Revision application dismissed for failure to prove impediment beyond control despite alleged conflict between reorganization plan confirmation and subsequent payment order
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the application for restoration of the time limit and the subsequent request for revision, ruling that the revision was filed late; consequently, the challenged decision of the Bucharest Court of Appeal upholding the debtor's obligation to pay approximately EUR 578,000 in accrued interest and EUR 50,000 in litigation costs to the creditor stands as final. The dispute arose from a revision claim based on a conflict between two definitive rulings in the same insolvency proceedings: a 2016 decision confirming the reorganization plan and discharging the debtor, and a subsequent 2017 decision ordering payment of residual claims, which the debtor argued violated the principle of res judicata under Article 322(7) of the Civil Procedure Code. The court rejected the revision not on the merits of the conflict, but procedurally, holding that the debtor failed to demonstrate that the delay in filing was caused by circumstances beyond its control as required by Article 103 and Article 324 of the Civil Procedure Code, thereby failing to meet the strict conditions for restoring the peremptory one-month filing deadline.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 din C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ, art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 129 C. proc. civ, Art. 103 C. proc. civ; Revision application dismissed for failure to prove impediment beyond control despite alleged conflict between reorganization plan confirmation and subsequent payment order: Intimata A.-SUCURSALA BUCUREŞTI-FOSTA B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat tardivitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 vechiul C. proc. civ., precum şi respingerea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2018
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 377/2016 din 15 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2012 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes. A fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta A. SUCURSALA BUCURESTI (FOSTA B.), împotriva sentinţei civile nr. 579 din 28.01.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatele CIATTI S.R.L. ITALIA şi MUNICIPIUL SEBEŞ, intimata debitoare S.C. C. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. S.P.R.L.
Prin decizia civilă nr. 313/2017 din 26 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-contestatoare A. SUCURSALA BUCURESTI (FOSTĂ B.) împotriva sentinţei civile nr. 1110/09.03.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata debitoare C. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. SPRL şi intimata Preşedinte Comitet Creditor E. S.R.L. prin lichidator F.. A fost admis recursul declarat recurenta-contestatoare A. SUCURSALA BUCURESTI (FOSTĂ B.), împotriva sentinţei civile nr. 876/01.03.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata debitoare C. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. SPRL şi intimata Preşedinte Comitet Creditor E. S.R.L. prin lichidator F., în sensul că a fost modificată în parte sentinţa recurată. A fost admisă în parte contestaţia formulată, în sensul că a fost anulată măsura administratorului judiciar de respingere a cererii de plată formulată de către A. - SUCURSALA BUCUREŞTI, la data de 26.10.2016. A fost obligată debitoarea prin administrator judiciar la plata către contestatoarea A. SUCURSALA BUCURESTI (FOSTĂ B.) a sumei de 578.089 euro dobândă restantă la credit depreciat, precum şi a sumei de 50.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de succes). A fost obligată contestatoarea la plata sumei de 1000 RON către debitoare, cheltuieli de judecată în fond. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei recurate.
Revizuenta E. S.R.L. PRIN G. a formulat cerere de repunere în termen şi cerere de revizuire formulată de împotriva deciziei civile nr. 313/2017 din 26 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
În motivarea cererii de repunere în termen, revizuenta arată că:
La data de 10.11.2017 a avut loc Adunarea creditorilor debitoarei C. S.R.L. - în reorganizare, având pe ordinea de zi un raport al administratorului judiciar asupra situaţiei create prin decizia civilă nr. 313/2017 din 26 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în sensul că, pe de o parte a fost validat raportul nr. x privind realizarea integrală şi anticipată a planului cuprinzând cererea de închidere a procedurii cu reinserţia debitoarei în mediul economic, iar pe de altă parte a dispus în sarcina acesteia obligaţii de plată la data la care debitoarea era deja descărcată de orice fel de obligaţii conform art. 137 alin. (2) din Legea insolvenţei.
La data de 09.11.2017, reprezentantul legal al Preşedintelui Comitetului creditorilor - lichidatorul G. a fost prezent la sediul administratorului judiciar din Alba Iulia, ocazie cu care administratorul special - av. H. a propus o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 313/2017 din 26 octombrie 2017.
La data de 14.11.2017, la solicitarea administratorului judiciar, Curtea de Apel Bucureşti i-a comunicat decizia civilă nr. 313/2017 din 26 octombrie 2017, pe care administratorul special a transmis-o şi Preşedintelui Comitetului creditorilor la data de 23.11.2017.
Prin scrisoarea e-mail expediată la 06.12.2017 către av. H., ataşată prezentei în traducere autorizată în limba română, Preşedintele Comitetului creditorilor solicită depunerea cererii de revizuire, acordând acesteia mandat.
Preşedintele Comitetului creditorilor are calitate de asociat unic şi creditor majoritar şi se află în procedură de lichidare voluntară, împrejurare faţă de care, aşa cum se arată în scrisoare, lichidatorul nu poate decide asupra cheltuielilor (în speţă: taxe judiciare de timbru, onorariu avocat, cheltuieli de deplasare etc.) în afara unei analize care, în cazul de faţă, a impus cunoaşterea conţinutului deciziei civile nr. 313/2017 din 26 octombrie 2017.
Astfel, singurul motiv care a împiedicat formularea în termen a cererii de revizuire a fost procedura specială în care se află Preşedintele Comitetului creditorilor, procedură care impune lichidatorului, independent de voinţa sa, verificările la care s-a făcut mai sus referire.
În susţinerea cererii de revizuire, s-au adus, în esenţă, următoarele argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Cu privire la condiţiile impuse de pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., în literatura de specialitate şi în practică s-a stabilit unanim că acestea se raportează la autoritatea de lucru judecat, respectiv hotărârile potrivnice să fie pronunţate în cauze - dosare diferite; să aibă aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate; acelaşi obiect şi cauză, iar în cel de-al doilea litigiu, autoritatea de lucru judecat să nu fi fost invocată ori dacă a fost invocată să nu existe o pronunţare asupra acesteia.
Prin decizia civilă nr. 377/2016 din 15 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2012 a fost respins recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 579/28.01.2016, pronunţată de Judecătorul-sindic în dosar nr. x/2012 - insolvenţă fond, confirmând irevocabil planul de reorganizare propus de debitoare prin administrator special.
În consecinţă, prin această decizie, planul de reorganizare a intrat în puterea lucrului judecat având efectul prevăzut imperativ de dispoziţiile art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006:
"(2) La data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan."
După ce planul de reorganizare, devenit titlu executoriu prin decizia civilă nr. 377/2016 din 15 septembrie 2016, a fost executat integral şi cu anticipaţie, operaţiune în cadrul căreia A. şi-a încasat întreaga creanţă prevăzută de acesta, aceeaşi instanţă de recurs, chiar acelaşi complet de judecată, pronunţă decizia civilă nr. 313/2017 din 26 octombrie 2017 prin care dispune în sarcina debitoarei, în favoarea creditorului bancar, plata unei creanţe în sumă de 578.089 euro, cu titlu de accesorii la creanţa prevăzută în titlul executoriu - planul de reorganizare şi 50.000 RON creanţă curentă, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de succes, neefectuate în dosarul nr. x/2017.
Cu privire la admisibilitate, sunt îndeplinite cerinţele cerute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că deşi decizia civilă nr. 377/2016 din 15 septembrie 2016 s-a pronunţat în dosarul asociat nr. a7 al dosarului de insolvenţă - fond nr. x/2012, iar decizia civilă nr. 313/2017 din 26 octombrie 2017 s-a pronunţat în dosar nr. x/2017, ambele vizează procedura de insolvenţă derulată faţă de debitoare.
Pe de altă parte, în faţa instanţei de recurs nu s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a planului de reorganizare dobândită prin decizia civilă nr. 377/2016 din 15 septembrie 2016.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.
Intimata A.-SUCURSALA BUCUREŞTI-FOSTA B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat tardivitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 vechiul C. proc. civ., precum şi respingerea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii.
Analizând cererea de repunere în termen şi motivele invocate, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Conform dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 vechiul C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti:
"1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri".
Art. 103 C. proc. civ. dispune la alin. (1) că "Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei". Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că "În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării".
Prin urmare, pentru a se putea dispune repunerea în termen, trebuie întrunite cumulativ trei condiţii şi anume; partea care nu şi-a exercitat în termen dreptul procedural trebuie să facă dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa ei; împrejurarea respectivă să se fi produs înăuntrul termenului legal peremptoriu în care trebuia exercitat respectivul drept procedural; partea interesată să formuleze în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării atât cererea de repunere în termen, cât şi cererea de exercitare a dreptului.
Sintagma "împrejurări mai presus de voinţa părţii" din art. 103 din C. proc. civ. presupune indicarea şi dovedirea de parte a unor împrejurări ce exclud culpa sa.
Din analiza motivelor invocate de către revizuentă în dovedirea cererii de repunere în termenul de declarare a revizuirii nu reiese că aceasta a fost împiedicată din "împrejurări mai presus de voinţa părţii" să exercite calea de atac în termenul prevăzut de legiuitor, ilustrând neglijenţa acesteia în respectarea termenului imperativ.
Cum cererea de repunere în termenul de exercitare a revizuirii nu este întemeiată, Înalta Curte va respinge şi cererea de revizuire, ca tardiv formulată, în aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1), coroborate cu art. 324 alin. (1) pct. 1 şi art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termen, formulată de revizuenta E. S.R.L. PRIN G..
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta E. S.R.L. PRIN G. împotriva deciziei civile nr. 313/2017 din 26 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2018.