Overpaid wages recovery claim assigned to Suceava Tribunal as proper forum for subunit employer.

Şedinţa publică din data de 16 mai 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 27.09.2017 şi înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta A.N. Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret - prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.926 RON, reprezentând plata nedatorată pe care acesta a încasat-o de la angajatorul Administraţia Naţionala Apele Romane/Administraţia Bazinală de Apă Siret - prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, rezultat al recalculării drepturilor salariate, conform dispoziţiilor Deciziei Directorului General al Administraţiei Naţionale Apele Romane (ANAR) nr. 816/14.12.2015 şi a Notei ANAR nr. 24484/14.12.2015, emise în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale succesive privind salarizarea unitară.

Prin sentinţa civilă nr. 1407/2017 Tribunalul Suceava a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, cu motivarea că reclamanta, A.N. APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET are sediul în mun. Bacău, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii potrivit cu care cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. În speţă, calitatea de reclamant o are Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, acesta menţionând acest aspect atât în cererea de chemare în judecată. Raportat la principiul disponibilităţii, revine reclamantului prerogativa de a indica cine are acesta poziţie procesuală în cauza de faţă, instanţei revenindu-i obligaţia ca în raport de acesta să verifice şi să stabilească competenţa, potrivit art. 131 noul C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 10.01.2018.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei necompetenţei teritoriale invocate din oficiu, instanţa a reţinut că obiectul principal al acţiunii îl reprezintă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând sumă nedatorată şi încasată de la reclamantă în calitate de angajator, temeiul de drept invocat fiind art. 256 alin. (1) din Codul muncii.

În reglementarea actuală în materia conflictelor de drepturi, reprezentată de art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul. Similar, art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabileşte că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Art. 269 alin. (2) Codul muncii nu conţine niciun indiciu al intenţiei legiuitorului de a se raporta, în toate cazurile, la sediul angajatorului cu care salariatul a încheiat contractul de muncă, iar referirea generică la domiciliul/sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Potrivit art. 10 din Codul muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.

Art. 14 alin. (2) din Codul muncii, dispune că persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator, din momentul dobândirii personalităţii juridice.

Potrivit art. 61 din legea nr. 107/1996, (1) În coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor se înfiinţează Administraţia Naţională Apele Române, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii, aşa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale Apele Române care funcţiona cu statut de regie autonomă. (2) Administraţia Naţională Apele Române are în subordine administraţii bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituţii publice cu personalitate juridică.

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa a constatat că Administraţia Bazinală de Apă Siret are personalitate juridică, ea fiind şi titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâtul.

Ca urmare, instanţa a apreciat că sediul reclamantei vizat de art. 269 alin. (2) Codul muncii este sediul Administraţiei Bazinale de Apă Siret, independent de existenţa unor subunităţi fără personalitate juridică şi chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat la această subunitate. A mai reţinut instanţa că, în condiţiile în care legiuitorul ar fi intenţionat stabilirea competenţei şi în funcţie de eventualele dezmembrăminte, de genul subunităţilor fără personalitate juridică, ar fi inserat această posibilitate în chiar conţinutul normei din art. 269 alin. (2) Codul muncii. Tăcerea legiuitorului în această privinţă nu poate fi interpretată în sensul posibilităţii, pentru interpretul normei, de a extinde aplicarea normei şi la situaţii de excepţie ce nu au fost reglementate expres, în caz contrar, adăugându-se nepermis la lege. Atunci când legiuitorul a intenţionat reglementarea unor asemenea situaţii de excepţie, a făcut acest lucru explicit, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care vizează competenţa de soluţionare a unei cereri formulate împotriva unei persoane juridice de drept privat, regulă care operează în considerarea sediului principal, iar excepţiile au fost prevăzute în art. 109 şi art. 110 C. proc. civ.

În cauză nu operează nicio alegere a instanţei de judecată de către reclamantă, chiar dacă ar fi existat un acord tacit al pârâtului, deoarece dispoziţiile art. 116 şi art. 126 C. proc. civ. sunt incidente numai în cazul unei necompetenţe relative sau de ordine privată, ceea ce nu este cazul în speţă, competenţa teritorială reglementată de art. 269 alin. (2) Codul muncii fiind una exclusivă, neputând fi înlăturată de către părţi.

Cum sediul principal al reclamantei (Administraţia Bazinală de Apă Siret) este în mun. Bacău, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului pentru pronunţarea regulatorului de competenţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind, în favoarea Tribunalului Suceava, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul principal al acţiunii îl reprezintă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând sumă nedatorată şi încasată de la reclamantă în calitate de angajator, temeiul de drept invocat fiind art. 256 alin. (1) din Codul muncii.

Conform art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul. Art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabileşte că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Reprezentantul reclamantei a precizat instanţei că Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava stă in judecată în nume propriu în calitate de reclamantă, această subunitate are o organigramă proprie, director, are organe proprii de conducere, care sunt mandataţi şi au atribuţii să încheie contracte de muncă, să promoveze, retrogradeze, să încheie contracte de achiziţii.

Conform art. 56 alin. (2) C. proc. civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.

Având în vedere că sunt întrunite condiţiile art. 56 C. proc. civ., instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este instanţa de la sediul reclamantei, respectiv Tribunalul Suceava, motiv pentru care în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2018.