal de cerere, prin care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobânda variabilă din contractul de credit nr. x/19.12.2006, evaluat de recurenţii-reclamanţi la suma de 239.255 CHF (echivalentul sumei de 986.328,73 RON, conform cursului valutar B.N.R. de 4,1225 RON/CHF, de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la 19 februarie 2015).

Susţinerile recurenţilor-reclamanţi din cuprinsul punctului de vedere la raport în sensul că valoarea clauzelor referitoare la dobândă depăşeşte pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu pot fi primite, întrucât clauzele respective sunt stipulate în contracte de credit şi acte adiţionale diferite.

Cum soluţiile date capetelor de cerere privitoare la diferitele clauze care instituie dobânda contractuală nu sunt influenţate reciproc rezultă că acestea au natura unor capete principale de cerere ale căror valori nu se cumulează.

Mai mult decât atât, depunerea direct în calea extraordinară de atac a recursului a unui înscris intitulat "raport de expertiză contabilă extrajudiciară", care prevede valori diferite faţă de cele precizate în cuprinsul acţiunii introductive, nu poate conduce la schimbarea regimului juridic al căilor de atac în cursul procesului.

În acest sens poate fi evocat art. 106 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, "instanţa legal învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţă după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect", acest text de lege fiind aplicabil şi la judecarea căilor de atac, conform art. 106 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32), s-a reţinut că efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, hotărârilor pronunţate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013. Or, această ipoteză este aplicabilă şi în prezenta cauză, în condiţiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunţată la 16 noiembrie 2016, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017.

De asemenea, dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON inclusiv sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, modificate prin O.U.G. nr. 95/2016, conform cărora, "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Având în vedere că pretenţia cu valoarea cea mai ridicată din cererea de chemare în judecată, respectiv cea în cuantum de 986.328,73 RON este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia civilă nr. 1896A din 16 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Faptul că în dispozitivul deciziei recurate s-a menţionat dreptul părţii de a declara recurs în termen de 30 de zile de la comunicare nu poate avea ca efect recunoaşterea căii de atac a recursului în alte cazuri decât cele prevăzute de legea procesual civilă, întrucât conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1896A din 16 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cu privire la cererea intimatei-pârâte C. S.A. privind obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs conform art. 494 C. proc. civ., instanţa supremă constată că intimata-pârâtă C. S.A. nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate în recurs.

Nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata-pârâtă C. S.A. privind obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1896A din 16 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă C. S.A. privind obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2018.