Revision petition dismissed for failing to establish contradictory final judgments violating res judicata

Şedinţa publică din data de 17 mai 2018

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, prin decizia civilă nr. 630 din 15 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2012, a admis cererea de intervenţie formulată de intervenienţii A., B. şi C., şi a respins, ca nefondate, recursurile formulate de recurentul- reclamant D. şi E., împotriva deciziei civile nr. 4991 A/16.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi F., G., H., I., Municipiul Bucureşti- prin Primarul General, J., K., L. şi M.; a obligat recurenţii la 600 RON cheltuieli de judecată către G. - fila x, onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, în termen, reclamantul D., în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 şi pct. 7 C. proc. civ., cerere de revizuire care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 111 R, pronunţată la data de 28 februarie 2018, în dosarul nr. x/2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de revizuentul D. împotriva deciziei civile nr. 630/15.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimaţii A., B. şi C., E., F., G., H., I., Municipiul Bucureşti- prin Primarul General, J., K., L. şi M.; a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a obligat pe revizuent la plata sumei de 300 RON către intimata H. şi la plata sumei de 300 RON către intimatul A., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat- art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de revizuent ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dintre aceste cerinţe, pentru speţa dedusă judecăţii, prezintă interes cea privind autoritatea de lucru judecat. Raţiunea unei atare reglementări presupune ca cea de-a două instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.

Se observă că recurentul- revizuent pretinde că aceasta este şi situaţia regăsită în cauza dedusă judecăţii, deoarece afirmă că după pronunţarea deciziei civile nr. 1713 din 23 octombrie 2007, a Curţii de Apel Bucureşti, ar fi fost soluţionată în sens contrar, o altă cauză având acelaşi obiect, hotărârea astfel pronunţată încălcând autoritatea de lucru judecat a primeia.

Astfel, recurentul- revizuent D. a susţinut faptul că, decizia civilă nr. 1713 din 23 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie (irevocabilă), prin care s-au admis recursurile formulate de D., E., N. şi K., precum şi de G., F. şi H. împotriva deciziei civile nr. 1104 din 30.09.2004, a casat această decizie şi sentinţa civilă nr. 352/23.01.2004 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare la această din urmă instanţă, se află în contradicţie cu soluţia pronunţată prin decizia civilă nr. 630 din data de 15 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2012, prin care s-a admis cererea de intervenţie formulată de intervenienţii A., B. şi C., şi au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate de recurenţii- reclamanţi D. şi E., împotriva deciziei civile nr. 4991 A/16.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi F., G., H., I., Municipiul Bucureşti- prin Primarul General, J., K., L. şi M..

Înalta Curte constată că recurentul- revizuent circumscrie noţiunii de contrarietate, aşa cum este reglementată de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., modalitatea procedurală de soluţionare a cauzei din perspectiva căilor de atac diferite, formulate de parte împotriva hotărârilor astfel pronunţate.

Faţă de acestea, se constată că obiectul şi cauza analizate succesiv de către instanţele de judecată sunt identice, iar fundamentul legal nu este diferit. Soluţiile astfel pronunţate nu sunt contrare unele altora întrucât nu se contrazic, nu se exclud una pe alta.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei menţionate, autoritatea de lucru judecat presupune în mod necesar existenţa triplei identităţi: de cauză, de obiect şi de părţi.

Contrar susţinerilor revizuentului, Înalta Curte constată că, pentru admisibilitatea cererii de revizuire în cazul unor hotărâri definitive potrivnice, este necesar ca, în litigiul în care a fost pronunţată ultima hotărâre, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat decurgând din hotărârea anterioară ori, deşi a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra acestei excepţii.

Această condiţie de admisibilitate derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Or, în speţă, este necontestat faptul că instanţa care a pronunţat hotărârea ce a format obiectul cererii de revizuire (Decizia civilă nr. 630/2017 a Curţii de Apel Bucureşti) a fost învestită şi a analizat existenţa autorităţii de lucru judecat prin raportare la hotărârea anterioară (Decizia nr. 1713/2007).

Din examinarea deciziei a cărei revizuire se cere, se constată că instanţa a făcut în mod constant referiri la aceasta, inclusiv, reţinând că, prin sentinţa ce face obiectul apelului "instanţa de fond nu a încălcat limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, respectiv, prin decizia civilă nr. 1713/23.10.2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, intrată în puterea lucrului judecat, întrucât prin decizia de casare menţionată, nu s-a statuat nici în dispozitiv şi nici în considerente că reclamantul din cererea principală, D., are calitate procesuală activă pe cererea principală, ci s-au casat decizia din apel şi sentinţa primei instanţe pentru nereguli procedurale în soluţionarea cererii principale formulate de reclamantul D. şi a cererii conexe formulate de reclamanţii C., A. şi B.".

Mai mult, instanţa de revizuire consideră că, dacă s-ar admite ipoteza antamată de către revizuent, ar stabili implicit că instanţa de judecată, în această cale extraordinară de atac, realizează un control judiciar asupra hotărârii, ceea ce nu este permis.

Astfel învestită, instanţa anterioară a făcut verificări de fapt şi de drept, identificând statuările învestite cu efectul autorităţii de lucru judecat care însoţeşte o hotărâre definitivă ce tranşează un litigiu, fără ca revizuentul să poată pretindă o altă situaţie juridică (sub aspectul readucerii în discuţie a acestei excepţii).

Înalta Curte, analizând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire prin verificarea condiţiilor prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, care a fost temeiul de drept al cererii formulate de revizuentul D., reţine că în această cale extraordinară de atac, nu este permis a se realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat. Motivul astfel formulat se bazează pe confuzia şi ignorarea de către revizuent a modalităţii în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului deja judecat asupra judecăţilor ulterioare.

Reglementată ca principal efect al hotărârii judecătoreşti, dar şi ca excepţie absolută, autoritatea de lucru judecat, a cărei incidenţă nu poate fi înlăturată prin aplicarea principiului non reformatio in peius, are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată; soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată (din raţiuni pentru a se evita un şir nesfârşit de procese, cu pericolul de a se pronunţa hotărâri contradictorii) a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Astfel fiind, în ipoteza în care s-ar realiza o examinare a legalităţii şi temeiniciei asupra modului în care Curtea de Apel Bucureşti a tranşat chestiunile referitoare la litigiul derulat de-a lungul timpului între părţi, pe parcursul căilor de atac exercitate, instanţa de revizuire ar exercita o competenţă specifică instanţei de control judiciar.

Însă, procedând în acord cu dispoziţiile procedurale, instanţa de revizuire concluzionează în sensul că, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu are competenţa de a efectua o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor potenţial potrivnice în opinia revizuentului pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, instanţa are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, § 23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Or, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate prin nesocotirea acestuia.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga revizuentul D. să plătească intimatei H. suma de 300 RON, şi intimatului A. suma de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire.

Înalta Curte reţine că partea care a căzut în pretenţii, în speţă, revizuentul D., aşadar, partea care este în culpă procesuală, este obligată să plătească, la cerere, cheltuielile de judecată suportate de partea căreia i-a fost soluţionată favorabil cauza.

Înalta Curte va stabili cuantumul cheltuielilor de judecată acordate intimatei H. la suma de 300 RON, constituită din suma rămasă neacordată la Curtea de Apel (600 RON- 300 RON acordată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei de la dosar) şi intimatului A. suma de 2.700 RON, constituită din suma rămasă neacordată la Curtea de Apel (3.000 RON- 300 RON acordată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei de la dosar), cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire.

Aţa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul D. împotriva deciziei civile nr. 630 din 15 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2012.

Obligă revizuentul D. să plătească intimatei H. suma de 300 RON, şi intimatului A. suma de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2018.