Appeal routed to Court of Appeal as CHF consumer-credit nullity claims fell below RON 200,000 threshold.

Şedinţa publică din data de 17 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Botoşani, la data de 24 martie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. BUCUREŞTI, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale abuzive inclusă în Contractul de Credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C 2204/4600/9271 din data de 20.05.2008, respectiv, art. 5 pct. 2 referitor la dobânda variabilă în conformitate cu politica băncii; art. 5.3. privitor la comunicarea noului procent al dobânzii; art. 6.1. privitor la taxa analizei de dosar, la comisionul de acordare de 1,50%, comisionul de rambursare anticipată; art. 6.2. privitor la posibilitatea modificării unilaterale din partea băncii a nivelului comisioanelor şi taxelor fără consimţământul clientului; art. 10.1. privitor la rambursarea anticipată a creditului; art. 12 lit.

a) privitor la restituirea creditului, la autorizarea în mod expres a băncii de obţinerea oricăror date cu caracter personal şi renunţarea expresă la invocarea beneficiului diviziunii şi discuţiunii şi la orice alte opoziţii; art. 7 lit.

b) privitor la dreptul Băncii de a debita din contul reclamantului sume de bani cu prioritate faţă de alte datorii; dreptul băncii de a declara exigibil creditul; dreptul de a declara scadent anticipat toate celelalte credite acordate de către bancă în condiţiile neîndeplinirii oricăror dintre obligaţiile asumate prin contract; dreptul băncii de a declara scadent anticipat creditul în condiţiile în care clienţii nu-şi îndeplinesc oricare dintre obligaţiile asumate conform contractului şi în contractele viitoare care vor fi încheiate pentru viitor cu banca; art. 13 pct. 1 privitor la nerespectarea oricăror obligaţii ale clienţilor sau care derivă din contracte accesorii care constituie caz de culpă; art. 13 pct. 2 referitor la constituirea modului expres al cazului de culpă prin neachitarea oricărei datorii faţă de bancă sau oricăror alte obligaţii asumate prin acest contract; art. 13.4. privitor la dreptul băncii de declarare a creditului şi altor datorii ca fiind scadente şi să iniţieze proceduri de recuperare a creanţei prin reţinerea din conturile clienţilor, fără a fi necesar acordul acestora, a tuturor sumelor datorate în virtutea acestui contract; dreptul băncii de a declara scadent anticipat în cazul apariţiei oricărui eveniment sau schimbare de situaţie, cu efect negativ asupra situaţiei financiare a clienţilor; art. 13.7. privitor la situaţia declarării creditului scadent, clientul rămâne direct răspunzător pentru toate consecinţele antrenate de exigibilitatea anticipată a creditului; s-a cerut obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate în mod ilegal de către pârâtă în virtutea clauzelor abuzive inserate în contract, respectiv dobânda variabilă, taxe şi comisioane abuzive de la data acordării creditului şi până la data plăţii efective, sume care a solicitat a fi actualizate cu indicele de inflaţie; stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb al CHF- RON la data semnării contractului, curs care să fie valabil pentru toată perioada contractului, de la data semnării şi până la plata ultimei rate contractuale din Contractul de Credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C 2204/4600/9271 din data de 20.05.2008; restituirea sumelor încasate de către pârâtă cu titlu de diferenţă curs valutar de la data încheierii contractului şi până la data plăţii efective; s-a cerut obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului, sumă ce urmează a fi calculată începând cu data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Pârâta B. S.A. BUCUREŞTI a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, a lipsei calităţii procesuale pasive, a netimbrării, a lipsei de interes unită cu lipsa de obiect, excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2015, s-a dispus întroducerea în cauză, în calitate de pârâte, C. şi D..

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 9635/19.12.2016 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosar nr. x/2015, s-au respins, ca neîntemeiate, excepţiile invocate de pârâta B. S.A.

S-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. BUCUREŞTI, şi PRIN SUCURSALA BOTOŞANI, C. şi D..

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la pct. 5 pct. 2 şi art. 5.3. cu privire la dobânda variabilă şi art. 10.1 privitor la rambursarea anticipată a creditului, 13. 4 prima liniuţă, cu privire la reţinerea unor sume din contul clientului, fără acordul acestuia, clauze cuprinse în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din data de 20.05.2008.

S-a constatat nulitatea absolută a acestor clauze.

A fost obligată E. S.A. să înlăture clauzele contractuale constatate nule absolut şi să modifice clauzele contractuale referitoare la dobânda contractuală în sensul în care dobânda contractuală este calculată după formula LIBOR CHF 3M+ marja fixă a băncii de 4,21%.

Au fost obligate pârâtele la emiterea unui nou grafic de rambursare, în sensul celor dispuse prin prezenta hotărâre.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 10108,31CHF, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând dobândă calculată în plus, la care să se adauge dobânda legală ce se va calcula de la data achitării acestor sume şi până la restituirea efectivă a acestei sume.

S-a dispus stabilizarea cursului de schimb valutar CHF/LEU pentru efectuarea plăţilor în temeiul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din data de 20.05.2008, la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv la suma de 2,2178 RON.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului sumele plătite în plus de către aceştia, ca diferenţă de curs valutar între valoarea CHF la momentul acordării creditului, aceea de 2,2178 RON şi suma achitată efectiv la scadenţă, în cuantum de 54.704,41 RON, la care să se adauge dobânda legală ce se va calcula de la data achitării acestor sume şi până la restituirea efectivă a acestei sume.

S-au respins celelalte pretenţii formulate de reclamant, ca neîntemeiate.

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert şi onorariu de avocat.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal şi motivat pârâta B. S.A. BUCUREŞTI, solicitând schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiilor şi respingerii în totalitate a acţiunii.

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia nr. 991 A din 26 septembrie 2017 a Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi intimaţii-pârâti C. şi D.., împotriva sentinţei civile nr. 9635 din 19.12.2016 a Judecătoriei Botoşani, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

S-a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că:

S-a respins capătul de cerere privind clauza 10.1 din contractul de credit privind rambursarea anticipată a creditului.

A fost înlăturată obligaţia pârâtei de a modifica clauzele contractuale privind calcularea dobânzii contractuale după formula LIBOR CHF 3M + marja fixă de 4,21 %, precum şi dispoziţia de restituire a sumei de 10.108,31 CHF şi dobânzi legale aferente acestora.

A fost înlăturată dispoziţia de stabilizare a cursului valutar, precum şi obligaţia de restituire a diferenţelor de curs.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu sunt contrare deciziei.

A fost obligat intimatul să plătească apelantei suma de 999 RON reprezentând cheltuieli de judecată din apel.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurentul-reclamant A., iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Botoşani- prin adresa emisă la 20.02.2018 şi înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/02.03.2018.

F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Suceava.

7. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

8. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

9. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

10. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

11. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

12. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

13. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

14. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

15. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

16. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

17. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

18. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

19. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

20. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

21. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

22. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

23. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 991 A din 26 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2018.