Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2057/2018 AI generated

Lease dispute: Inadmissibility of extraordinary appeal due to statutory monetary threshold for finality of judgments

Case Number Decizia nr. 2057/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, confirming the finality of the Court of Appeal’s decision that had previously upheld the district court’s rejection of the claim, and ordered the appellant to pay EUR 11,900 in litigation costs to the respondent. The dispute concerned a lease agreement where the plaintiff sought to declare the contract valid, void the defendant’s unilateral objection and termination, and claim unpaid rent, penalties, and damages for loss of use, amounts aggregating to approximately EUR 91,800. The court determined that the appeal was inadmissible because the dispute was assessable in money with a value of approximately 406,875 RON, which fell below the statutory threshold for admissibility of an appeal to the High Court under the transitional provisions of Law No. 2/2013 and Article 483(2) of the New Code of Civil Procedure; the court invoked the principle of the legality of the appeal route and noted that the applicable monetary threshold was not yet affected by the Constitutional Court’s subsequent decision striking down the general threshold for judgments rendered after its publication.

Legislator headnote

AI generated

art. 634 C. proc. civ, art. 98 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, art. 457 C. proc. civ; Lease dispute: Inadmissibility of extraordinary appeal due to statutory monetary threshold for finality of judgments: Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Keywords

AI generated
principle of legality termination of lease civil judgment value in dispute transitional provisions order to pay

Cited Legislation

AI generated
art. 634 C. proc. civ art. 98 alin. (1) C. proc. civ art. 483 alin. (2) din C. proc. civ art. 483 alin. (2) C. proc. civ art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 art. 457 C. proc. civ Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 238/2017
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia Civilă, la data de 30 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A. Petreşti jud. Alba, solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească ce o va pronunţa: să constate valabilitatea contractului de închiriere nr. x/10.04.2015, încheiat între părţi; să constate caducitatea înscrisului emis unilateral de către pârâtă după încheierea acordului de voinţă al părţilor, la data de 10.04.2015 şi intitulat "obiecţiuni" să constate nelegală "rezilierea" contractului de închiriere comunicată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc "C." la data de 27.05.2015; să dispună rezilierea contractului nr. x/10.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 8.2 alin. (1) liniuţa 1, raportate la prevederile art. 4.4 din Contractul încheiat între părţi la data de 15 iunie 2015, din culpa exclusivă a pârâtei constând în neplata chiriei stabilită de către părţi; să oblige pârâta la plata sumei de 5.100 Euro, echivalent în RON, la cursul B.N.R. valabil la data plăţii, reprezentând chiria ce trebuia achitată la data de 25 mai 2015- 3.400 Euro pentru luna mai, respectiv, 1.700 Euro pentru perioada 01.06.2015- 15.06.2015; să oblige pârâta la plata sumei de 3.000 Euro, echivalent în RON, la cursul B.N.R. valabil la data plăţii, reprezentând clauza penală potrivit prevederilor art. 9.5 din Contract, şi, să oblige pârâta la plata sumei de 91.800 Euro, echivalent în RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă (damnum emergens and lucrum cessans) a terenului şi a instalaţiilor tehnologice, în conformitate cu prevederile art. 4.6, raportat la art. 4.3 din Contract; în baza prevederilor art. 453 din Noul C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1268/2016, pronunţată la data de 29 iunie 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Alba, secţia I civilă a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B. S.A. Petreşti, jud. Alba, şi a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei în sumă de 1.500 RON, sentinţă care a fost îndreptată prin încheierea nr. 356/CC/F/2016, din Camera de Consiliu de la 08 decembrie 2016, în sensul că alin. (2) al dispozitivului va avea următorul conţinut:

"Obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei în sumă de 15.000 RON ", dispunându-se că această încheiere face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 1268/2016.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 238/2017, pronunţată la data de 16 mai 2017, în dosarul nr. x/2015, a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1268/2016, pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2015, şi a obligat pe reclamantul A. să plătească pârâtei B. S.A. Dej (succesoarea pârâtei S.C. B. S.A. Petreşti) suma de 11.900 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Reclamantul A. a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) şi alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 98 alin. (1) şi art. 99 alin. (2) din acelaşi Cod, prin raportare la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, excepţie în privinţa căreia, fiind luată în examinare cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de faţă îl constituie decizia nr. 238/2017 din 16 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1268/2016 din 29.06.2016 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă (în soluţionarea cererii reclamantului A., prin care s-a solicitat: să se constate valabilitatea contractului de închiriere nr. x/10.04.2015, încheiat între părţi; să se constate caducitatea înscrisului emis unilateral de către pârâtă după încheierea acordului de voinţă al părţilor, la data de 10.04.2015 şi intitulat "obiecţiuni" să se constate nelegală "rezilierea" contractului de închiriere comunicată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc "C." la data de 27.05.2015; să se dispună rezilierea contractului nr. x/10.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 8.2 alin. (1) liniuţa 1, raportate la prevederile art. 4.4 din Contractul încheiat între părţi la data de 15 iunie 2015, din culpa exclusivă a pârâtei constând în neplata chiriei stabilită de către părţi; să fie obligată pârâta la plata sumei de 5.100 Euro, echivalent în RON, la cursul B.N.R. valabil la data plăţii, reprezentând chiria ce trebuia achitată la data de 25 mai 2015- 3.400 Euro pentru luna mai, respectiv, 1.700 Euro pentru perioada 01.06.2015- 15.06.2015; să oblige pârâta la plata sumei de 3.000 Euro, echivalent în RON, la cursul B.N.R. valabil la data plăţii, reprezentând clauza penală potrivit prevederilor art. 9.5 din Contract, şi, să oblige pârâta la plata sumei de 91.800 Euro, echivalent în RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă (damnum emergens and lucrum cessans) a terenului şi a instalaţiilor tehnologice, în conformitate cu prevederile art. 4.6, raportat la art. 4.3 din Contract.

Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale precum dobânzile, penalităţile, fructele etc.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ, "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că în cazul cererii de chemare în judecată care cuprinde mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe aceeaşi cauză, competenţa după valoare va fi determinată în funcţie de acea pretenţie care are valoarea cea mai ridicată.

Prin raportare la aceste prevederi legale, se constată că prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză s-a solicitat

Fiind formulate capete de cerere distincte în legătură cu clauze contractuale a căror validitate este contestată, se constată că acestea au natura unor capete de cerere principale, în sensul art. 30 alin. (3) teza a II-a prima ipoteză C. proc. civ., având în vedere că, pe de o parte, au fost formulate prin cererea introductivă de instanţă şi, pe de altă parte, soluţia dată fiecărui capăt de cerere nu depinde de soluţia dată celorlalte capete de cerere.

Potrivit art. 460 alin. (2) Noul C. proc. civ., "dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Astfel, va fi examinată valoarea fiecărui capăt de cerere principal, prin raportare la estimările făcute în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi la sumele ce rezultă din înscrisurile depuse în primă instanţă.

În speţă, valoarea cea mai ridicată este cea din capătul de cerere principal prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 91.800 Euro, echivalent în RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă (damnum emergens and lucrum cessans) a terenului şi a instalaţiilor tehnologice, în conformitate cu prevederile art. 4.6, raportat la art. 4.3 din Contract (echivalentul sumei de 406.875,96 RON, conform cursului valutar BNR de 4,4322 RON/Euro, de la data formulării cererii de chemare în judecată - 30 octombrie 2015).

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20. VII.2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reţinut că, efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În condiţiile în care caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale vizează atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/1995), rezultă că sintagma privitoare la pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv nu se va mai aplica hotărârilor pronunţate în apel ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curţii Constituţionale.

Per a contrario, hotărârilor pronunţate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curţii Constituţionale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, această din urmă ipoteză este aplicabilă în prezenta cauză, în condiţiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunţată la 16 mai 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017, a Curţii Constituţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, deci, anterior declarării ca fiind neconstituţionale a prevederilor legale sus- arătate.

Totodată, se reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 conform cărora, "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Prin raportare la aceste consideraţii, cum, în speţă, valoarea cea mai ridicată o are capătul de cerere principal prin care s-a solicitat obligarea pârâtei obligarea pârâtei la plata sumei de 91.800 Euro, echivalent în RON (406.875,96 RON), văzând şi prevederile art. 483 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., decizia dată în apel nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunţarea sa, situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., şi, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalităţii, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiţii, termen) este reglementat de lege şi nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaşte condiţiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, menţiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condiţiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părţilor drepturi pe care legea nu le acordă.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară".

Astfel, Înalta Curte apreciază că formularea recursului de faţă încalcă principiul legalităţii căii de atac, în raport de prevederile art. 457 Noul C. proc. civ., ceea ce este inadmisibil, exerciţiul căilor de atac fiind pus la dispoziţia părţilor, în limitele şi condiţiile legii.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Fiind partea care a pierdut procesul, Înalta Curte va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) Noul C. proc. civ., obligarea recurentului- reclamant A. să plătească intimatei- pârâte S.C. B. S.A. DEJ suma de 11.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 238/2017 din 16 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Obligă recurentul- reclamant A. să plătească intimatei- pârâte S.C. B. S.A. DEJ suma de 11.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2018.