Consumer jurisdiction conflict: Exclusive territorial competence at consumer's domicile under Art. 121 CPC

Şedinţa publică din data de 17 mai 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Aleşd, la data de 04 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.256,30 RON reprezentând debit principal, penalităţi de întârziere, dobânda legală penalizatoare şi taxa de reziliere; cu obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

În şedinţa publică din data de 27 februarie 2018, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale cu privire la soluţionarea cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 173/2018, pronunţată la data de 27 februarie 2018, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Aleşd a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Aleşd, ridicată din oficiu de către instanţă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de creditoarea A. SaRL, în contradictoriu cu debitorul B., în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Potrivit dispoziţiilor art. 1028 alin. (1), (2) din C. proc. civ., "competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei. Competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun."

De asemenea, în conformitate cu art. 107 alin. (1) C. proc. civ., regula generală în materie de competenţă teritorială prevede că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Urmare verificării în baza DEPABD, a rezultat că debitorul B. are domiciliul în jud. Timiş.

Prin urmare, faţă de prevederile art. 1028, coroborate cu art. 107 din C. proc. civ., văzând că domiciliul debitorului B. este în jud. Timiş, localitate care din punct de vedere teritorial este arondată Judecătoriei Timişoara, instanţa a apreciat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Aleşd ridicată din oficiu ca fiind întemeiată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 21 martie 2018, sub nr. x/2017.

În şedinţa publică din 04 aprilie 2018, a fost invocată, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara în soluţionarea cauzei.

Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 3917, pronunţată la data de 04 aprilie 2018, în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara; a declinat competenţa de soluţionare a cererii de valoare redusă formulată de reclamanta A. SaRL, în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Aleşd; în temeiul art. 133 alin. (2) C. proc. civ. a constatat ivit conflict negativ de competenţă între Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Aleşd şi, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat din oficiu orice altă procedură şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a evocat prevederile art. 129 C. proc. civ., art. 131 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 130 C. proc. civ. şi a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

În cauză, competenţa de judecată este de ordine privată, iar pârâtul, legal citat, nu a înţeles să completeze formularul de răspuns.

La primul termen de judecată fixată în cauză, din oficiu, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Aleşd, conduită procedurală prohibită prin dispoziţiile art. 130 C. proc. civ.

Având în vedere temeiurile de drept indicate s-a apreciat că, în mod greşit, Judecătoria Aleşd a invocat din oficiu şi apoi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, situaţie faţă de care s-a apreciat că excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara este întemeiată şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleşd, potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ. s-a născut un conflict negativ de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Judecătoria Aleşd şi Judecătoria Timişoara- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte observă că, în speţă, instanţele au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comercial ce are drept obiect obligarea pârâtului la plata unei sume de bani ce derivă din contractul de abonament seria x încheiat cu C. la data de 24 octombrie 2012.

Totodată, se constată că, raportat la definiţia dată de punctele 1 şi 13 din Anexa la Legea nr. 296/2004 noţiunilor de operator economic şi consumator, asigurarea conectării la serviciile de telefonie ale prestatorului reprezintă un serviciu pe care operatorul economic s-a obligat să îl presteze consumatorului- pârâtul B., fapt ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 121 noul C. proc. civ.

În aceste condiţii, în cauză nu se aplică regula de drept comun înscrisă în art. 107 alin. (1) Noul C. proc. civ., ci regula înscrisă în art. 121 C. proc. civ., potrivit cu care, "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului (...)", astfel că, în temeiul art. 135 Noul C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Timişoara, căreia i se va trimite dosarul în vederea soluţionării litigiului.

Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., iar, conform art. 126 alin. (2) noul C. proc. civ., aplicabil potrivit normei de trimitere conţinută în partea finală a art. 121 din acelaşi Cod, "în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă."

În raport de toate aceste criterii, competenţa teritorială aparţine instanţei de la domiciliul consumatorului, instanţa competentă potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., şi, în speţă, aşa cum s-a mai arătat, domiciliul pârâtului- consumator se află situat în circumscripţia Judecătoriei Timişoara.

Înalta Curte va avea în vedere şi faptul că instanţa din Aleşd este situată la o distanţă mare de localitatea de domiciliu a pârâtului- consumator B., iar deplasarea şi cheltuielile implicate pentru deplasarea sa la această instanţă ar putea avea un caracter disuasiv şi l-ar putea determina să renunţe la orice acţiune în justiţie sau la orice apărare.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte mai reţine, în funcţie de jurisprudenţa evocată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-137/08, privind VB Penzugyi Lizing Zrt. împotriva Ferenc Schneider, cauza C-240/98 şi C-244/98 Hotărârea Oceano Grupo Editorial şi Slavat Editores), obligaţia instanţei naţionale de a determina din oficiu dacă clauza în litigiu a făcut sau nu a făcut obiectul unei negocieri individuale între un vânzător sau un furnizor şi un consumator şi poate crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.

Examinând competenţa şi sub aspect material, Înalta Curte reţine că, faţă de prevederile art. 94 pct. 1 lit. j) Noul C. proc. civ., prin raportare la art. 123 alin. (1) Noul C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine Judecătoriei, valoarea cererii fiind de până la 200.000 RON, astfel încât, va rămâne competentă să judece instanţa învestită prin declinare.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei- pretenţii izvorând dintr-un contract încheiat cu un consumator-, având în vedere faptul că instanţa în circumscripţia căreia consumatorul îşi are domiciliul este Judecătoria Timişoara, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestei judecătorii şi, în considerarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., cu referire la art. 126 alin. (1) şi alin. (2) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2018.