Admissibility of cassation appeal barred by monetary threshold under Law No. 2/2013 despite subsequent Constitutional Court ruling

Şedinţa publică din data de 15 mai 2018

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, la data de 13 octombrie 2015, reclamantele A. şi B. (reprezentată legal prin A. şi C., în calitate de părinţi) au chemat în judecată pârâţii Societatea D. S.A. şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv intervenientul forţat E. solicitând obligarea la plata următoarelor sume:

- 205,99 RON cu titlu de despăgubiri materiale, respectiv 50.000 euro cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantei A.;

- 200.000 euro cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantei B.;

- 4800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial.

Prin încheierea din 7 aprilie 2016, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a tribunalului, excepţia prematurităţii formulării cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Fondului de Garantare a Asiguraţilor. Totodată, prin aceeaşi încheiere, tribunalul a constatat suspendarea de drept a acţiunii formulată de reclamante în contradicotriu cu pârâta D. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu F. SPRL, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Prin sentinţa nr. 343/C/2016 din 18 noiembrie 2016, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea formulată de către reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu intervenientul forţat E. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Totodată, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei A. suma de 206 RON, reprezentând daune materiale şi 30.000 euro sau contravaloarea acestei sume în RON la data plăţii, reprezentând daune morale cauzate în urma accidentului rutier din data de 20 august 2014.

Prin aceeaşi sentinţă a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei B. suma de 30.000 euro sau contravaloarea acestei sume în RON la data plăţii reprezentând daune morale, cauzate în urma accidentului rutier din data de 20 august 2014.

A obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 4800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 7 aprilie 2016 şi a sentinţei nr. 343/C/2016 din 18 noiembrie 2016, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat apel, care a fost soluţionat prin decizia nr. 171/C/2017-C din 6 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării în parte a încheierii din 7 aprilie 2016. A fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Au fost menţinute restul dispoziţiilor încheierii.

Totodată, a fost schimbată în totalitate sentinţa nr. 343/C din 18 noiembrie 2016 a Tribunalului Bihor şi, în consecinţă, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi intervenientul forţat E..

La data de 28 iulie 2017, recurentele-reclamante A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, fiind întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În cuprinsul acestuia, recurentele-reclamante au solicitat admiterea căii extraordinare de atac astfel cum a fost formulată, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Oradea.

Recurentele-reclamante au susţinut că recursul este admisibil în principiu raportat la împrejurarea că termenul de recurs de 30 de zile nu era expirat la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial al României, respectiv 20 iulie 2017.

În continuare, pe fondul cauzei, recurentele-reclamante au susţinut, cu privire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanţa de apel nu a analizat niciuna dintre apărările formulate de către reclamante în apel, prin întâmpinare, concluzii şi suplimentul la concluzii, acest lucru echivalând cu o nemotivare a hotărârii, aspect care în accepţiunea recurentelor impune casarea hotărârii.

În acest sens, reclamantele au învederat că instanţa de apel nu a motivat hotărârea cu privire la caracterul facultativ al procedurii prevăzute de Legea nr. 213/2015, apărare formulată de reclamante prin întâmpinare şi concluziile scrise.

Totodată, recurentele au precizat, cu privire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. că, în cauză, instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material prevăzute de Legea nr. 213/2015, respectiv Norma nr. 16/2015 a Autorităţii de supraveghere financiară, în sensul în care a apreciat că procedura prevăzută de aceste acte normative este o procedură obligatorie, în contextul în care, din interpretarea legislaţiei, rezultă că este incidentă în speţă o procedură jurisdicţională facultativă. Sub acest aspect, s-a mai arătat că, în măsura în care Înalta Curte va aprecia că este incidentă o normă procedurală, şi nu una materială, criticile formulate din această perspectivă s-ar încadra în dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că instanţa de fond a încălcat reguli de procedură ce atrag sancţiunea nulităţii hotărârii, cu consecinţa rejudecării cauzei, ca urmare a înlăturării excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Recurentele-reclamante au mai susţinut că stabilirea despăgubirilor morale, în orice situaţie, este o atribuţie exclusivă a instanţei de judecată, iar procedura prevăzută de Legea nr. 213/2015 este o procedură faculativă care se aplică doar în situaţiile în care partea deţine înscrisuri cu privire la despăgubirile materiale sau un titlu care nu poate fi altceva decât o hotărâre judecătorească cu privire la despăgubirile morale.

La data de 4 septembrie 2017, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică. S-a mai susţinut că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu are calitatea de asigurător, între această instituţie şi conducătorii autovehiculelor implicate în accidentul de circulaţie neexistând vreun raport juridic care să derive din contractul de asigurare de răspundere civilă.

În plus, intimatul-pârât a învederat că nu este succesorul sau continuatorul unei societăţi comerciale de drept privat, având în vedere că este o persoană juridică de drept public, ce are ca scop realizarea unui interes public de protecţie a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurator. În acest sens, intimatul-pârât a arătat că desfăşoară doar operaţiuni administrative, activitatea sa nefiind una comercială care să realizeze profit.

La data de 10 septembrie 2017, intimata-pârâtă Societatea D. S.A. prin lichidator judiciar F. SPRL a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în prealabil, suspendarea judecării cauzei, în considerarea prevederilor art. 262 alin. (4) şi art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, având în vedere că prin sentinţa nr. 9661 din 3 decembrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei D. S.A..

În continuare, intimata-pârâtă a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., susţinând sub acest aspect că hotărârea atacată cu recursul pendinte a fost pronunţată anterior publicării deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

La data de 3 octombrie 2017, recurentele-reclamante A. şi B. au depus răspuns la întâmpinările formulate de intimaţii-pârâţi.

Astfel, cu privire la întâmpinarea depusă de D. S.A., s-a susţinut că prin încheierea din 7 aprilie 2016, Tribunalul Bihor, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, a constatat suspendarea de drept a acţiunii formulată în contradictoriu cu D. S.A.. În acest sens, s-a mai arătat că această încheiere nu a fost atacată de nicio parte, astfel încât este definitivă, iar D. S.A. nu poate invoca niciun fel de apărări în faţa instanţei de recurs pentru simplul fapt că litigiul în contradictoriu cu această pârâtă este suspendat.

În ceea ce priveşte întâmpinarea formulată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, recurentele-reclamante au solicitat respingerea apărărilor formulate de acest intimat, susţinându-se că nu sunt întemeiate.

Prin rezoluţia aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Prin raportul întocmit la data de 6 noiembrie 2017 s-a constatat că, recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva deciziei nr. 171/C/2017-C din 6 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu este admisibil în principiu, având în vedere valoarea litigiului care se situează sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 5 martie 2018, recurentele-reclamante au depus la dosar punct de vedere la raport, prin care au susţinut că recursul este admisibil în principiu, raportat la momentul care determină aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, care în accepţiunea lor este cel al expirării termenului de recurs.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul pendinte are ca obiect decizia nr. 171/C/2017-C din 6 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admis apelul, cu consecinţa schimbării în parte a încheierii din 7 aprilie 2016, în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii. Au fost menţinute restul dispoziţiilor încheierii.

Totodată, a fost schimbată în totalitate sentinţa nr. 343/C din 18 noiembrie 2016 a Tribunalului Bihor şi, în consecinţă, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantele A. şi B..

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat obligarea pârâţilor la plata următoarelor sume:

- 205,99 RON cu titlu de despăgubiri materiale, respectiv 50.000 euro cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantei A.;

- 200.000 euro cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantei B..

În speţă, conform dispoziţiilor art. 99 C. proc. civ., valoarea litigiului se raportează la capătul de cerere formulat de reclamante referitor la suma de 200.000 euro daune morale, calculată la cursul RON/EURO de 4,416 RON de la data introducerii acţiunii, respectiv 13 octombrie 2015, astfel încât, se constată că suma solicitată prin acest capăt de cerere este de 883.200 RON.

Recursul este o cale extraordinară de atac şi poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, decizia atacată nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, având în vedere următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede că: "(1) dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Din analiza cererii de chemare în judecată, rezultă că instanţa a fost învestită cu o acţiune în pretenţii, valoarea capătului de cerere vizând daunele morale fiind în cuantum de 883.200 RON, aceasta situându-se astfel sub limita valorii prag de 1.000.000 RON prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Raportat la dispoziţiile legale anterior evocate, se impune a fi făcută precizarea că, în speţă, admisibilitatea în principiu a recursului nu se raportează la decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reţinut că, efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Decizia nr. 171/C/2017-C din 6 iunie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, atacată cu recurs, a fost pronunţată anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, respectiv 20 iulie 2017.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, având în vederea valoarea litigiului şi dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma în vigoare la momentul pronunţării deciziei recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva deciziei nr. 171/C/2017-C din 6 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva deciziei nr. 171/C/2017-C din 6 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2018.