Loan fee clauses annulment upheld after High Court declines jurisdiction on review, sends case to Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 17 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş, la data de 30 iulie 2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. BUCUREŞTI, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: constatarea caracterului abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale cuprinse în Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/03.09.2009:

1. parte din art. 6, respectiv, menţiunile referitoare la comisionul de acordare credit şi comisionul de acordare riscuri;

2. clauzele prevăzute la punctul 9; constatarea caracterului abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale cuprinse în condiţiile generale de creditare- anexă la contractul de credit bancar nr. x/03.09.2009:

3. clauza prevăzută la punctul 3.1., 4. clauza prevăzută la punctul 3.8.; înlăturarea din Contractul de credit a obligativităţii impuse de către pârâtă în sarcina reclamantei de a achita comisionul de risc de 17,45 RON lunar, în procent de 0,35% din valoarea creditului contractat, cu consecinţa obligării pârâtei la restituirea acestor sume; s-a cerut obligarea pârâtei la modificarea Contractului de credit, în sensul încheierii unui Act adiţional prin care să fie eliminate clauzele menţionate la primul punct, raportat la constatarea clauzelor abuzive, deci, la constatarea nulităţii lor absolute concomitent cu modificarea scadenţarului de plată cu eliminarea sumelor aferente clauzelor abuzive înlăturate, iar scadenţarul astfel întocmit să fie comunicat reclamantei; obligarea pârâtei la modificarea dobânzii anuale efective (D.A.E.) cuprinse la punctul 6 din cadrul convenţiei de credit pentru persoane fizice nr. x/03.09.2009, ca urmare a excluderii comisionului de risc; s-a cerut obligarea pârâtei la plata către reclamantă a următoarelor sume de bani: a) 145,20 RON- reprezentând contravaloarea comisionului de acordare credit, la care se adaugă dobânda legală aferentă acesteia de la data plăţii şi până la data achitării efective, comision de acordare credit perceput şi încasat de la reclamantă în mod abuziv, şi, b) 1.239 RON- reprezentând comision de urmărire riscuri încasat începând cu data de 15.09.2009 şi până la 15.07.2015, inclusiv, la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data plăţii şi până la data achitării efective, comision de urmărire risc perceput şi încasat de la reclamantă în mod abuziv; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumelor percepute cu titlu de comision de risc începând cu data următoarei scadenţe, 15.08.2015, şi data pronunţării definitive a sentinţei, cu obligarea şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume, calculate de la data plăţii şi până la data achitării integrale către reclamantă a sumelor reprezentând comision de risc perceput şi încasat de către pârâtă; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în caz de opoziţie.

Pârâta B. S.A. BUCUREŞTI a formulat întâmpinare, la data de 09 septembrie 2015, prin care a solicitat, pe cale de excepţie: admiterea excepţiei de netimbrare a cererii de chemare în judecată, sub aspectul solicitării de obligare a B. la încheierea unui act adiţional (liniuţa nr. 4 din petitul acţiunii); admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii sub aspectul solicitării de obligare a B. la încheierea unui act adiţional (liniuţa nr. 4 din petitul acţiunii); admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa restituirii sumelor percepute cu mai mult de 3 ani înaintea înregistrării cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; cu obligarea reclamantei, în temeiul art. 451 şi urm. C. proc. civ., la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea prezentei cauze.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1962/07.04.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosar nr. x/2015, s-a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta ca neîntemeiată.

S-a admis, în parte, cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. Bucureşti, şi pe cale de consecinţă:

S-a constatat că clauzele prevăzute la art. 6 şi art. 9 pct. a din condiţiile speciale si art. 3.1 din condiţiile generale din contractul de credit x/03.09.2009 încheiat intre reclamantă si pârâta referitoare la perceperea comisionului de acordare a creditului de 3 % flat sunt abuzive şi s-a dispus anularea acestora.

Pe cale de consecinţă, s-a dispus repunerea părţilor in situaţia anterioara, în sensul că s-a dispus restituirea către reclamantă de către parata a sumelor reprezentând comision de acordare a creditului in cuantum de 145,20 RON, precum şi dobânda legală aferentă de la data plăţii acestei sume (03.09.2009) şi până la data restituirii efective de către pârâta a acestei sume.

S-a constatat că clauzele prevăzute la art. 6 şi art. 9 pct. e din condiţiile speciale si art. 3.8 din condiţiile generale din contractul de credit x/03.09.2009 încheiat intre reclamantă si pârâta referitoare la perceperea comisionului de urmărire de riscuri de 17,45 RON lunar reprezentând un procent de 0,35% din valoarea creditului sunt abuzive şi s-a dispus anularea acestora.

Pe cale de consecinţă, s-a dispus repunerea părţilor in situaţia anterioară, în sensul că s-a dispus restituirea către reclamantă de către parata a sumelor reprezentând comision de urmărire riscuri in cuantum de 1239 RON calculată pentru perioada 15.09.2009-15.07.2015 şi în continuare, precum şi dobânda legală aferentă de la data plăţii acestor sume şi până la data restituirii efective de către pârâta a acestor sume.

S-au respins restul pretenţiilor invocate de reclamantă.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecata parţiale către reclamantă în cuantum de 1400 RON reprezentând onorariu avocaţial parţial.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal şi motivat pârâta B. S.A. BUCUREŞTI, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în întregime, cu obligarea intimatei- reclamante, în temeiul art. 451 şi urm. C. proc. civ., la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea cauzei (fond şi apel).

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia nr. 23/2017 din 01 februarie 2017 a Tribunalului Specializat Mureş, a fost respins apelul înaintat de pârâta B. S.A. BUCUREŞTI, în contradictoriu cu reclamanta A., împotriva sentinţei nr. 1962/07.04.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. x/2015.

S-a respins cererea apelantei pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

A fost obligată apelanta B. S.A. să-i plătească intimatei A. cheltuieli de judecată în cuantum de 1.200 RON.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREŞTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Curţii de Apel Târgu-Mureş.

F. Hotărârea instanţei de recurs.

6. Prin decizia nr. 37/R din 11 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

7. Pentru a se pronunţa astfel, această din urmă instanţă a invocat prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., precum şi considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.

G. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

8. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Târgu-Mureş.

9. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

10. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

11. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

12. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

13. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

14. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

15. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

16. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

17. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

18. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

19. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

20. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

21. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

22. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

23. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

24. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

25. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 23/2017 din 01 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş, în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2018.