Supreme Court jurisdiction over CHF mortgage credit abuse appeals under the Constitutional Court's 1,000,000 RON threshold ruling

Şedinţa publică din data de 17 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la data de 07 octombrie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. BUCUREŞTI şi C.., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: constatarea nulităţii absolute şi, în consecinţă, înlăturarea clauzelor abuzive, cu privire la modificarea unilaterală a ratei anuale a dobânzii şi/sau comisioanelor bancare, prevăzute la art. 4.3 din Contractul de credit ipotecar nr. x din 14.02.2008, încheiat între reclamant şi pârâta B.

S.A.; constatarea nulităţii absolute şi, în consecinţă, înlăturarea clauzelor abuzive prevăzute la art. 4.1 alin. (2) referitoare la modificarea ratei dobânzii în funcţie de indicele de referinţă stabilit de pârâtă pentru creditele ipotecare în CHF, precum şi la modalitatea de stabilire a acestui indice în funcţie de costul surselor de finanţare ale Băncii şi evoluţia dobânzii la creditele ipotecare de pe piaţa bancară din România;; s-a cerut obligarea pârâtei la restituirea contravalorii dobânzii percepute în plus faţă de cea iniţial stabilită, întrucât reprezintă plată nedatorată, solicitând actualizarea acestor sume cu indicele inflaţiei şi plata dobânzii legale pentru fiecare sumă încasată de la data plăţii până la restituirea efectivă; constatarea nulităţii absolute şi înlăturarea clauzei abuzive referitoare la comisionul de administrare credit în sumă de 0,20% din valoarea creditului, achitat în fiecare lună, prevăzută la art. 4.8 lit.

b) din Contractul de credit ipotecar nr. x din 14.02.2008 încheiat între reclamant şi pârâta B. S.A., suma totală a comisionului astfel încasat fiind de 9.361,47 CHF- aşa cum rezultă din adresa nr. x/18.09.2015; s-a cerut obligarea pârâtei la restituirea valorii acestui comision încasat de la data semnării contractului, 14.02.2008, şi până la data semnării actului adiţional, 24.02.2011, întrucât reprezintă plată nedatorată, şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aplicată acestor sume de la data încasării comisionului până la restituirea efectivă; constatarea nulităţii absolute şi înlăturarea clauzei abuzive de la art. 4.8 lit.

a) din contract referitoare la achitarea comisionului de acordare de 2%, calculat la valoarea creditului, plătibil o singură dată la acordarea creditului, valoarea comisionului fiind de 2.600 CHF; s-a cerut obligarea pârâtei B. S.A. la restituirea valorii acestui comision încasat de la data semnării contractului, 14.02.2008, întrucât reprezintă plată nedatorată, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aplicată acestei sume de la data încasării comisionului, până la restituirea efectivă; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 16906/21.12.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosar nr. x/2015, s-a admis, în parte, cererea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. Bucureşti şi C..

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute în Contractul de credit ipotecar nr. x/14.02.2008 la pct. 4.8 lit. a) (referitoare la comisionul de acordare credit).

S-a constatat nulă absolut clauza referitoare la comisionul de acordare credit.

S-a dispus eliminarea clauzei referitoare la comisionul de acordare credit, din Contractul de credit ipotecar nr. x/14.02.2008.

A fost obligată pârâta S.C. B. S.A. să restituie reclamantului suma plătită în baza clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de acordare credit, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data achitării acesteia şi până la momentul restituirii efective şi integrale.

S-a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal şi motivat reclamantul A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtelor la plata integrală a cheltuielilor de judecată, atât cele din fond, cât şi cele din apel, cât şi pârâta B. S.A. BUCUREŞTI, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia civilă nr. 3592 din 11 octombrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 16906/21.12.2016 pronunţată de Judecătoria Sector 3 în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele B. S.A. Bucureşti şi C..

S-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul constatării caracterului abuziv al clauzelor de la art. 4.8 lit. b) si 4.3 din contract şi s-a constatat şi nulitatea acestor clauze.

S-a dispus înlăturarea din contract a clauzelor nule.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele încasate în baza clauzelor nule (cu privire la comisionul de administrare de la 14.02.2008 şi până la data semnării actului adiţional -24.02.2011), sumă la care se adaugă dobânda legală de la data încasării si pana la achitarea efectiva.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost obligată intimata să plătească apelantei- reclamante cu titlu de cheltuieli de judecata suma de 1874,25 RON pentru apel si 2841,85 RON pentru fond.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 16906/21.12.2016 pronunţată de Judecătoria Sector 3 în dosarul nr. x/2015.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREŞTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Bucureşti- prin adresa emisă la 29.01.2017 şi înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/29.01.2018.

F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Bucureşti.

7. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

8. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

9. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

10. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

11. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

12. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

13. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

14. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

15. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

16. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

17. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

18. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

19. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

20. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

21. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

22. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

23. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 3592 din 11 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2018.