Judicial approval of real estate transaction; inadmissibility of appeal against final appellate decision under legality of judicial appeals
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's prior decision which had rejected the lower courts' rulings on the civil action. The dispute concerned a civil action for the judicial approval of a real estate transaction involving a house and agricultural land, which was initially dismissed by the Court of First Instance after the plaintiff failed to formulate specific grounds of illegality in their extraordinary appeal. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of legality of judicial appeals, grounded in Articles 457, 483(1), and 634(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which established that the decision of the Court of Appeal rendered in response to a previous appeal constitutes a final judgment that is not susceptible to further appeal, as the law does not provide a mechanism to challenge final judgments of appellate courts through an ordinary appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 634 C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Judicial approval of real estate transaction; inadmissibility of appeal against final appellate decision under legality of judicial appeals: Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil în principiu.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 mai 2018
Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad, secţia Civilă, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat încuviinţarea unei tranzacţii imobiliare a casei bunicilor şi a unui teren agricol.
Prin încheierea nr. 241 din 11 ianuarie 2016, Judecătoria Arad, secţia Civilă a anulat acţiunea civilă formulată de reclamantul A.. Încheierea a fost pronunţată cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a formulat reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea civilă nr. 1467 din 9 februarie 2017 pronunţată de Judecătoria Arad, secţia Civilă.
Împotriva încheierii nr. 1467 din 9 februarie 2017 a Judecătoriei Arad, reclamantul A. a formulat recurs, care a fost respins prin decizia civilă nr. 24/R din 9 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă.
Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, care a fost respins ca inadmisibil prin decizia civilă nr. 105 din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
La data de 15 iunie 2017, recurentul-reclamant A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 105 din 14 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
În cuprinsul cererii formulate, recurentul-reclamant a precizat că declară recurs, fără a indica în concret criticile de nelegalitate şi temeiul de drept pe care înţelege să-şi întemeieze calea extraordinară de atac.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil în principiu.
Prin încheierea din camera de consiliu din 30 ianuarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.
Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recursul pendinte are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 24/R din 9 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."
În speţă, reclamantul A. a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate tot în recurs, iar hotărârea recurată are, în raport cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. caracter definitiv de la pronunţare.
Din analiza coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în cele şase puncte ale art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, caz în care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.
În speţă, decizia civilă nr. 105 din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs fiind, aşadar, o hotărâre definitivă.
Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Recursul fiind o cale extraordinară de atac poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., însă în speţă decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Totodată, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
În plus, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 105 din 14 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 105 din 14 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2018.