Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1999/2018 AI generated

Inadmissibility of extraordinary appeal against final credit contract annulment decision due to statutory value threshold limit

Case Number Decizia nr. 1999/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby rendering the Court of Appeal’s 2017 judgment final and binding, which had partially upheld the debtors' claims for the annulment of abusive clauses in Swiss franc-denominated credit contracts. The dispute involved a claim for partial nullity of credit agreements totaling approximately 281,510 RON and 33,513 RON, and the appellate court's decision, rendered on March 28, 2017, was deemed definitively final because it predated the publication of the Constitutional Court’s Decision No. 369/2017 (published July 20, 2017), which declared the 1,000,000 RON admissibility threshold for appeals unconstitutional; consequently, under Article XVIII(2) of Law No. 2/2013 and Article 483 of the Code of Civil Procedure, the total value of the claims, being below the threshold, barred recourse to the High Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, Art. 101 din C. proc. civ, art. 99 alin. (2) din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal against final credit contract annulment decision due to statutory value threshold limit: Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Keywords

AI generated
annulment of contract statutory limits threshold value value in dispute civil judgment final clauses

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 mai 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1111/23.02.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D.., şi a constatat caracterul abuziv şi nulitatea clauzei de la art. 4.3 din contractul de credit nr. x din 07.07.2008, respingând celelalte cereri ca neîntemeiate. De asemenea, a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de avocat solicitat, proporţional cu pretenţiile admise.

Prin decizia civilă nr. 605 din 28 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul formulat de pârâta C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1111/23.02.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în contradictoriu cu apelanţii - reclamanţi A. şi B..

A fost admis apelul formulat de apelanţii - reclamanţi A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost schimbată în parte sentinţa atacată în sensul că: s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea şi a clauzelor de la art. 2.1. alin. final şi art. 2.2. din contractul din 25.06.2008 şi art. 2.3. din actul adiţional nr. x din 22.06.2010 la contractul din 25.06.2008. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. A fost obligată pe apelanta - pârâtă la plata către apelanţii - reclamanţi a sumei de 4.685,65 RON diferenţă cheltuieli judecată primă instanţă şi apel

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B. şi A..

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că acesta nu este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 7 martie 2017, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vede cu privire la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 605 din 28 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Art. 101 din C. proc. civ. prevede că:

"(1) În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii. (2) Aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept".

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanţii au învestit instanţa cu două capete principale de cerere, ce vizează nulitatea parţială a clauzelor contractelor de credit încheiate cu pârâta, respectiv: contractul nr. x din 25.06.2008 şi actele adiţionale nr. x şi 2 la acesta şi nr. x din 07.07.2008.

Aşa cum reiese din art. 1 pct. 1.1 din contractul de credit nr. x din 25.06.2008, pârâta a acordat reclamanţilor suma de 124.700 CHF. La momentul încheierii contractului, cursul oficial al BNR pentru CHF era de 2,2575 RON/CHF, valoarea actului juridic fiind, aşadar de 281.510,25 RON.

Prin contractul nr. x din 07.07.2008, pârâta a acordat reclamanţilor suma de 15.000 CHF. La momentul încheierii contractului, cursul oficial al BNR pentru CHF era de 2,2342 RON/CHF, valoarea actului juridic fiind, aşadar de 33.513 RON.

Conform dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt."

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv ".

Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 15.09.2015, la acel moment fiind în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 89 din 12 februarie 2013.

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reţinut că, efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În condiţiile în care caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale vizează atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/1995), rezultă că sintagma privitoare la pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv nu se va mai aplica recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel, ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale.

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 20 iulie 2017.

Per a contrario, hotărârilor pronunţate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, cum este şi cazul deciziei recurate în prezenta cauză, care a fost pronunţată la data de 28 martie 2017, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În speţă, raportat şi la prevederile mai sus enunţate, se constată că valoarea pretenţiilor este sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 şi alin. (2) din noul C. proc. civ., potrivit căruia, sunt definitive, de la data pronunţării, hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Aşa fiind, decizia ce formează obiectul prezentei cauze are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 605 din 28 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2018.