Inadmissibility of second-level appeal against appellate decision and expiration of 48-hour deadline for challenging constitutional exception denial

Şedinţa publică din data de 17 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Alba- Iulia, secţia I civilă, prin încheierea de şedinţă publică de la 13 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2011, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 C. civ., art. 129 alin. (2) şi art. 271 C. proc. civ., formulată de către recurenta A.; prin decizia civilă nr. 24/2018 din 20 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Alba- Iulia, secţia I civilă a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 674/A/2017, pronunţată de Tribunalul Hunedoara.

Împotriva acestei decizii, cât şi împotriva încheierii de şedinţă publică de la 13 februarie 2018, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând anularea acestora şi admiterea cererii sale ca temeinică şi legală, fiind îndeplinite condiţiile legii şi anularea deciziei nr. 24/2018 a instanţei Curtea de Apel Alba Iulia, cu consecinţa anulării încheierii nr. 73/2007, susţine recurenta- reclamantă cu frauda la lege, în care s-a inserat servitute, în loc de drum de acces, şi include pe B. şi C., ceea ce sentinţa nu include, şi cu consecinţa anulării actelor subsecvente încheiate.

Legal citată, intimata- pârâtă D. S.A. BUCUREŞTI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, întrucât hotărârile atacate prin cererea de recurs au fost pronunţate în calea de atac a recursului, aşadar, un recurs formulat împotriva unor hotărâri pronunţate în recurs este inadmisibil, iar referitor la încheierea de şedinţă din data de 13.02.2018, consideră că este o încheiere preparatorie şi nu poate fi atacată cu vreo cale de atac.

În ce priveşte recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă publică de la 13 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2011, prin care s-a respins cererea reclamantei de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "încheierea- de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 C. civ., art. 129 alin. (2) şi art. 271 C. proc. civ., formulată de către recurenta A., s.n.- poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare".

Aşadar, pentru încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 29 alin. (5) teza a II-a sus- citate prevăd că termenul de recurs este de 48 de ore, care curge de la pronunţarea încheierii.

Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menţionat, termen legal imperativ, care are ca punct/moment de plecare data pronunţării încheierii, de la care se calculează termenul de 48 de ore prevăzut de lege pentru formularea cererii de recurs deduse judecăţii.

Or, în cauză, raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Alba-Iulia (împotriva căreia s-a formulat recurs), fiind pronunţată la data de 13 februarie 2018, de la această dată şi până la data formulării cererii de recurs, 20 martie 2018, a trecut mai mult de 48 de ore.

Prin urmare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, recurenta- reclamantă exercitând calea de atac după împlinirea termenului evocat (cu mult după expirarea acestuia prin raportare şi la ultimul act de procedură ce a epuizat judecata civilă a pricinilor părţii). Formularea şi motivarea cererii de recurs în acest caz nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii date în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, şi, pentru aceleaşi raţiuni, nu îngrădesc dreptul la apărare sau liberul acces la justiţie al recurentei.

Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

Or, neexercitarea dreptului procesual- în speţă, a cererii de recurs- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea irevocabilă a hotărârii revizuite pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

În speţă, aşadar, recurenta- reclamantă A. a încălcat prevederile art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deoarece a formulat cererea cu depăşirea termenului legal prevăzut de textul menţionat, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de recurs nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii fiind o excepţie procesuală absolută şi dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Având în vedere această situaţie, cât şi dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reţine-, sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susţinut-, Înalta Curte, dând eficienţă textului de lege sus- evocat va admite excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs împotriva încheierii de şedinţă publică de la 13 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, respingând, ca tardiv, recursul.

Faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 24/2018 din 20 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2011, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual- civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunţate în apel şi hotărârile date în primă instanţă fără drept de apel. Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 alin. (1) C. proc. civ.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că, obiect al recursului poate fi o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel sau o hotărâre dată fără drept de apel, iar nu un recurs pronunţat, la rândul lui, în cadrul unui alt recurs exercitat de parte, admisibilitatea căii ordinare de atac a recursului, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ, examinându-se restrictiv, în raport cu hotărârile prevăzute de art. 299 alin. (1) din C. proc. civ.

Intenţia legiuitorului la redactarea acestui text de lege a vizat în mod categoric controlul judiciar pe cale de recurs numai al hotărârilor date fără drept de apel sau al celor date în apel, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care fac trimitere expresă la categoriile de hotărâri ce pot fi examinate de o instanţă de recurs.

Deopotrivă, prevederile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri irevocabile: hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".

Din dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare, prevedere legală care este raţională şi în concordanţă cu principiul puterii de lucru judecat, prevăzut în art. 166 C. proc. civ.

Or, în speţă, recurenta- reclamantă A. a declarat recurs împotriva unei decizii prin care se respinsese un alt recurs declarat de aceasta, împotriva deciziei civile nr. 674/A/2017 pronunţate de Tribunalul Hunedoara (decizie irevocabilă).

În atari condiţii, în speţă, decizia civilă nr. 24/2018 a Curţii de Apel Alba Iulia nu era susceptibilă de a face obiectul unui nou recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reţine inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurenta- reclamantă.

Dacă s-ar admite ipoteza în care o decizie pronunţată în recurs, să fie supusă unui alt recurs, în alte condiţii decât cele prevăzute în art. 299 C. proc. civ.- situaţia în speţă- soluţiile pronunţate sub aspect procedural ar da naştere unor situaţii juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicţie, prin dispoziţiile legii procesual- civile, legiuitorul stabilind în mod expres limitele examinării unei hotărâri.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Şi în cazul recursului, dacă s-ar crea limite mai largi, ar însemna să se schimbe caracterul ordinar al căii de atac, privind anumite neregularităţi prevăzute de lege, ceea ce nu este în sprijinul reglementării date de lege acestei instituţii.

Astfel, Înalta Curte apreciază că formularea unui recurs împotriva hotărârii pronunţate în recurs, încalcă principiul legalităţii căii de atac, ceea ce este inadmisibil, exerciţiul căilor de atac fiind pus la dispoziţia părţilor, în limitele şi condiţiile legii şi, în aceste condiţii, cum recursul nu priveşte o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că decizia Curţii de Apel nu mai poate fi atacată cu recurs, nefiind susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale.

Aşa fiind, în speţă, decizia recurată nu întruneşte condiţia cerută de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii ordinare de atac fiind inadmisibilă.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii recursului dedus judecăţii împotriva deciziei civile nr. 24/2018 din 20 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă publică de la 13 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 24/2018 din 20 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2018.