Debt-discharge appeal referred to Court of Appeal after High Court finds no jurisdiction.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetence and declined jurisdiction over the appeal (recurs) filed by the claimant company, referring the case to the Bucharest Court of Appeal, with no further recourse. The underlying dispute concerned a challenge (contestație) under Art. 7(1) of Law No. 77/2016 against a notice of debt-discharge (dare în plată) under a credit agreement; the first-instance court had dismissed the challenge as time-barred, and the appellate court affirmed that ruling, ordering the company to pay 2,000 RON in costs. The decisive legal basis was that, because the first instance was the judecătorie under the special material and territorial competence rule of Art. 7(2) of Law No. 77/2016, the appeal lay to the tribunal under Art. 95(2) C. proc. civ., and the present appeal from the tribunal's decision lay to the court of appeal under Art. 96(3) C. proc. civ., not to the High Court, which only hears appeals from courts of appeal or in cases expressly provided by law (Art. 97(1) C. proc. civ.). The court rejected the argument that Art. 483(3) C. proc. civ. mandates High Court review of all appeals, noting that no procedural rule permits skipping a jurisdictional level and that jurisprudence‑created competence would violate Art. 126(2) of the Constitution and Art. 122 C. proc. civ.
Legislator headnote
AI generatedart. 413 alin. (1) C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, art. 94 pct. 3 din Legea nr. 134/2010, art. 95 pct. 2 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ; Debt-discharge appeal referred to Court of Appeal after High Court finds no jurisdiction: The underlying dispute concerned a challenge (contestație) under Art. 7(1) of Law No. 77/2016 against a notice of debt-discharge (dare în plată) under a credit agreement; the first-instance court had dismissed the challenge as time-barred, and the appellate court affirmed that ruling, ordering the company to pay 2,000 RON in costs. The decisive legal basis was that, because the first instance was the judecătorie under the special material and territorial competence rule of Art. 7(2) of Law No. 77/2016, the appeal lay to the tribunal under Art. 95(2) C. proc. civ., and the present appeal from the tribunal's decision lay to the court of appeal under Art. 96(3) C. proc. civ., not to the High Court, which only hears appeals from courts of appeal or in cases expressly provided by law (Art. 97(1) C. proc. civ.). The court rejected the argument that Art. 483(3) C. proc. civ. mandates High Court review of all appeals, noting that no procedural rule permits skipping a jurisdictional level and that jurisprudence‑created competence would violate Art. 126(2) of the Constitution and Art. 122 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict: used to decline jurisdiction to the Court of Appeal due to lack of material competence of the High Court.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 mai 2018
Asupra recursului de faţă;
A. Obiectul cererii introductive.
1. Prin contestaţia înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la data de 16 septembrie 2016, contestatoarea A. S.A. CLUJ- NAPOCA a formulat, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., contestaţie împotriva notificării înregistrate în evidenţele sale sub nr. x/07.09.2016, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: admiterea, în principiu, a excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 77/2016 şi să se dispună, prin încheiere, sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate; suspendarea judecării prezentului dosar în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ. până la momentul pronunţării Curţii Constituţionale asupra excepţiei; constatarea că Legea nr. 77/2016 nu este aplicabilă Convenţiei de credit nr. x/12.05.2008; să se constate că notificarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege; s-a cerut şi repunerea părţilor în situaţia anterioară notificării contestate.
B. Hotărârea primei instanţe.
2. Prin sentinţa civilă nr. 16746/2016 din data de 20.12.2016 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti în dosar nr. x/2016, s-a admis excepţia tardivităţii, invocată prin întâmpinare.
S-a respins, ca tardiv formulată, contestaţia împotriva notificării de dare în plată privind pe contestatoarea A. S.A. CLUJ- NAPOCA şi pe intimaţii B. şi C..
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.
3. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal şi motivat contestatoarea A. S.A. CLUJ- NAPOCA, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestaţiei.
D. Hotărârea instanţei de apel.
4. Prin decizia civilă nr. 4139 din 02 noiembrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă cererea de apel formulată de apelanta- contestatoare A. S.A. CLUJ- NAPOCA împotriva sentinţei civile nr. 16746/20.12.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., ca nefondată.
A fost obligată apelanta- contestatoare la plata către intimaţi a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.
5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurenta- contestatoare A. S.A. CLUJ- NAPOCA, iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Bucureşti- prin adresa emisă la 05.02.2018 şi înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/05.02.2018.
F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
6. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Bucureşti.
7. Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată într-un litigiu întemeiat pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, cu privire la care, competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei conform normei speciale de competenţă materială şi teritorială prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016:
"cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul".
8. În acest context, trebuie subliniat că, în cauză, este lipsită de relevanţă valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, competenţa materială a judecătoriei fiind atrasă de dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, raportat la art. 94 pct. 3 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, potrivit căruia, judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor", astfel cum s-a reţinut şi în considerentele deciziei nr. 6 din 22 ianuarie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
9. Prin urmare, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, prin care a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu îşi produce efectele în cauză, astfel că nu se impune vreo referire la considerentele acesteia.
10. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 2 C. proc. civ., tribunalele judecă ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă.
11. Or, în materia litigiilor având ca obiect contestaţie împotriva notificării de dare în plată, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelul declarat împotriva hotărârii astfel pronunţate de judecătorie.
12. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect este contestaţie formulată în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 2 şi art. 94 pct. 3 C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având un atare obiect, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
13. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
14. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.
15. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.
16. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
17. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.
18. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de contestatoarea A. S.A. CLUJ- NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 4139 din 02 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2018.