Territorial jurisdiction in labor disputes: "seat" under Labor Code Art. 269(2) includes secondary offices, not just principal headquartes

Şedinţa publică din data de 22 mai 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 28 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A.N. "APELE ROMÂNE" - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET, prin SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR SUCEAVA a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 1.015 RON, reprezentând plata nedatorată pe care a încasat-o de la reclamantă, în calitate de unitate angajatoare, în perioada cuprinsă între octombrie 2014 şi noiembrie 2015, rezultat al recalculării drepturilor salariale, conform dispoziţiilor deciziei Directorului General al Administraţiei Naţionale "Apele Romane" (A.N.A.R.) nr. 816/14.12.2015 şi a notei A.N.A.R. nr. 24484/14.12.2015, emise în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale succesive privind salarizarea unitară.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 253, art. 256, art. 266 şi art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, art. 1341, art. 1470 şi art. 1635 C. civ. şi art. 92 şi art. 194 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 24 noiembrie 2017, pârâta A. a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, precum şi introducerea în cauză a FEDERAŢIEI "B." BACĂU şi A.N. "APELE ROMÂNE", în calitate de chemate în garanţie.

Prin sentinţa civilă nr. 85/2018 din 15 ianuarie 2018, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut în esenţă că, pentru determinarea instanţei competente în soluţionarea unui litigiu, ceea ce trebuie stabilit este obiectul acţiunii, adică dreptul sau interesele ce se urmăresc a fi protejate prin recurgerea la calea justiţiei, respectiv pretenţia concretă a reclamantului.

În prezenta cauză, obiectul principal al acţiunii introductive de instanţă îl reprezintă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unei sume de bani, reprezentând sumă nedatorată şi încasată de la reclamantă, în calitate de angajator, temeiul de drept invocat fiind art. 256 alin. (1) din Codul muncii.

În reglementarea actuală din materia conflictelor de drepturi, reprezentată de art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul. Similar, art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabileşte că acţiunile privitoare la conflictele individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu conţine niciun indiciu al intenţiei legiuitorului de a se raporta, în toate cazurile, la sediul angajatorului cu care salariatul a încheiat contractul de muncă, iar referirea generică la domiciliul/sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

După evocarea dispoziţiilor art. 10 şi art. 14 alin. (2) din Codul muncii şi a art. 61 din Legea nr. 107/1996, Tribunalul Suceava a constatat că ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET are personalitate juridică, aceasta fiind şi titulara raportului juridic de muncă încheiat cu pârâta.

Astfel, s-a apreciat că sediul reclamantei vizat de art. 269 alin. (2) din Codul muncii este cel al ADMINISTRAŢIEI BAZINALE DE APĂ SIRET, independent de existenţa unor subunităţi fără personalitate juridică şi chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat la această subunitate.

Dacă legiuitorul ar fi intenţionat stabilirea competenţei şi în funcţie de eventualele dezmembrăminte, de genul subunităţilor fără personalitate juridică, ar fi inserat această posibilitate în chiar conţinutul normei de la art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Or, tăcerea legiuitorului în această privinţă nu poate fi interpretată în sensul posibilităţii, pentru interpretul normei, de a extinde aplicarea normei şi la situaţii de excepţie ce nu au fost reglementate expres, în caz contrar, adăugându-se nepermis la lege.

Atunci când legiuitorul a intenţionat reglementarea unor asemenea situaţii de excepţie, a făcut-o în mod explicit, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care vizează competenţa de soluţionare a unei cereri formulate împotriva unei persoane juridice de drept privat, regulă care operează în considerarea sediului principal, iar excepţiile au fost prevăzute în art. 109 şi art. 110 din acelaşi act normativ.

De asemenea, s-a mai reţinut că nu a operat în cauză o alegere a instanţei de judecată de către reclamantă, chiar dacă ar fi existat un acord tacit al pârâtului, deoarece dispoziţiile art. 116 şi art. 126 C. proc. civ. sunt incidente numai în cazul unei necompetenţe relative sau de ordine privată.

Or, competenţa teritorială reglementată de art. 269 alin. (2) din Codul muncii este una exclusivă, neputând fi înlăturată de către părţi.

Cum sediul principal al reclamantei - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET este în Bacău, Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la 6 februarie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin cererea depusă la 16 februarie 2018, s-a precizat că SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR SUCEAVA are calitatea de reclamant, care stă în judecată în nume propriu, fiind angajatorul direct al personalului executiv.

La termenul de judecată din 4 aprilie 2018, la solicitarea instanţei de judecată, reprezentantul convenţional al ADMINISTRAŢIEI BAZINALE DE APĂ SIRET a arătat că reclamantul din prezenta cauză este SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR SUCEAVA, care stă în judecată în nume propriu. În continuare, reprezentantul convenţional a arătat că motivul pentru care în cererea de chemare în judecată au fost indicate atât A.N. "APELE ROMÂNE", cât şi ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET este acela că SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR SUCEAVA, deşi are calitatea de angajator, nu are personalitate juridică, fiind o subunitate a ADMINISTRAŢIEI BAZINALE DE APĂ SIRET.

Prin sentinţa nr. 355/2018 din 4 aprilie 2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe; a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut în esenţă că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Totodată, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speţă, calitatea de reclamant o are SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR SUCEAVA. Lipsa personalităţii juridice nu interesează în această fază procesuală, acest aspect urmând a fi analizat ulterior şi în raport de art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Cum sediul reclamantului se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Suceava, rezultă că această instanţă este competentă să soluţioneze cererea.

În temeiul art. 133 pct. 2 şi art. 134 C. proc. civ., Tribunalul Bacău a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, constatând că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 9 mai 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Bacău şi Tribunalul Suceava - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Competenţa de soluţionare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanţei de la domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

Cu privire la noţiunea de "sediu", textul art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincţie între sediul principal sau sediul secundar al reclamantului.

Or, aplicând regula de interpretare a normelor juridice, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, rezultă că "sediul" reclamantului la care se referă art. 269 alin. (2) din Codul muncii vizează atât sediul principal, cât şi sediul secundar.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanşat de către angajator.

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta A.N. "APELE ROMÂNE" - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET, prin SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR SUCEAVA, a menţionat că sediul său este în municipiul Suceava, str. x, jud. Suceava.

De asemenea, prin cererea depusă la 16 februarie 2018, aceasta a precizat că SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR SUCEAVA, având sediul la adresa anterior menţionată, are calitatea de reclamant şi stă în judecată în nume propriu, fiind angajatorul direct al personalului executiv.

Dat fiind că atât în acţiunea introductivă, cât şi în cererea precizatoare, a fost indicat drept sediu al reclamantei cel din municipiul Suceava, rezultă că în funcţie de acest sediu se va determina instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Faptul că sediul anterior menţionat este unul secundar în sensul art. 227 alin. (2) teza I C. civ. nu poate conduce la concluzia că instanţa competentă teritorial se determină numai în funcţie sediul principal al reclamantului, în condiţiile în care art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincţie între sediul principal sau sediul secundar al reclamantului.

Având în vedere că municipiul Suceava, se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Suceava, rezultă că această instanţă este competentă să soluţioneze litigiul de muncă ivit între părţi.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2018.