Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2066/2018 AI generated

Competence to hear cassation appeals against tribunal decisions in civil claims valued under 200,000 RON

Case Number Decizia nr. 2066/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the exception of lack of material jurisdiction and declined the appeal, referring the case to the Cluj Court of Appeal without a further right of appeal. The dispute concerned a claim for the recognition of property rights over a vehicle and its re-registration, valued at less than 200,000 RON, where the first-instance court admitted the action, but the regional court (Tribunal) reversed the decision on appeal. The ICCJ determined it was not the competent instance to hear the cassation appeal against a decision rendered by a Tribunal acting as the court of second instance in claims up to 200,000 RON. Relying on the hierarchical organization of courts and the specific provisions of the Code of Civil Procedure (Art. 97(1), Art. 497, and Art. 483(2)), the court found a legislative gap following the Constitutional Court's decision declaring unconstitutionally the exclusion of cassation appeals for claims under 1,000,000 RON, and concluded that jurisdiction must be interpreted logically to preserve the pyramidal structure of judicial review, thereby assigning competence to the Court of Appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 969 C. civ, art. 71 din Legea nr. 71/2011, art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992; Competence to hear cassation appeals against tribunal decisions in civil claims valued under 200,000 RON: În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
cassation review civil dispute judicial law lack of jurisdiction legislative competence right to property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 mai 2018

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 23 septembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., în calitate de moştenitori legali ai numitului D. şi SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE SIBIU, a solicitat:

1. obligarea pârâţilor B. şi C. la încheierea cu reclamanta a unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect autoturismul x 1.5, cu nr. de înmatriculare x şi la efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea înmatriculării autoturismului pe numele reclamantei, în caz contrar, sentinţa urmând a ţine loc de contract de vânzare-cumpărare;

2. obligarea pârâtului SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE SIBIU la înmatricularea autoturismului pe numele reclamantei;

3. constatarea că preţul autoturismului a fost achitat, conform convenţiei încheiate cu tatăl pârâţilor la 26 septembrie 2013;

4. în subsidiar, obligarea pârâţilor persoane fizice la restituirea contravalorii creditului contractat de către reclamantă pentru achiziţionarea autoturismului şi a dobânzilor aferente, în cuantum de 63.115,67 RON;

5. obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 C. civ. de la 1864 şi art. 71 din Legea nr. 71/2011.

Prin precizarea de acţiune depusă la 18 februarie 2014, reclamanta a solicitat: să se constate că este deschisă moştenirea defunctului D., decedat la 13 martie 2011; să se constate că pârâţii au calitatea de moştenitori legali ai defunctului, în cote de 1/2 fiecare; să se constate că din masa succesorală face parte autoturismul x 1.5, cu nr. de înmatriculare x.

Prin sentinţa civilă nr. 6264/2014 din 17 iunie 2014, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia Civilă a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE SIBIU; a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x şi nr. de identificare x, conform convenţiei încheiate la 26 septembrie 2009, cu numitul D., decedat la 13 martie 2011; a dispus efectuarea formalităţilor privind transcrierea autovehiculului marca x, cu nr. de înmatriculare x şi nr. de identificare x, pe numele reclamantei A., în calitatea acesteia de proprietar, în temeiul acestei sentinţe; a obligat pârâţii B. şi C. la plata către reclamantă a sumei de 4.387 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii B. şi C., prin care au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1207/A/2017 din 28 septembrie 2017, Tribunalul Cluj, secţia Civilă a admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 6264/2014 din 17 iunie 2014, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca şi a schimbat sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea formulată de intimata-reclamantă A.; a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanţii-pârâţi a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 1.193,5 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinţei primei instanţe, cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 14 decembrie 2017, intimaţii-pârâţi B. şi C. au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 19/R/2018 din 14 februarie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 12 martie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia Civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni spre soluţionare judecarea recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficienţă dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Cluj, secţia Civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia urmează să fie declinat recursul, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1207/A/2017 din 28 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2018.