Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1998/2018 AI generated

Unpaid price claim appeal inadmissible under pre-2017 finality threshold; award upheld.

Case Number Decizia nr. 1998/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as inadmissible, upholding the Court of Appeal Craiova's decision that had affirmed the first-instance judgment ordering the defendant to pay the plaintiff RON 788,417.58 for unpaid price difference plus costs. The dispute was a commercial claim for payment, originally filed in 2015. The decisive legal basis was article XVIII(2) of Law No. 2/2013, as interpreted in light of Constitutional Court Decision No. 369/2017, which applies the 1,000,000 RON value threshold for appealability to decisions rendered after its publication in the Official Gazette (20 July 2017). Since the challenged appellate decision was issued on 11 July 2017, before that date, it was final and not subject to appeal, thereby rendering the defendant's recourse inadmissible under the principle of legality of appeals (art. 129 of the Constitution, art. 457 Civil Procedure Code).

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 494 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ; Unpaid price claim appeal inadmissible under pre-2017 finality threshold; award upheld: Examinându-se cererea de recurs, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, în baza art. XVII alin. (3) raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 486 C. proc. civ. s-a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486.

Keywords

AI generated
value in dispute civil judgment order to pay cost price principle of legality threshold value

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 mai 2018

Deliberând, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II- a civilă la data de 8 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 788.417,58 RON, cu titlu de diferenţă preţ restant şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 30 septembrie 2015 a fost admisă excepţia conexării dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Craiova la prezenta cauză.

Prin sentinţa nr. 303/2016 din 15 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2015 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu pârâta S.C. B. S.R.L.. A fost obligată pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 788.417,58 RON către reclamantă, precum şi la plata sumei de 12.815 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea formulată de pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 574/2017 din 11 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Examinându-se cererea de recurs, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, în baza art. XVII alin. (3) raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 486 C. proc. civ. s-a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486.

În baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind desemnată persoana în vederea întocmirii raportului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 7 martie 2018 potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul din data de 16 mai 2018, Înalta Curte, în complet de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate chestiunea admisibilităţii căii de atac şi a reţinut următoarele:

Recursul are ca obiect decizia nr. 574/2017 din 11 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Hotărârea atacată este pronunţată într-o cerere evaluabilă în bani, respectiv cererea prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 788.417,58 RON, cu titlu de diferenţă preţ restant.

Prin urmare, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, calculată conform art. 98 C. proc. civ. se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În acest context, trebuie precizat că, prin Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017 s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

Curtea Constituţională a statuat că "efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 11 iulie 2017, deci anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României.

Prin urmare, raportat la considerentele evocate ale Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, hotărârea atacată este una definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte, va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. CRAIOVA împotriva deciziei nr. 574/2017 din 11 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2018.