Monetary claim value threshold barring extraordinary appeal despite erroneous appeal instructions

Şedinţa publică din data de 17 mai 2018

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 februarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Unitatea Administrativ- Teritorială Judeţul Mehedinţi a chemat în judecată pârâta S.C. "A." S.R.L. Timişoara, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 553.686 RON, din care: suma de 494.713 RON, pentru includerea în formularul F3 a unor utilaje/echipamente tehnologice ca "Materiale", şi suma de 58.973 RON reprezentând beneficiu nerealizat, totodată solicitând şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea acestei cereri.

Pârâta S.C. "A." S.R.L. Timişoara a formulat cerere reconvenţională, la 16 martie 2015, prin care a solicitat obligarea reclamantei- pârâte Unitatea Administrativ- Teritorială Judeţul Mehedinţi să o despăgubească în mod just cu contravaloarea valorii serviciilor prestate de către pârâtă în cuantum de 10.600 RON.

La aceeaşi dată, pârâta S.C. "A." S.R.L. Timişoara a formulat şi întâmpinare, prin care, pe cale de excepţie, a invocat: excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât formularul F3 nu este însuşit de către societate; excepţia lipsei îndeplinirii procedurii prealabile, reţinând că acţiunea este prematură, întrucât reclamanta avea obligaţia de a anula actul vătămător, sau luarea altor măsuri de remediere, procedura fiind prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006; excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru vicii aparente, şi, excepţia lipsei de interes legitim în promovarea cererii de chemare în judecată, raportată la excepţia abuzului de drept procesual şi dedusă din interdicţia cuprinsă în adagiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".

La data de 30.03.2015, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de A., iar la data de 08.04.2015, a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională formulată de S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat respingerea cererii reconvenţionale, ca inadmisibilă.

Prin încheierea de şedinţă din 27.04.2015, pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat conceptarea şi citarea în cauză în calitate de pârât reconvenţional Consiliului Judeţean Mehedinţi

La data de 07.09.2015, Consiliul Judeţean Mehedinţi a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca inadmisibilă, în motivare invocând şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Unităţii Administrativ Teritorială Judeţul Mehedinţi, în cererea reconvenţională.

Invocându-se excepţia de nelegalitate a deciziei 47/2014, la data de 16.11.2015, faţă de faptul că emitentul actului este Curtea de Conturi a României - Camera De Conturi Mehedinţi, s-a dispus conceptarea şi citarea acesteia în cauză, iar la data de aceasta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea în principal, ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

La data de 04.02.2016, Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat, respingerea, în principal, ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 27 aprilie 2016, fila x au fost soluţionate următoarele excepţii: lipsa calităţii active a reclamantei, excepţia inadmisibilităţii pentru neatacarea hotărârii Curţii de Conturi şi unite cu fondul lipsa calităţii procesuale pasive, interes şi prescripţie şi neindicare temei de drept.

Prin încheierea din data de 28 martie 2016 a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7.2 din decizia nr. 47/2014 a Curţii de Conturi a României Camera de Conturi Mehedinţi în raport de dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 28/2008.

Prin sentinţa nr. 60/2016, pronunţată la data de 18 aprilie 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile; a respins acţiunea formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Mehedinţi şi pârâţii S.C. A. S.R.L. Timişoara, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Mehedinţi şi Consiliul Judeţean Mehedinţi, şi a respins cererea reconvenţională; a respins cererile de plată a cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 572/2017, pronunţată la data de 06 iulie 2017, în dosarul nr. x/2015, a admis apelurile declarate de reclamanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Mehedinţi împotriva încheierii din data de 28.03.2016 şi a sentinţei nr. 60/2016 din 18 aprilie 2016, de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Timişoara împotriva încheierii din data de 27.04.2015 şi a sentinţei nr. 60/2016 din 18 aprilie 2016, şi de pârâta Curtea de Conturi a României în nume propriu şi pentru Camera de Conturi a Judeţului Mehedinţi împotriva încheierii din data de 28.03.2016, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul- pârât Consiliul Judeţean Mehedinţi; a schimbat în tot încheierea din data de 28.03.2016, în sensul că a respins excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 47/2014 a Curţii de Conturi Mehedinţi, ca inadmisibilă; a schimbat în parte sentinţa nr. 60/18.04.2016 a Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de U.A.T. Mehedinţi; a menţinut dispoziţiile încheierii din data de 27.04.2015 şi celelalte dispoziţii ale sentinţei nr. 60/18.04.2016.

Reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ, JUDEŢUL MEHEDINŢI a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Faţă de dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 491 din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., cu referire la art. 474 alin. (1) din acelaşi Cod, raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, pârâta S.C. A. S.R.L. TIMIŞOARA a depus la dosar recurs incident, în cadrul termenului procedural legal, odată cu întâmpinarea la recursul principal.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a recursului principal, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) şi art. 483 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 101 alin. (1) din acelaşi Cod, prin raportare la art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, excepţie în privinţa căreia, fiind luată în examinare cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de faţă îl constituie decizia nr. 572/2017 din 6 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care instanţa de apel a admis apelurile declarate de reclamanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Mehedinţi împotriva încheierii din data de 28.03.2016 şi a sentinţei nr. 60/2016 din 18 aprilie 2016; de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Timişoara împotriva încheierii din data de 27.04.2015 şi a sentinţei nr. 60/2016 din 18 aprilie 2016, şi de pârâta Curtea de Conturi a României în nume propriu şi pentru Camera de Conturi a Judeţului Mehedinţi împotriva încheierii din data de 28.03.2016 pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul- pârât Consiliul Judeţean Mehedinţi; a schimbat în tot încheierea din data de 28.03.2016, în sensul că a respins excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 47/2014 a Curţii de Conturi Mehedinţi, ca inadmisibilă; a schimbat în parte sentinţa nr. 60/18.04.2016 a Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de U.A.T. Mehedinţi; a menţinut dispoziţiile încheierii din data de 27.04.2015 şi celelalte dispoziţii ale sentinţei nr. 60/18.04.2016.

Se constată că prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtei Societatea "A." S.R.L. Timişoara la plata sumei de 553.686 RON, din care: suma de 494.713 RON, pentru includerea în formularul F3 a unor utilaje/echipamente tehnologice ca "Materiale", şi suma de 58.973 RON reprezentând beneficiu nerealizat. Cererea este supusă criteriului valoric, potrivit dispoziţiilor art. 101 Noul C. proc. civ.

Astfel, devin incidente dispoziţiile art. 101 alin. (1) Noul C. proc. civ., conform cărora, "în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acesteia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că, în acţiunea în pretenţii derivând din executarea unui contract, competenţa materială se determină ţinându-se seama de valoarea părţii din obiectul dedus judecăţii.

Reglementarea expresă a modului de determinare a valorii obiectului în situaţia cererilor menţionate conduce la concluzia că legiuitorul a considerat că aceste cereri sunt evaluabile în bani, astfel încât determinarea competenţei materiale şi a căii de atac se face întotdeauna în raport de valoarea obiectului cererii.

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20. VII.2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reţinut că, efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În condiţiile în care caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale vizează atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/1995), rezultă că sintagma privitoare la pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv nu se va mai aplica hotărârilor pronunţate în apel ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curţii Constituţionale.

Per a contrario, hotărârilor pronunţate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curţii Constituţionale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, această din urmă ipoteză este aplicabilă în prezenta cauză, în condiţiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunţată la 06 iulie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017, a Curţii Constituţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, deci, chiar anterior declarării ca fiind neconstituţionale a prevederilor legale sus- arătate.

Totodată, se reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 conform cărora, "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Prin raportare la aceste consideraţii, cum, în speţă, valoarea obiectului cererii de faţă este de 553.686 RON, care este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON, prevăzut de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, se poate concluziona în sensul că decizia nr. 572/2017 din 06 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În atari condiţii, în speţă, văzând şi prevederile art. 483 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., decizia dată în apel nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunţarea sa, situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., şi, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Faptul că în dispozitivul deciziei recurate s-a menţionat dreptul părţii de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare nu poate avea ca efect recunoaşterea căii de atac a recursului în alte cazuri decât cele prevăzute de lege, în acest sens, putând fi evocat şi textul art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalităţii, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiţii, termen) este reglementat de lege şi nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaşte condiţiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, menţiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condiţiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părţilor drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Şi potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de recurenta- pârâtă S.C. A. S.R.L. TIMIŞOARA, faţă de prevederile art. 491 alin. (1) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 472 alin. (2) din acelaşi Cod, potrivit cu care, "Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect", se reţine că recursul incident a rămas fără efect, urmând a fi respins ca atare.

Cât priveşte cererea recurentei- pârâte S.C. A. S.R.L. TIMIŞOARA, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, faţă de prevederile art. 453 alin. (1) Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Or, textul legal determină clar debitorul (partea care pierde procesul) şi creditorul (partea care câştigă) obligaţiei având ca obiect cheltuielile de judecată, recurenta- pârâtă S.C. A. S.R.L. TIMIŞOARA nefiind parte care câştigă, din moment ce recursul acesteia urmează a fi respins.

Instanţa de recurs nu poate stabili din cuantumul total al cheltuielilor efectuate de recurenta- pârâtă S.C. A. S.R.L. TIMIŞOARA, ce proporţie a fost determinată de formularea recursului incident şi care sunt cele aferente apărărilor formulate în raport cu recursul principal.

Numai în ipoteza în care partea ar fi reuşit, pe baza contractului perfectat de părţi şi a defalcării explicite a onorariului avocaţial în contravaloare prestaţii aferente apărărilor formulate în raport cu recursul principal, instanţa ar putea să acorde acest ultim tip de cheltuieli; faptul că s-au emis mai multe facturi de către avocatul părţii este irelevant în condiţiile în care conţinutul înţelegerii dintre avocat şi clientul său nu poate rezulta decât din contractul de asistenţă juridică, ce nu a fost depus la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul principal declarat de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ, JUDEŢUL MEHEDINŢI împotriva deciziei nr. 572/2017 din 6 iulie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, şi, pe cale de consecinţă:

Respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. TIMIŞOARA împotriva aceleiaşi decizii.

Respinge cererea formulată de pârâta S.C. A. S.R.L. TIMIŞOARA de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, ca nefondată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2018.