Jurisdiction for recourse against low-value civil disputes under unconstitutional legislative limits on High Court competence

Şedinţa publică din data de 17 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea iniţial înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, şi, ulterior, declinată la Judecătoria Ploieşti, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. BUCUREŞTI şi C. S.A. - SUCURSALA PLOIEŞTI, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: pronunţarea printr-o încheiere asupra îngheţării efectelor contractului de credit nr. x/05.06.2008, până la soluţionarea pe fond a prezentei acţiuni; convertirea în RON a creditului acordat în CHF în baza contractului de credit nr. x/05.06.2008, convertire realizată la cursul de schimb al B.N.R. din ziua acordării acestui credit, curs de schimb majorat cu un procent de 10%, rata în RON astfel obţinută urmând să fie plătită de către reclamanţi până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părţi; s-a cerut obligarea pârâtelor la aplicarea ratei în RON, obţinută prin conversie potrivit pct. b., de la momentul acordării creditului până în prezent, şi restituirea diferenţelor rezultate între ratele plătite în CHF (la cursul B.N.R.

CHF- LEU din ziua efectuării plăţilor) şi rata în RON care ar fi trebuit plătită, solicitând calcularea diferenţei şi regularizării acesteia cu creditul pentru întreaga perioadă de la momentul acordării creditului şi până la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti; constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute în art. 1.3. lit.

a) din Contractul nr. x/05.06.2008, clauză potrivit căreia, reclamanţilor li s-a luat abuziv un comision de acordare a creditului în sumă de 1.829,72 CHF, stabilit ca procent de 2% aplicat la creditul acordat, comision perceput la data tragerii creditului; de asemenea, s-a cerut obligarea pârâtelor la restituirea acestui comision de acordare şi la plata dobânzii legale calculate de la data reţinerii comisionului de acordare şi până la restituirea efectivă a acestuia de către pârâte; s-a cerut şi obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale pentru sumele plătite nelegal de reclamanţi în perioada 22.05.2009- 10.06.2013, sume datorate majorării cu 2% a marjei băncii, majorare efectuată în mod abuziv fără a li se aduce la cunoştinţă de către bancă, diferenţa plătită în plus fiind stabilită la suma de 6.633,87 CHF, sumă care ulterior a fost recunoscută de către bancă ca fiind nelegal încasată şi, drept urmare, a fost restituită reclamanţilor de către pârâte, solicitând şi calculul acestei dobânzi legale de la data de 22.05.2009 şi până la plata efectivă a acestei dobânzi; cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu derularea acestui proces.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2946/28.03.2017 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosar nr. x/2015, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. BUCUREŞTI şi C. S.A. - SUCURSALA PLOIEŞTI.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 5.076,55 RON, reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 6.633,87 CHF pentru perioada 17.09.2010- 01.08.2013.

S-a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

S-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de către părţi.

Au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 6.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal şi motivat reclamanţii A. şi B., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, considerând că admiterea tuturor capetelor de cerere solicitate era pe deplin întemeiată.

Pârâta C. S.A. BUCUREŞTI a formulat apel incident, la data de 27 iunie 2017, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată şi eliminării obligaţiei de restituire a sumei de 5.076,55 RON cu titlu de dobândă legală; cu obligarea intimaţilor- reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia nr. 3701/2017 din 07 decembrie 2017 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul formulat de apelanţii- reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 2946 pronunţata la data de 28.03.2017 de Judecătoria Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A Bucureşti şi C. S.A - SUCURSALA PLOIEŞTI.

S-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a admis în parte acţiunea.

S-a constatat nulitatea absolută a clauzei prevăzute in art. 1.3 lit. a) din contractul nr. x din 05.06.2008.

A fost obligată pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 1829,72 CHF reprezentând comision de acordare precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare de la data de 05.06.2008 până la data restituirii efective a comisionului.

S-au redus cheltuielile de judecată ale pârâtei reprezentând onorariu de avocat la suma de 5000 RON.

S-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi in primă instanţă, şi au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâta a sumei de 550 RON.

A fost respins apelul incident declarat de pârâta C. S.A Bucureşti, ca nefondat.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Au fost obligaţi apelanţii- reclamanţi la plata către apelanta- pârâtă a sumei de 1.219 RON, onorariu avocat.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs, recurenţii- reclamanţi A. şi B. şi recurenta-pârâtă C. S.A. BUCUREŞTI, iar cererile de recurs au fost înaintate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Prahova- prin adresa înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/16.02.2018.

F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Instanţa competentă să soluţioneze recursurile este Curtea de Apel Ploieşti.

7. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

8. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

9. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

10. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

11. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

12. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

13. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

14. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

15. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

16. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

17. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

18. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

19. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

20. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

21. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

22. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

23. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta C. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 3701/2017 din 07 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2018.