Relative territorial incompetence in delictual liability claims cannot be invoked ex officio by the court

Şedinţa publică din data de 16 mai 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă:

Prin cererea înregistrată la data de 07.04.2017, pe rolul Judecătoriei Sibiu, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului, deţinut în Penitenciarul Aiud, la plata de despăgubiri materiale constând în suma de 11.000 RON ce i-a fost poprită reclamantului urmare garantării, în calitate de fideiusor, unui credit contractat de pârât pe seama şi în interesul său, precum la obligarea pârâtului la plata sumei de 2069 RON, achitată de reclamant în vederea limitării prejudiciului şi a sumei de 2000 RON cu titlu de prejudiciu nepatrimonial constând în suferinţele psihice ale pârâtului.

Prin sentinţa civilă nr. 4602/14.05.2017, Judecătoria Sibiu a invocat din oficiu şi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, şi, pe cale de consecinţă, a declinat judecata cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

În motivare, Judecătoria Sibiu a reţinut că excepţia invocată ar avea natura unei excepţii absolute, în raport de prevederile art. 247 alin. (1) C. proc. civ. şi că, potrivit prevederilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, care, în cauză, se află în detenţie în Penitenciarul Baia Mare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare.

În şedinţa de judecată din data de 29 ianuarie 2018, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale şi a reţinut că în mod greşit instanţa de trimitere a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, cu consecinţa admiterii excepţiei.

Dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. reglementează competenţa de drept comun a instanţei de la domiciliul pârâtului care are natura juridică a unei competenţe relative reglementate prin norme juridice de ordine privată. Diferenţa dintre competenţa relativă şi cea absolută rezidă, printre altele, şi în regimul juridic diferit al acestora. Dacă necompetenţa de ordine publică (absolută) poate fi invocată de instanţă, din oficiu, de părţi sau de procuror, în cauzele în care acesta participă, necompetenţa de ordine privată (relativă) poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa instanţei, aşa cum prevede art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În speţă, cererea cu care a fost învestită instanţa este o cerere în pretenţii care atrage competenţa de drept comun a judecătoriei de la domiciliul pârâtului, şi nicidecum nu este guvernată de norme juridice de ordine publică, pentru a putea atrage invocarea necompetenţei teritoriale absolute, în temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a reţinut prima instanţă sesizată. În aceste condiţii, invocarea din oficiu şi admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale de către această instanţă s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., întrucât doar pârâtul, prin întâmpinarea ce era obligatorie, în cazul în speţă, ar fi avut posibilitatea să invoce necompetenţa teritorială a instanţei sesizate. Pârâtul, însă, nu a înţeles să depună întâmpinare şi nici nu a ridicat excepţii.

S-a mai reţinut că domiciliul pârâtului indicat prin acţiunea introductivă se află în Sibiu iar faptul că pârâtul este în prezent încarcerat la Penitenciarul Baia Mare nu are nici o relevanţă privitoare la competenţa instituită prin norma generală menţionată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. Conform C. civ. în vigoare, "domiciliul unei persoane fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală". Locul de detenţie, însă, nu poate fi asimilat acestei noţiuni, chiar dacă noul C. civ. acordă o interpretare mai largă şi stabileşte că domiciliul unei persoane reprezintă o stare de fapt ce poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Pentru motivele expuse, instanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii către Judecătoria Sibiu, prin raportare la dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul art. 134 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Baia Mare şi Judecătoria Sibiu, a suspendat judecata şi, în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa imediat superioară şi comună, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind, în favoarea Judecătoriei Sibiu, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţă este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţă este de ordine privată.

Litigiul de faţă are ca obiect o acţiune în răspundere civilă delictuală, prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă alternativă pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o faptă ilicită - în afară de instanţele prevăzute ia art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

În toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar, în situaţia în care acesta ar sesiza o instanţa necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Aşadar, rezultă că şi în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente potrivit legii, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâtul nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sibiu.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de către Judecătoria Sibiu s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., în condiţiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanţei necompetente revenea exclusiv pârâtului, care nu a înţeles să invoce excepţia prin întâmpinare. Neinvocarea de către pârât în termenul prescris de lege a excepţiei de necompetentă de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecinţa că instanţa necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Ca atare, faţă de prevederile legale susmenţionate, Judecătoria Sibiu, sesizată de către reclamant, nu putea să-şi invoce din oficiu necompetenţa teritorială şi să se desesizeze, în acest fel, de soluţionarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2018.